În timp ce oficialii de la Bruxelles încearcă să găsească soluţii pentru a diminua dependenţa energetică a Europei faţă de Moscova, Austria, sprijinită discret de Germania, a ocolit Comisia Europeană şi a încheiat cu Rusia un acord pentru prelungirea gazoductului South Stream până la Baumgarten, consemnează agenţia Reuters într-un comentariu publicat recent.
Acordul semnat săptămâna trecută de către companiile OMV şi Gazprom dovedeşte dificultatea Uniunii Europene de a-şi contura o poziţie unitară în discuţiile cu Moscova la capitolul aprovizionării cu gaze, în ciuda actualei crize din Ucraina. Se remarcă, astfel, că statele europene au interese individuale ce pot fi cu greu unite într-o abordare comună.
Şi momentul anunţării acordului este unul semnificativ, pentru că el survine chiar atunci când la Bruxelles se vorbeşte despre posibile noi sancţiuni împotriva Rusiei, care, de data aceasta, ar putea avea caracter economic. În toamna anului trecut, Comisia Europeană a suspendat procedurile pentru aprobarea construcţiei gazoductului South Stream, după ce a constatat că acordurile semnate între Rusia şi mai multe ţări membre ale Uniunii pe teritoriul cărora urmează să treacă acesta încalcă legislaţia comunitară.
La fel ca şi în cazul gazoductului North Stream, ce leagă Rusia de Germania, obiectivul conductei South Stream este ca fluxurile de gaze ce aprovizionează Europa să ocolească teritoriul Ucrainei, pentru a se evita crize cum au fost cele din anii 2006 şi 2009, când disputele dintre Moscova şi Kiev au perturbat aceste fluxuri.
Dar, în contextul actualului conflict din Ucraina, ”dacă vom fi de acord cu South Stream, Europa va oferi Rusiei frânghia cu care va spânzura Ucraina şi în plus vom accepta creşterea dependenţei noastre faţă de Rusia”, avertizează Frank Umbach, expert la Centrul European pentru Securitatea Energetică şi a Resurselor.
Austria a fost, însă, motivată să semneze acordul cu Gazprom după abandonarea proiectului Nabucco în favoarea conductei Trans-Adriatic Pipeline (TAP), care va transporta gaze naturale din Azerbaidjan până în Italia. ”Actualele evoluţii internaţionale arată, încă o dată, că, pe termen lung, nu trebuie să diversificăm doar sursele de energie, ci şi rutele de aprovizionare”, susţine Reinhold Mitterlehner, ministrul austriac al Economiei şi Energiei, în opinia sa prelungirea gazoductului South Stream până la Baumgarten răspunzând acestui obiectiv.
Cât despre Rusia, acordul dintre OMV şi Gazprom ilustrează strategia ei de a încheia acorduri bilaterale cu statele UE pentru a sabota eforturile Comisiei Europene, iar aceste state să nu poată conveni asupra unei politici unitare privind aprovizionarea cu energie.
Însă Austria nu este singura care sfidează Comisia Europeană în problema South Stream. Este şi cazul Bulgariei, ţară aproape complet dependentă de gazele ruseşti, unde o comisie parlamentară a adoptat un proiect legislativ prin care tronsonul acestui gazoduct de pe teritoriul său va ieşi din raza de acţiune a legislaţiei europene.
Atât Austria, cât şi Bulgaria sunt sprijinite discret de Germania, cel mai mare client al Gazpromului în Uniunea Europeană şi, în acelaşi timp, ţara unde s-au făcut investiţii majore în infrastructura de aprovizionare cu gaze ruseşti, Rusia fiind văzută la Berlin drept un furnizor de încredere.
Înţelegerea dintre OMV şi Gazprom este şi pe placul companiilor germane, întrucât ele vor avea o sursă mai apropiată pentru aprovizionarea cu gaze. De asemenea, compania BASF, lider mondial în industria chimică, participă la proiectul South Stream prin intermediul subsidiarei sale Wintershall. De altfel, legăturile dintre Moscova şi Berlin sunt foarte profunde, după cum a arătat şi îmbrăţişarea cordială de săptămâna trecută dintre preşedintele Vladimir Putin şi fostul cancelar Gerhard Schroeder, care conduce comitetul acţionarilor North Stream.
Toate acestea se întâmplă exact în momentul în care comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger spunea că „vrem un preţ uniform la gaze în piaţa comună europeană”. „Jocul «divide et impera» – sau un joc de acest tip – propus de Moscova nu poate fi şi nu va fi acceptat de statele membre ale UE”, a afirmat comisarul european după o întâlnire cu premierul polonez Donald Tusk, care promovează ideea unei comunităţi enegetice europene şi a unor achiziţii comune de gaz rusesc.


