Acasă Analize Au început să se vadă problemele furnizorilor de energie

Au început să se vadă problemele furnizorilor de energie

de M G

Getica 95 Com, cel mai mare furnizor de energie din piaţa concurenţială, a depus cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, acuză furnizorii de majorările de prețuri la consumatorii finali și anunță că sunt și alți furnizori ce trec prin situații dificile. La rândul lor, reprezentanții Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER) afirmă că factura la energia electrică reflectă evoluția de pe piețele de energie, interne și internaționale, lipsa investițiilor în capacitățile de producție și costurile ridicate ale certificatelor de CO2. Noi credem că încep să se vadă efectele pandemiei, ale deciziilor luate anul trecut de către autorități, dar și a unei lipse de previziune managerială.

Insolvenţa Getica 95 va afecta în principal clienţii industriali, care s-au bazat pe un contract cu firma respectivă la anumite preţuri, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, la TVR, semnalând că mai sunt şi alţi furnizori în situaţia acestei companii şi că ar trebui să-şi facă automat un backup la contracte. „Pe consumatorii casnici în general nu-i afectează (n.r. – insolvenţa Getica 95), pentru că există serviciul universal şi furnizorii de ultimă instanţă preiau automat toţi consumatorii. Deci nimeni nu rămâne fără energie electrică. Evident că îşi pot găsi alt furnizor în piaţa concurenţială. Îi afectează pe clienţii industriali în principal, care s-au bazat pe un contract cu firma respectivă, la anumite preţuri, pe care firma respectivă le-a negociat şi le-a promis livrarea consumatorilor industriali şi dintr-odată se găsesc că nu mai au această energie şi nu o mai pot lua din piaţă la acelaşi preţ”, a spus Popescu.

În opinia sa, Getica 95 a ajuns în situaţia de a cere insolvenţa pentru că „a riscat foarte mult, a tranzacţionat foarte mult pe Piaţa Zilei Următoare”, care, în acest an, nu a mai fost ca în 2020, când preţurile erau foarte jos.

Întrebat dacă mai sunt şi alţi furnizori în situaţia Getica 95, ministrul a răspuns afirmativ, subliniind că nu neapărat în insolvenţă, dar ar trebui să fie foarte atenţi. „Da, eu mă aştept să mai existe. Nu ştiu dacă în insolvenţă, dar mai sunt şi alţi furnizori în această situaţie şi cred că ar trebui să fie foarte atenţi şi să-şi facă automat un back up la contract”, a explicat ministrul Energiei.

Într-un comunicat de presă, reprezentanții Getica 95 arată că situația actuală a fost determinată de neîncasarea facturilor de la clienţi, majorarea preţurilor din piaţă de energie, lipsa unei legislaţii stimulative, la care s-a adăugat retragerea unor finanţări bancare. De asemenea, odată cu majorarea preţurilor internaţionale la cărbune, gaze naturale şi petrol, au crescut şi preţurile pe piaţa internă, ceea ce a condus la o criză în piaţa de energie. În plus, preţul certificatelor de carbon s-a dublat în prezent faţă de cel de anul trecut (de la circa 20 euro/certificat în iunie 2020, în prezent un certificat CO2 se tranzacţionează cu peste 50 euro). ”Toate acestea au determinat o creştere aproape exponenţială a preţurilor la energia electrică, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea europeană”, au adăugat responsabilii Getica 95.

Potrivit ultimului raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), cel aferent lunii ianuarie 2021, Getica 95 este cel mai mare furnizor de energie de pe piaţa concurenţială, cu o cotă de 12,15%.

AFEER explică majorările de prețuri

Potrivit reprezentanților Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER) există un cumul de factori care a determinat actuala majorare a prețurilor la energie: lipsa unei legislații adecvate, lipsa investițiilor în producție, scăderea economică provocată de criza sanitară, reluarea impredictibilă a activităților și a creșterii economice, majorarea prețurilor resurselor energetice, a prețurilor certificatelor CO2 etc.

Reprezentanții AFEER au dreptate: criza sanitară, diminuarea sau chiar sistarea unor activități anul trecut au determinat o scădere importantă a consumurilor de energie. Ceea ce, economic, ”s-ar traduce”: a scăzut cererea foarte mult. Urmarea: a scăzut și prețul foarte mult. Cei mai mulți dintre furnizori aveau deja achiziționată, din anul 2019, energia pentru a fi livrată consumatorilor în anul 2020. Dar, cum, în 2020, prețurile au ajuns la mai puțin de jumătate față de anul 2019, consumatorii care și-au continuat activitatea au cerut să plătească noile prețuri, mai mici. Iar furnizorii au trebuit să vândă în pierdere energia cumpărată. Iar, pe principiul ”cin’ s-a fript cu ciorbă…”, în 2020 n-au mai achiziționat energie suficientă pentru 2021, mai ales că achizițiile se fac de la mijlocul anului în curs, pentru anul viitor. La mijlocul anului trecut eram în plină criză sanitară. De altfel, vaccinurile împotriva coronavirusului au apărut abia la sfârșitul anului. Mulți furnizori n-au anticipat corect evoluția crizei sanitare și a celei economice. Au crezut că vor continua perioadele de sistare a activităților economice, așa că nu și-au achiziționat energie de la producători pentru a o livra consumatorilor în 2021.

La pierderile cauzate de diferențele între prețurile de achiziție și cele de vânzare a energiei de anul trecut s-a adăugat și legislația internă: pentru a proteja economia și pentru a sprijini firmele afectate de COVID-19, autoritățile au hotărât că se poate amâna plata utilităților, adică și facturile la energie și gaze naturale. Astfel, furnizorii au trebuit să suporte, pe lângă diferențele de preț, și neplata facturilor. Mulți furnizori s-au trezit și cu pierderi, și fără lichidități!

Anul acesta, trendul s-a inversat: asistăm la o creștere importantă a prețurilor la energie electrică și gaze naturale odată cu revenirea economiei nu numai în România, ci în întreaga lume. Așa cum subliniază și AFEER, ne confruntăm cu ”un efect de pendul clasic: după o scădere abruptă urmează o creștere la fel de spectaculoasă și ne așteptăm ca, apoi, prețurile să ajungă la un echilibru”.

Fără a plânge de mila furnizorilor, trebuie să recunoaștem că aceștia sunt, până la urmă, niște integratori: în vremurile bune ”integrează” profiturile, iar în vremurile tulburi ”integrează” pierderile. Anii 2020 și 2021 sunt ani în care furnizorii se confruntă cu mari provocări! Cel mai greu este pentru cei care nu fac parte dintr-un grup sau care nu reușesc să convingă finanțatorii că pierderile pot fi recuperate într-o perioadă de timp relativ scurtă!

Vrem nu vrem, tot petrolul dictează prețurile la energie

Preţurile petrolului au urcat şi au atins cele mai ridicate niveluri din mai mult de doi ani, susţinute de redresarea economică şi de perspectiva de creştere a cererii, în contextul intensificării campaniilor de vaccinare în lume, transmite Reuters, preluat de Agerpres. Cotaţia petrolului Brent (de referință pe piața europeană) a crescut până la 73,64 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel atins din aprilie 2019 (an ante-pandemic). Preţul țițeiului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană, a avansat până la 71,78 dolari pe baril, un maxim după octombrie 2018.

Traficul rutier îşi revine la nivelurile anterioare pandemiei în America de Nord şi majoritatea Europei, iar numărul curselor aeriene este în creştere, odată cu relaxarea restricţiilor impuse în timpul pandemiei, determinând creşteri ale cotaţiilor petrolului în ultimele săptămâni.

Optimismul investitorilor a fost alimentat şi de summit-ul G7, unde cele mai bogate ţări ale lumii au încercat să prezinte o imagine de cooperare pe temele majore, cum ar fi redresarea din pandemie şi donarea a 1 miliard de doze de vaccinuri pentru ţările sărace.

Odată cu creșterea prețurilor internaționale ale petrolului va crește și prețul gazelor naturale. Ceea ce înseamnă că va crește și prețul energiei electrice produs din păcură sau gaze. Și, în final, prețul energiei produse din orice combustibil!

Vrem, nu vrem, cu tot angajamentul mapamondului de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și de a trece la energii regenerabile, tot petrolul dictează prețurile la energie!

din aceeasi categorie