Acasă Stiri Interne Alba Iulia “se energizează” de la BRM

Alba Iulia “se energizează” de la BRM

de GM

Municipiul Alba Iulia a achiziţionat energie electrică pentru un an în Ringul Bursei Române de Mărfuri (BRM), valoarea totală de tranzacţionare depăşind 770.000 de lei, se arată într-un comunicat de presă. Energia electrică achiziţionată va acoperi necesarul municipiului pentru perioada 1 iunie 2013 – 30 mai 2014.

Pentru şedinţa de tranzacţionare desfăşurată pe platforma electronică de tranzacţionare a fost înregistrat un ordin iniţiator de cumpărare pentru o cantitate de 4.000 MWh profilat MT, JT. Tranzacţia a avut loc pe Piaţa la disponibil în Ringul energiei electrice, iar ordinele de sens contrar de vânzare au fost înregistrate din partea societăţilor Fidelis Energy, E.ON Energie, GDF Suez Energy România, Romenergy Industry, Tinmar Ind.

Câştigătoarea licitaţiei a fost societatea Fidelis Energy, care va livra energia electrică la preţul de 193 lei/MWh (preţ propriu de furnizare). Valoarea totală de tranzacţionare se cifrează la 772.000 de lei.

Ringul energiei electrice a fost lansat la BRM în luna februarie 2007, iar primele tranzacţii cu energie electrică au avut loc o lună mai târziu. Până în prezent, au fost organizate în ringul bursier 141 de tranzacţii cu energie electrică, însumând o valoare de 321 milioane de lei.

Printre operatorii economici, care au tranzacţionat energie electrică prin BRM, se numără spitalul orăşenesc Târgu – Neamţ, Primăria Tg. NeamţRATB, RAT Craiova, Electrica, Electrica Transilvania Sud, Ten Transilvania Energy, Subex, Mecanica Ceahlău Piatra – Neamţ, CET Iaşi, Apa Serv Satu Mare, Uzina Termoelectrică Giurgiu, CFR Călători Constanţa, Publiserv Piatra Neamţ, Compania Naţională a Uraniului Bucureşti.

Bursa Română de Mărfuri este o companie privată de interes public, înfiinţată în noiembrie 1992, prima şedinţă de tranzacţionare având loc pe 10 decembrie 1992. În prezent, BRM a dezvoltat, în acord cu prevederile Legii nr. 357/2005, mai multe tipuri de pieţe de interes public, activitatea principală fiind axată pe Piaţa la disponibil şi Piaţa licitaţiilor.

Activitatea BRM se desfăşoară la sediul central din Bucureşti şi prin reţeaua teritorială care numără 27 de terminale.

din aceeasi categorie