Multe companii internaționale sunt interesate de hidrocarburile din România. Pe de o parte, și-au manifestat interesul pentru achiziția unei părți din zăcământul Neptun Deep (ce aparține, în prezent, ExxonMobil), iar pe de altă parte deja au transmis autorităților române scrisori de intenție pentru preluarea unor perimetre ce urmează să fie scoase la concesiune prin Runda XI. Noua rundă de licitații, care vine după 11 ani de la precedenta (reamintim, Runda X a avut loc în anul 2009), va începe, cel mai probabil, la începutul lunii martie.
Prin Ordinul 273 din 11 iulie 2019 privind stabilirea Listei perimetrelor pentru executarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare şi exploatare, oferite pentru concesiune prin apel public de ofertă – Runda a XI-a/2019, sunt scoase la concesiune 28 de perimetre, 22 onshore şi 6 offshore, fiecare de câte 1.000 kmp. Pentru fiecare dintre aceste perimetre trebuie întocmită o documentație specifică. Având în vedere lipsa acută de personal din Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), elaborarea documentației durează de câteva luni de zile. Cel mai probabil, documentația va fi finalizată la mijlocul lunii februarie.
Deja câteva companii au transmis scrisori de intenție pentru participarea la licitații. De exemplu, Romgaz și Petrom, cei mai mari producători interni de gaze naturale, ar vrea să participe la licitațiile pentru concesionarea a câte 5 – 6 perimetre. De asemenea, MOL Ungaria, PNGIG Polonia, Lukoil și Gazprom Rusia, Delek Drilling Israel, se pare că și-au manifestat interesul pentru perimetrele din Runda XI.
Reamintim, potrivit Ordinului ANRM 273/2019, termenul de depunere a ofertelor pentru perimetrele de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră oferite pentru concesiune prin apel public de ofertă “este ora 15,00 a celei de a 120-a zile lucrătoare, care începe din ziua lucrătoare imediat următoare datei publicării anunţului privind organizarea rundei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”.
Imediat după finalizarea documentațiilor specifice pentru fiecare dingtre cele 28 de perimetre scoase la licitație prin Runda XI, ANRM va transmite Ministerului Afacerilor Externe (MAE) ordinul publicat în Monitorul Oficial, iar MAE va transmite actul normativ la Bruxelles, pentru a fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Ordinul ANRM precizează că negocierea acordurilor petroliere începe în termen de 15 zile de la data notificării câştigătorului ofertei, dacă nu au fost formulate contestaţii. De asemenea, termenul-limită propus pentru încheierea acordului petrolier este de maximum 9 luni de la demararea negocierilor, cu excepţia cazurilor în care se impune derularea procedurii de evaluare a impactului de mediu pentru anumite perimetre, care necesită parcurgerea procedurii complete a impactului de mediu.
Pentru a formula ofertele, competitorii au nevoie de anumite date și informații geologice la care vor avea acces imediat după publicarea anunțului în Jurnalul Oficial al UE.
Petrom ar putea deveni majoritar în proiectul Neptun Deep
Mai multe companii sunt interesate în achiziția participației Exxon în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră. Unul dintre competitori este un consorțiu format din Petrom, Romgaz și PGNiG (Polonia). Cum Petrom deține, deja, jumătate din zăcământ, dacă acest consorțiu va prelua și participația Exxon, Petrom va deveni majoritar în proiect.
Datele referitoare la perimetrul Neptun Deep, din care ExxonMobil vinde 50%, au fost consultate de multe companii. Potrivit unor surse apropiate situației, investitorii au solicitat informații și celor de la Petrom, care dețin restul de 50% din perimetrul Neptun, dar și americanilor de la Exxon, cei care practic vor să vândă.
Ar exista, astfel, camere de date deschise de către ambele comapanii, nu doar de Exxon. Așadar, în prima situație, de achiziționarea participației de 50% din blocul Neptun ar fi interesați, în consorțiu, OMV Petrom, Romgaz și compania poloneză PGNiG.
La Exxon însă, compania care vinde, s-au interesat despre situația blocului Lukoil PJSC (compania-mamă din Rusia, nu subsidiara sa din Olanda, Lukoil Overseas Atash, cea care este implicată deja în perimetrul Trident), MOL Oil and Gas Plc (compania petrolieră ungară), Black Sea Oil And Gas (deținută de fondul american Carlyle), singura care a luat decizia finală de investiție în Marea Neagră (proiectul Midia) și asocierea Cox llc, despre care singura legătură cu industria petrolieră este o firmă din SUA, Cox Oil LLC, care are un portoliu de producție în Golful Mexic de 85.000 de barili pe zi, ceva mai mult decât jumătate din producția Petrom.
De remarcat, există două opțiuni pentru Exxon de a vine participația la Neptun Deep: fie vânzarea firmei care deține concesiunea (înregistrată în Bahamas), fie concesiunea ca atare. Ultima ar conveni mai mult autorităților de la București, pentru că transferul de licență s-ar face prin Hotărâre de Guvern și, de altfel, ministrul Economiei a solicitat companiei americane să aleagă această soluție. ExxonMobil a apelat la Scotland Bank pentru a realiza vânzarea participației la proiectul Neptun Deep, până în prezent nefiind luată o decizie asupra formulei de vânzare.
ExxonMobil şi OMV Petrom explorează zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze. Cele două companii au participaţii egale în proiect, iar decizia finală de investiţii pentru extracţia resurselor nu a fost încă luată, din cauza, inițial, a indeciziei Bucureștiului și, apoi, a emiterii unei legi offshore care a crescut povara fiscală a companiilor care urmau să investească, fără a le garanta stabilitatea taxării și cu obligația de a vinde jumătate din gaz pe piața locală. Exxon a anunțat că intenționează să vândă participația, anul trecut, ca parte a unei strategii globale de vânzare de active.


