Acasă Economie România obține primul succes pentru aderarea la spațiul Schengen

România obține primul succes pentru aderarea la spațiul Schengen

de M G

foto: facebook Rareș Bogdan

”Obiectiv de etapa realizat! Un pas important pentru aderarea României la spațiul Schengen a fost făcut în această dimineață prin votul în unanimitate dat în Comisia de Petiții a Parlamentului European pentru rezoluția instituției legată de petiția noastră: “Blocarea abuzivă de către Austria a dreptului românilor de a fi în spațiul Schengen”, anunță, într-o postare pe facebook, Răzvan Nicolescu, președintele Asociației pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice, care a depus petiția.

”Niciodată până acum Parlamentul European nu a folosit un limbaj atât de dur, dar corect juridic, într-un document oficial, menționându-se discriminarea dintre noi și croați pe care Comisia Europeană ar trebui să o ancheteze și care ar putea duce la suspendarea dreptului de vot al Austriei în Consiliul UE, posibilitatea Parlamentului de a merge la Curtea Europeană de Justiție pentru a apăra cauza României, impactul de mediu creat de amânarea aderării sau posibilitatea acordării de compensații financiare pentru amânarea aderării”, mai spune Răzvan Nicolescu.

”Le mulțumesc tuturor celor care au intrat pe site-ul Parlamentului European și au susținut petiția noastră, petiția României. Faptul că am fost mulți a contat. Doresc să le mulțumesc, de asemenea, europarlamentarilor Cristian Terhes, Vlad Gheorghe și Rareș Bogdan pentru implicarea lor activă în elaborarea unui document, care să ajute cauza României. Am fost aproape uniți și acest lucru s-a văzut în rezultatul final. Este adevărat că în grupul de europarlamentari români au existat și cazuri în care s-au pus interesele și ego-urile personale mai presus de cauza României, întârziind adoptarea rezoluției și încercând să dilueze textul. Pentru aceștia, care nu pot juca în echipă, contează mai mult să pară că fac ceva, decât chiar să facă. Nu merită menționați, mai ales într-un moment de o asemenea satisfacție. În ceea ce ne privește, nu ne vom opri până când dreptul românilor de a fi în Schengen nu va fi respectat. Doisprezece ani de așteptare înseamnă prea mult. Avem un plan pe care îl executăm, etapă cu etapă. Am încredere ca vom reuși”, mai scrie Răzvan Nicolescu.

Și eurodeputatul Rareș Bogdan anunță, pe facebook: ”VICTORIE pentru România! Unanimitate în Dosarul România Schengen – despăgubiri pentru pierderile suferite timp de 12 ani, Austria sub lupă pentru posibila încălcare a Tratatului UE”.

Acesta a transmis: “Cu 25 de voturi „pentru” (unanimitate), Comisia de Petiții a adoptat proiectul de rezoluție al Parlamentului European privind nedreptatea suferită de România prin votul Austriei împotriva intrării cu drepturi depline în Schengen, proiect la care sunt raportor din umbră al Grupului Popularilor Europeni. Au fost lupte complicate! Ce urmează:

***Joi dimineață, Conferința Președinților va analiza textul raportului și îl va propune pentru plen.

***Raportul va ajunge în plen în sesiunea plenară din 11 – 13 iulie.

***Pe 18 iulie, în cadrul Comisiei PETI va avea loc o dezbatere publică cerută de noi în cadrul căreia vor fi analizate printre altele și implicațiile refuzului aderării României la Schengen”, scrie Rareș Bogdan.

Potrivit acestuia, în Rezoluție se arată: Comisia PETI invită Comisia Europeană să ia în considerare analiza unei posibile încălcări de către Austria a Tratatelor UE și admite că românii și bulgarii s-au simțit discriminați; PETI invită Comisia Europeană să estimeze pierderile financiare suferite de România începând din 2011, când a fost constatată, instituțional vorbind, respectarea tuturor criteriilor de aderare, dar și a daunelor de mediu suferite de România și Bulgaria, precum și de UE, și să se gândească la un mecanism de compensare; PETI cere Comisiei Europene să inițieze proceduri legale pentru a apăra dreptul la circulație a cetățenilor români și bulgari, a lucrătorilor și a mărfurilor, în conformitate cu Tratatele Uniunii; PETI cere plenului P.E. să analizeze justețea plângerilor actuale și viitoare în fața Curții Europene de Justiție; PETI consideră că refuzul aderării României și Bulgariei la Schengen s-a făcut fără vreo justificare juridică, fiind motivat mai degrabă de campaniile politice interne naționale decât de criteriile efective de aderare; PETI cere Consiliului UE să acționeze cu bună-credință (!) și să-și îndeplinească obligațiile de cooperare loială (!!) cu Comisia și Parlamentul; PETI consideră că refuzul de a accepta România și Bulgaria duce la o încălcare a drepturilor fundamentale ale cetățenilor Uniunii Europene; PETI cere Consiliului un vot pozitiv și să respecte, astfel, Tratatul de aderare a României și Bulgariei la UE; PETI subliniază că decizia negativă este instrumentată de propaganda anti-UE, inclusiv cea rusă.

”Subliniez că totul a pornit de la petiția depusă de Răzvan Nicolescu, în numele Asociației pentru Energie Curată, la Parlamentul European, pentru a se constata încălcarea, de către Austria, a Tratatului UE și de către Consiliu a dreptului românilor la liberă circulație. Îi mulțumesc lui Peter JAHR (Germania), coordonatorul politic din partea EPP a Comisiei PETI, pentru susținerea necondiționată, dând dovadă că este un adevărat prieten al României! Chapeau! Le mulțumesc de asemenea, în mod deosebit, colegilor mei europarlamentari români din Comisia PETI, Lorant Vincze (EPP), Vlad Gheorghe (Renew), Cristian Terheș (ECR) și staff-ului tehnic, Radu Negrea, Monica Opricescu și Călina Berceanu!”, mai scrie Rareș Bogdan pe facebook.

din aceeasi categorie