Acasă MediuDezvoltare Durabila Analiză la timbrul de mediu

Analiză la timbrul de mediu

de L M

targ autoMinisterul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a constituit un grup de lucru care să analizeze dacă se impune modificarea legislației privind timbrul de mediu. Decizia este luată în urma hotărârilor date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în proceselor deschise de cetățeni români. Cert este că legislația comunitară nu se opune impunerii unei taxe pentru mașinile rulate, dacă era se aplică peste tot, nu numai pentru cele din import.

„Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a luat act de Decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) din 9 iunie 2016, cu referire la prevederile OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule”, se arată într-un comunicat de presă al MMAP. În fapt, conform Deciziei, CJUE declară că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru şi autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în acelaşi stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă. Totodată, Curtea se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii”, precizează cmunicatul.

Potrivit documentului, ministerul a fost constituit un grup de lucru care analizează eventuala modificare a legislaţiei existente, în concordanţă cu reglementările naţionale şi europene în vigoare. Grupul de lucru va analiza inclusiv variantele de modificare a legislaţiei, propuse şi aflate în dezbatere în Parlamentul României. După identificarea şi implementarea soluţiei optime, care să respecte principiul <poluatorul plăteşte>, MMAP împreună cu partenerii guvernamentali (MFP, ANAF, MDRAP etc.) va stabili modalitatea prin care cetăţenii îşi vor putea recupera sumele plătite în baza OUG 9/2013, se arată în comunicat.

din aceeasi categorie