Acasă Stiri InterneRegenerabila “Desant” nemţesc la Renexpo

“Desant” nemţesc la Renexpo

de GM

Cel puţin 35 de expozanţi dintre cei 133 prezenţi la târgul de energii regenerabile Renexpo South East Europe din Bucureşti sunt companii germane sau reprezentanţi ai acestora, a declarat Sebastian Metz, directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK România).

“Companiile germane sunt tot mai mult implicate în piaţa românească. Estimăm că, în prezent, aproximativ o treime din tehnologiile folosite în România pentru proiecte de energii regenerabile au fost furnizate de firme din Germania. Circa 2.000 MW electricitate din energie eoliană se află în proiectare sau în construcţie, iar în sectorul energiei solare, o companie germană (n.r. – Gehrlicher Solar) este pregătită să adauge 9 MW la cei 13 MW existenţi ai parcului său cu panouri fotovoltaice, aceasta reprezentând un spor de peste 40%”, a spus Sebastian Metz, conform Agerpres.

Acesta a adăugat că, în sectorul biogazului, firmele germane ocupă o poziţie de lider pe piaţa românească şi că există mari cantităţi de deşeuri organice şi materiale neutilizate care ar putea fi folosite pentru producerea biogazului.

“Viitoarea dezvoltare în România a sectorului energiilor regenerabile depinde, între altele, de politicile energetice ale statului, de predictibilitatea şi stabilitatea acestora. România a îmbunătăţit cadrul legal pentru companiile care dezvoltă proiecte referitoare la energiile regenerabile. Este cunoscut că prin schema de certificate verzi sunt substanţial susţinute asemenea proiecte. Cu toate acestea, rămân încă de clarificat anumite aspecte ale cadrului legal”, a subliniat Sebastian Metz.

În opinia sa, una dintre provocările majore ale anilor următori se referă la infrastructura din energie, aceasta neputând permite conectarea tuturor proiectelor aprobate de către autorităţile române.

Directorul general al AHK România a mai arătat că, în Germania, ponderea energiilor regenerabile în totalul consumului energetic va fi majorată pentru a atinge 30% în 2030 şi 60% până în anul 2050.

În perioada 21-23 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, se desfăşoară a V-a ediţie a târgului de energii regenerabile Renexpo South East Europe, organizat de către REECO RO Expoziţii SRL din Arad. Sunt prezentate produse şi servicii referitoare la energia eoliană, solară, geotermală sau hidroenergie, bioenergie, eficienţă energetică, cogenerare. În paralel, au loc conferinţe, workshopuri şi forumuri destinate specialiştilor.

din aceeasi categorie