Companiile americane şi-au manifestat interesul şi spre investiţii în termocentralele bulgăreşti, a anunţat ministrul bulgar al Economiei şi Energiei Dragomir Stoinev, citat de ziarul Standart, transmite Agerpres.
Stoinev s-a întors la sfârşitul săptămânii trecute din Statele Unite, unde a negociat cu grupul Westinghouse construirea unui nou reactor nuclear la Kozlodui.
Ministrul a avut discuţii şi cu General Electric şi a anunţat că această companie este interesată să construiască două unităţi noi la cea mai mare termocentrală din ţară, Maritsa Iztok-2, situată în sudul Bulgariei. Stoinev a spus că, în viitor, Bulgaria va fi nevoită să închidă termocentralele vechi şi că este important că ţara să continue să producă energia electrică din cărbune.
Proiectul de construire a unităţilor 9 şi 10 ale centralei Maritsa Iztok-2 nu este nou. Există deja şi o companie de proiect pentru aceste unităţi, care operează în cadrul societăţii de stat Maritsa Iztok-2. Până acum îşi manifestaseră interesul pentru proiect companii din Germania şi Italia, precum şi japonezii de la Toshiba, care au participat la modernizarea unor dintre unităţile vechi ale centralei.
Ziarul Trud informează că General Electric şi-a mai manifestat interesul pentru construirea de staţii de compresie la gazoductul South Stream, care va transporta gazele ruseşti spre centrul Europei, traversând Marea Neagră, Bulgaria, Serbia şi Ungaria. Altă companie care s-a interesat de acest proiect este societatea britanică Rolls-Royce, a spus Stoinev.
Presa bulgară aduce aminte că, la întoarcerea din SUA, ministrul Dragomir Stoinev a anunţat că este posibil ca, la sfârşitul anului următor, să fie semnat un contract cu Westinghouse cu privire la construirea unui reactor „AP 1000”, de 1.000 MW, care să li se alăture celor două existente, cu aceeaşi capacitate, la centrala din Kozlodui, iar lucrările de construcţie ar putea începe în anul 2016.
Ministrul Economiei a declarat că nu va fi nevoie de o licitaţie pentru alegerea tipului de reactor, deoarece AP este cea mai nouă tehnologie şi în lume nu există niciuna mai modernă. Cotidianul Trud scrie că Stoinev a precizat că dacă reactorul 7 va fi construit de americani, acesta va funcţiona cu combustibil din SUA, în timp ce unităţile 5 şi 6, construite de ruşi, vor continua să folosească combustibilul rusesc.


