Acasă Analize Adio acord cu FMI!

Adio acord cu FMI!

de M G

TeodoroviciMinistrul Finanţelor, Eugen Teodorovici (foto), a recunoscut marţi seara, la TVR, că scăderea TVA va duce România în situaţia de a depăşi deficitul bugetar de 1,1% asumat pentru anul viitor. Procentul real va fi undeva sub 3%, a precizat ministrul, într-un interviu acordat în exclusivitate Andreei Gheorghe, după Telejurnal. Ceea ce înseamnă că ne luăm adio de la acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE) şi Banca Mondială (BM)!

Sigur, în principiu nu avem nevoie de niciun acord cu nicio instituţie financiară! Ne descurcăm şi singuri. Problema este că, fără un acord cu FMI, CE şi Banca Mondială, Uniunea Europeană (UE) ne-ar restitui doar 85% din cheltuielile eligibile la fonduri structurale, față de 95%, cât timp suntem în cadrul acordului. Ceea ce înseamnă că, de la bugetul naţional, se vor cheltui, în plus, circa 5 miliarde de lei anual. Sigur, dacă vrem să accesăm fondurile europene! Poate nu vrem! Conform guvernanţilor, aplicarea prevederilor din Noul Cod Fiscal ar duce la o diminuare a încasărilor de circa 14 miliarde de lei. La această sumă se adaugă cele 5 miliarde de lei ce trebuie cheltuite în plus pentru finanţarea proiectelor din fonduri europene, ceea ce duce întreaga sumă la 19 miliarde de lei. Şi nu ne oprim aici! Orice deficit trebuie acoperit. Lipsa unui acord cu instituţiile financiare internaţionale duce, inevitabil, la creșterea costurilor de împrumut pentru finanțarea deficitului bugetar! Şi-uite aşa, ne îndreptăm vertiginos spre minim 20 miliarde de lei ce trebuie acoperiţi din ceva! Din ce? Şi cum? Cu ce costuri? Dumnezeu ştie! Pentru că, se pare, Victor Ponta «şi-a pus piciorul în ghips»!

O colectare mai bună la ANAF şi un departament nou înfiinţat la Ministerul Finanţelor, care se va ocupa de cheltuirea mai eficientă a banului public şi chiar de tăieri, acolo unde este nevoie – acestea sunt măsurile compensatorii pe care le-a anunţat marţi seară, la TVR, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, într-un interviu difuzat după Telejurnal.

„Sunt cel puţin două zone în care putem avea siguranţă că lucrurile vor merge conform planului nostru. Pe de o parte, o colectare mai bună. ANAF-ul are un rol foarte important şi îşi va intensifica, în următoarea perioadă, rolul său. ANAF a planificat, pentru 2015, 8 miliarde de lei la buget. Comisia Europeană a luat în calcul doar 4,2 miliarde de roni. Deci pe de o parte, o mai bună colectare. Pe de altă parte, la Ministerul de Finanțe vom înființa un departament care va avea două principale atribuții: pe de o parte, să dispună o cheltuire mult mai eficientă a banului public, iar, pe de altă parte, să taie, acolo unde este nevoie, dar fără a afecta investițiile, din cheltuielile nejustificate. La investiţii în niciun caz”, a spus Eugen Teodorovici.

Întrebat de Andreea Gheorghe de ce Puterea nu a anunțat mai demult această măsură fiscală şi ea a fost lansată doar de premier, din Turcia, pe Facebook, ministrul Finanțelor a răspuns: „Am mai făcut unele calcule, care ne-au arătat că o astfel de măsură poate fi aplicată de la 1 ianuarie 2016”.

Eugen Teodorovici a mai precizat că „mâine (n.r. – 24 iunie) va fi votată scăderea TVA la 19% de la 1 ianuarie 2016” şi că „atât se va vota, reducerea de la 24% la 19%”. „Eliminăm taxa pe stâlp, supraaciza (n.r. – la carburanţi, de 7 eurocenţi pe litru), rămâne impozitul pe dividende de 5% și TVA de 19%”. Iar dacă se va reveni în acest an cu reducerea TVA mai devreme de 1 ianuarie 2016, „vom reveni cu o ordonanță simplă, pe actualul Cod Fiscal, nu pe cel nou” (n.r. – Ordonanţa simplă se poate aproba în Guvern, în timpul vacanţei parlamentare).

Probleme cu deficitul

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a recunoscut că scăderea TVA va duce România în situaţia de a depăşi deficitul bugetar de 1,1% asumat pentru anul viitor. Procentul real va fi undeva sub 3%, a precizat ministrul.

Întrebat cum comentează reacţia Comisiei Europene şi a FMI, care şi-au manifestat îngrijorarea privind această măsură, Eugen Teodorovici a răspuns: „Partenerii noştri internaţionali e normal să aibă o poziţie conservatoare”, dar că „e foarte important ca acest deficit bugetar să fie menţinut sub 3%. La nivel european, sunt foarte multe state care au depăşit cu mult ţinta de 3%”. Reamintim, Tratatul privind funcţionarea UE prevede deficite bugetare sub 3%. Peste acest prag, se declaşează procedurile de deficit excesiv. România a ieşit din această procedură în vara anului 2013, după ce, în 2009, declaşase această procedură.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor a anunţat că în luna iulie va avea loc rectificare bugetară.

din aceeasi categorie