Schimbările climatice, determinate, în mare măsură, de emisiile de gaze cu efect de seră produse de activitatea umană, și pe care le vedem cu toții (de la veri toride și secetoase, la inundații, uragane și ierni polare în cele mai insolite locuri) nu pot fi diminuate fără intervenția omului! De altfel, începând cu Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC) din 1992, trecând prin Protocolul de la Kyoto (1997) și terminând cu Acordul de la Paris (2015), toate aceste documente au un singur scop: scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră. Unul dintre cei mai mari poluatori este sectorul energetic. De aceea, la nivelul Uniunii Europene, s-au luat măsuri pentru scăderea poluării la toate nivelurile, de la modul de producere a energiei, până la transport, distribuție și consum. Uniunea Energetică urmărește să ofere tuturor clienților finali – casnici și industriali – o alimentare sigură cu energie, cu emisii scăzute de carbon și la prețuri accesibile. Una dintre modalități o reprezintă rețelele inteligente. Dar, pentru aceste rețele, sunt necesare și contoare inteligente!
Deși tehnologia contorului inteligent a fost dezvoltată încă din anii ‘70, pătrunderea pe scară largă a acestor dispozitive s-a produs abia în anii 2000, după dezvoltarea solidă a rețelelor de telefonie mobilă în majoritatea țărilor dezvoltate.
Contorul inteligent (smart meter) este un dispozitiv digital, care înregistrează consumul de energie și permite transferul de informație în timp real între consumatori și distribuitorul de energie, fiind considerat unul dintre componentele conceptului de Smart Grid (rețea inteligentă). Contorul inteligent se află în centrul rețelei viitorului – un oraș cu rețele electrice inteligente, alimentate de producători și prosumatori, care generează energie regenerabilă eoliană sau solară în cantități măsurate de contoare inteligente, o rețea care livrează energie consumatorilor, care o folosesc pentru a alimenta mașini electrice și alte aparate, reglând și monitorizând consumul prin aplicații Internet of Things, care automatizează aceste funcții.
Astfel, poate cele mai mari avantaje ale contorului inteligent se referă la: indexul poate fi citit de la distanță, fără să mai fie nevoie de citirea de pe teren și de estimările de consum; astfel pot fi eliminate erorile umane în privința citirii sau facturării consumului; clienții pot monitoriza mult mai ușor consumul de energie, pot verifica cât consumă echipamentele și sursele de lumină din gospodărie și pot face economii în urma acestei analize; într-un viitor nu foarte îndepărtat, clienții din România vor putea opta pentru tarife flexibile în funcție de lună, zi sau interval orar; pe viitor, consumatorii vor putea monitoriza consumul prin aplicații Internet of Things și vor putea alege, în cazul în care vor beneficia de tarife orare flexibile, când este cel mai avantajos să programeze mașina de spălat sau să își încarce mașina electrică; informațiile despre consumul normal sau detaliat sunt afișate rapid şi pot fi vizualizate atât pe calculator, cât și pe tabletă sau telefon; acest lucru le permite clienților să își poată ajusta comportamentul de consum ca să economisească energie; contoarele inteligente permit transmiterea de informații către dispeceratul distribuitorului de energie electrică, astfel că defecțiunile de rețea pot fi identificate mult mai ușor, iar intervențiile în caz de avarii pot fi realizate mai rapid și mai eficient; clienții sunt protejați de supratensiuni și au șanse la o reconectare mai rapidă în cazul în care deconectarea a fost cauzată de incidente din reţeaua de energie electrică; clienții economisesc timp; schimbarea furnizorului, conectările, deconectările, închiderea sau transferul de contract vor fi realizate de la distanță.
Unul dintre cele mai mari avantaje îl reprezintă funcția de măsurare bidirecțională a contorului inteligent, care permite integrarea unităților de generare distribuită, a producătorilor și a prosumatorilor. Pentru cei care produc energie cu turbine eoliene sau panouri solare, contorul va măsura separat energia pe care o livrează în rețea și pe cea pe care o primesc din rețea!
Astfel, „un simplu” contor inteligent va putea ”dicta” comportamentul consumatorului! Ceea ce este un imens avantaj! Pentru că, până la urmă, pe un consumator casnic, de exemplu, nu îl interesează neapărat prețul energiei, cât îl interesează valoarea facturii! Având un contor inteligent și tarife flexibile la energie, populația va putea utiliza aparatura electrocasnică atunci când prețul este mai mic (de exemplu, gospodinele vor spăla noaptea, în gol de sarcină la nivel național, când sunt cele mai mici prețuri la electricitate!). În România, populația reprezintă circa 20% din consumul total de energie electrică. ”Un consum inteligent” al consumatorilor casnici nu numai că le va diminua acestora facturile, dar va ajuta și la scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră!
În România, în prezent, Grupul Enel, prin companiile sale de distribuție din România, este lider în instalarea contoarelor inteligente.


