Acasă Analize Război al comunicatelor la Uztel

Război al comunicatelor la Uztel

de GM

Între acţionarul majoritar al Uztel Ploieşti şi administratorul judiciar al companiei (nimeni altul decât Remus Borza, care are aceeaşi calitate şi la Hidroelectrica) se poartă, de ceva vreme, un adevărat război, nu numai în sălile de tribunal, ci şi în mass media, prin intermediul comunicatelor de presă.

„Asociaţia „Uztel” Ploieşti, acţionarul majoritar al SC Uztel SA, aduce la cunoştinţa publicului şi investitorilor faptul că a caştigat în mod irevocabil procesul prin care a contestat practica abuzivă a administratorului judiciar Remus Borza în privinţa comisioanelor încasate. Pe data de 5 februarie, Curtea de Apel Craiova a admis recursul prin care comisionul de 3% e declarat nul de drept şi a cerut restituirea banilor cuveniţi ilegal”, se arată într-un comunicat de presă.

Suma pe care Remus Borza trebuie sa o returneze este de aproximativ 500.000 de euro, echivalentul onorariului încasat începând cu 22.09.2011.

În prezent, Uztel este în proces de reorganizare, după ce şi-a declarat insolvenţa în 2010. „Societatea este administrată, în mod ilegal, de un consortiu de administratori judiciari, format din Euroinsol Consulting SPRL Ploieşti, prin Alina Maer, şi Euro Insol SPRL Bucureşti, prin Remus Borza. Conform Legii Insolventei (85/2006) şi Planului de Reorganizare aprobat de Judecatorul Sindic, administrarea şi conducerea societaţii revin administratorului special, iar administratorul judiciar are doar rolul de supraveghere. Administratorii judiciari îşi bazează poziţia numai pe o presupusă modificare a Planului de Reorganizare dintr-o Adunare Generală a Creditorilor, când s-a acţionat împotriva procedurilor şi legilor de organizare a unor astfel de adunări. Această situaţie face obiectul unor procese care sunt încă pe rol”, se mai arată în comunicatul Uztel.

„Este inadmisibil ca, într-un proces de reorganizare, un personaj, fie el şi Remus Borza, să joace un rol dublu – şi de administrare şi de supraveghere. Incompatibilitatea este evidentă”, a declarat, în comunicat, Dan Rădulescu, administrator special al Uztel.

Asociaţia Uztel aminteşte că, pe data de 16.01.2013, Agenţia Natională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finantelor Publice Prahova, ca principal creditor, a recunoscut dreptul administratorului special de a conduce activitatea societaţii, în conformitate cu prevederile legale şi cu planul de reorganizare.

Euro Insol ameninţă cu tribunalul

“Nu există nicio hotărâre judecătorească prin care avocatul Remus Borza sau Euro Insol să fie obligaţi să restituie vreo sumă de bani către Uztel”, se arată într-un comunicat de presă al Euro Insol.

“Onorariul administratorilor judiciari este confirmat în mod definitiv şi irevocabil prin Încheierea din data de 30 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul 4732/105/2010 în baza Hotărârii Adunării Creditorilor din data de 24 mai 2011, prin care a fost desemnat consorţiul de administratori judiciari”, se mai arată în comunicat.

Pe de altă parte, Euro Insol arată că, după preluarea administrării Uztel, compania a înregistrat, în 2011, un profit de 1,3 milioane de euro, iar în 2012 – 1 milion de euro. “În prezent, Uztel SA nu înregistrează nicio datorie faţă de bugete sau furnizori, are lichidităţi în conturi de aproape 7 milioane euro, iar, din ianuarie 2013, acţiunile Uztel au fost reluate la tranzacţionare pe BVB, după 33 de luni de suspendare”, se mai arată în comunicatul administratorului judiciar.

Pe de altă parte, în comunicat se arată că “este binecunoscută practica Asociaţiei Uztel de a da comunicate de presă în care denigrează consorţiul de administratori judiciari cu o zi înainte să se judece o altă cale extraodinară de atac. Mâine, 14.02.2013, pe rolul Curţii de Apel Craiova se va judeca cererea de revizuire formulată de Asociaţia Uztel împotriva deciziei nr. 1339 din 18.12.2012 pronunţată de aceeaşi instanţă, prin care a fost confirmat planul de reorganizare al debitoarei Uztel, cu păstrarea conducerii la consorţiul de administratori judiciari”.

“Ne rezervăm dreptul de a da în judecată, solicitând daune pentru prejudiciul de imagine cauzat, pe autorii acestui comunicat, acele site-uri şi ziare care au preluat şi au difuzat comunicatul fără nicio minimă verificare şi fără a solicita un punct de vedere avocatului Remus Borza sau Euro Insol, administratorul judiciar al Uztel”, precizează comunicatul.

din aceeasi categorie