Guvernul a decis să acorde anul acesta Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani un ajutor de stat de 213 milioane de lei, pentru închiderea minelor necompetitive, se arată într-un comunicat al Executivului.
Exploatările miniere neviabile ce urmează să fie închise până în anul 2018 sunt Petrila, Uricani şi Paroşeni. Planul de închidere realizat de CNH Petroşani pentru aceste unităţi include şi disponibilizarea a 3.300 de angajaţi, tot până în 2018.
Reamintim, Comisia Europeană (CE) a aprobat, recent, acordarea unui ajutor de stat de 1,17 miliarde de lei (circa 270 de milioane de euro) pentru închiderea acestor trei mine. De asemenea, Consiliul Concurenţei a aprobat acordarea acestui ajutor de stat.
Conform comunicatului Guvernului, în acest an, pentru produsul huilă energetică livrat de unităţile în proces de închidere definitivă se alocă 158 milioane de lei, din ajutorul de 213 milioane de lei, fonduri alocate de la bugetul de stat. Restul de aproape 55 milioane de lei sunt destinaţi costurilor excepţionale, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de programe de reconversie socială, gratuităţi pentru pensionarii proveniţi din activitatea minieră şi măsuri de sprijin pentru persoanele disponibilizate.
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) va monitoriza nivelul de acordare a ajutorului de stat, astfel încât preţul cărbunelui livrat de unităţile producătoare de cărbune care beneficiază de ajutor de stat să nu fie mai mic decât preţurile cărbunelui de o calitate similară, provenită din terţe ţări.
Practic, cele trei mine nerentabile vor fi preluate de ANAF, care le va da în plată Ministerului Economiei, iar acesta le va da în administrarea termocentralei de la Paroşeni. Mai departe, cele patru mine rentabile vor fi scoase la vânzare ca active şi nu vor fi integrate direct în viitorul complex energetic Hunedoara, pentru a nu intra cu datorii. Toate aceste datorii vor rămâne la CNH, care va intra în insolvenţă.
În acest mod, în curând se va da “undă verde” şi Complexului Energetic Hunedoara. Reamintim, Consiliul Concurenţei şi-a dat, recent, acordul pentru înfiinţarea Complexului Energetic Craiova.
Guvernul a aprobat, în luna octombrie a anului trecut, înfiinţarea noilor complexuri, Hunedoara şi Oltenia, în sectorul producerii energiei electrice pe bază de cărbune.
Complexul Energetic Hunedoara va fi alcătuit din termocentralele Mintia şi Paroşeni, alături de minele viabile din Compania Naţională a Huilei. Complexul Energetic Craiova va fi alcătuit din complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Craiova, precum şi din Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) din Târgu Jiu.
De asemenea, Guvernul a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2012 pentru CNH, care se păstrează la nivelul execuţiei preliminate pe 2011, adică 100,2%.
Potrivit comunicatului Executivului, elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru această companie, pe anul în curs, s-a realizat având în vedere şi demararea executării silite de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru a prelua părţile neviabile din companie în schimbul obligaţiilor fiscale.
Bugetul CNH Petroşani ţine cont de nivelul estimat al producţiei pentru 2012 şi de nivelul estimat al inflaţiei la 3,4% pe anul 2012.


