Anglo American, una din cele mai mari companii minere din lume, vrea să listeze la bursă câteva mine de platină din Africa de Sud, scrie publicaţia Business Day. Anglo American, înregistrată în UK şi listată la Londra, este cel mai mare producător de platină din lume (40% din totalul producţiei globale) dar şi un important producător de diamante, cupru, nichel, minereu de fier şi cărbune energetic.
Platinum a fost o problemă pentru compania londoneză în ultima perioadă, din cauza grevelor și a prețurile în scădere, notează bdlive.co.za.
Oficialii Anglo American Platinum au spus că vor ceda mai multe active, inclusiv unele din Rustenburg, mină care anul trecut s-a aflat în centrul unei greve de cinci luni. Aceasta este parte a unui plan pentru a trece la un minerit mai „mecanizat”.
„Suntem încă în negocieri cu privire la posibila vânzare, dar din punctul nostru de vedere, în acest stadiu, opțiunea preferată este un IPO (Ofertă Publică Iniţială)”, a declarat directorul executiv Mark Cutifani la adunarea generală anuală a societății, referindu-se la listarea la bursă.
Sibanye Gold, Northam Platinum şi Baroka Platinum sunt printre companiile care şi-au arătat interesul pentru a cumpăra unele dintre aceste active.
Discuțiile dintre Amplats și Baroka sunt în curs de desfășurare, spune o sursă apropiată situaţiei.
Președintele Anglo, John Parker, răspunzând unei întrebări unuia din acționari despre prețul mic la care vinde compania comparativ cu ceilalţi producători, a declarat că performanţa acţiunilor este dezamăgitoare și a dat vina în acest sens, cel puţin în parte, pe proiectul costisitor de minereu de fier Minas-Rio din Brazilia.
„Cred că am avut o mulțime de turbulențe într-o serie de domenii. Fără îndoială, Minas-Rio a fost o piedică uriașă în bilanțul companiei, o piedică uriașă pe prețul acțiunilor până când poate demonstra un randament curat”, a spus Parker.
După o criză a preţului la minereul de fier, Anglo a înregistrat o depreciere de 3,5 miliarde dolari la începutul acestui an la Minas-Rio, care a început exportul de minereu de fier la sfârșitul anului 2014.
Proiectul, care va costa aproximativ 8,4 miliarde dolari, a fost afectat de întârzieri și depășiri ale costurilor, având în vedere că Anglo l-a cumpărat în 2007-2008 cu aproximativ 5,5 miliarde dolari.
„Astăzi cursul evoluează în favoarea noastră și după unele îmbunătățiri operaționale, suntem aproape de breakeven (de rentabilitate, n.r.). În următoarele 12 luni, echipa a stabilit câteva obiective agresive pentru a încerca și pentru ca preţul să ajungă la nivelul de 40 de dolari”, a afirmat Cutifani.
Datorită calităţii de nivel înalt, minereul de fier de la Minas-Rio preia o primă de aproximativ 5-8 dolari la valoarea de referință a minereului de fier, care este în prezent de aproximativ 50 dolari / tonă.


