Compania germană de biotehnologie CureVac, firmă care, în prezent, lucrează la un vaccin împotriva coronavirusului, a obţinut un credit de 75 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru dezvoltarea de vaccinuri şi extinderea capacităţilor de producţie, informează Reuters, preluat de Agerpres.
CureVac, companie care luna aceasta intenţionează să demareze o ofertă publică iniţială în SUA, a precizat că împrumutul oferit de BEI îi va permite să investească în tehnologia messenger RNA şi să urgenteze construcţia celei de a patra facilităţi de producţie amplasată în apropiere de sediul său de la Tuebingen, Germania.
Creditul de 75 de milioane de euro de la BEI este a doua injecţie de noi fonduri de care beneficiază CureVac în tot atâtea luni, după ce în iunie Guvernul german a investit 300 milioane de euro în schimbul unei participaţii de 23% la CureVac.
„Aşteptăm cu nerăbdare finalizarea lucrărilor de construcţie la facilitatea noastră de producţie pentru a putea oferi vaccinuri de tip mRNA”, a declarat directorul financiar de la CureVac, Pierre Kemula.
Messenger RNA (mRNA) este o tehnologie nouă, care instruieşte celulele umane să producă proteine virale specifice, care declanşează la rândul lor o reacţie imunitară. Tehnica mRNA nu a fost deocamdată aprobată pentru niciun medicament şi, din acest motiv, susţinătorii ei, printre care se află şi compania americană de biotehnologie Moderna, se află într-un teritoriu medical rămas încă neexplorat.
CureVac a demarat etapa de testări pe subiecţi umani a unui vaccin experimental împotriva noului coronavirus în Germania şi Belgia, având drept obiectiv declarat o potenţială aprobare a noului produs şi lansarea sa pe piaţă la jumătatea anului viitor.
În luna martie a acestui an, Guvernul condus de Angela Merkel s-a văzut nevoit să reacţioneze rapid pentru a opri o tentativă americană de preluare a laboratorului farmaceutic CureVac, bine plasat în cursa pentru găsirea unui vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2. Potrivit informaţiilor apărute în presă, SUA ar fi oferit un miliard de dolari pentru a dobândi drepturile de exclusivitate asupra unui vaccin la care lucrează compania germană.
Ca o dovadă a sensibilităţii aspectelor ce ţin de proprietatea principalelor companii germane care dezvoltă vaccinuri, CureVac şi BioNTech, în luna mai a acestui an Berlinul şi-a conferit noi puteri pentru a bloca ofertele ostile de preluare, venite din străinătate, care vizează companiile germane din sectorul sănătăţii. Este cam la fel cu OUG 7/2020, care stabilește că statul român poate refuza acordarea de noi acorduri petroliere (sau preluarea unora) companiilor din afara Uniunii Europene, din motive de securitate națională.


