Acasă Economie Concurenţă la Nabucco

Concurenţă la Nabucco

de GM

Grupul British Petroleum (BP) analizează un proiect privind construcţia unui gazoduct de 1.300 de kilometri, care să transporte gaze naturale din Azerbaidjan către Europa tranzitând trei ţări, printre care şi România, proiect care ar concura Nabucco.

Proiectul BP este noul intrat într-o competiţie acerbă pentru construcţia unei rute de aprovizionare cu gaze din regiunea Mării Caspice, care ar reduce dependenţa Europei de gazele ruseşti, potrivit cotidianului britanic Financial Times (FT), preluat de Mediafax.

Până în prezent, existau trei proiecte importante, fiecare urmând să schimbe puternic sectorul energetic european prin construcţia unui „coridor sudic” către câmpul gazeifer Shah Deniz din Azerbaidjan, dezvoltat de şapte companii, între care şi BP. Actualii competitori sunt Nabucco, preferat de Comisia Europeană, conducta Trans-Adriatică şi proiectul IGI Poseidon.

Planul BP, denumit Conducta Europa de Sud-Est, a apărut înaintea unui termen crucial: sâmbătă Nabucco şi cei doi competitori ai săi vor depune ofertele de tarif pentru consorţiul Shah Deniz, care include şi BP. Consorţiul, la care participă şi compania azeră de stat Socar, va alege gazoductul câştigător până la sfârşitul anului.

Conducta Europa de Sud-Est este „o altă posibilă soluţie”, a afirmat vicepreşedintele BP pentru dezvoltarea Shah Deniz, Al Cook, care a adăugat că grupul BP este „deschis ideii” unei implicări directe în proiect. „Nu înseamnă că găsim defecte celor trei oferte. Dar este înţelept să ai o altă opţiune”, a spus el.

BP a condus construcţia a două conducte care leagă Azerbaidjanul de Turcia, a mai spus Cook.

Noul proiect ar încerca să ia în calcul atât cerinţele politice, cât şi cele comerciale. Nabucco, descris de un bancher ca un proiect puternic politizat, implică construcţia unei conducte de 3.863 de kilometri, din Azerbaidjan până în Austria, la un preţ anunţat de 7,9 miliarde de euro. Preţul real ar fi, însă, de până la 20 de miliarde de euro, afirmă surse apropiate situaţiei, conform FT. În plus, Nabucco ar avea o capacitate anuală de 31 miliarde de metri cubi, faţă de volumul anual de 10 miliarde de metri cubi care va fi asigurat de Shah Deniz din 2017.

Interesele strategice ale Europei explică dimensiunile şi costurile Nabucco, notează FT. Ideea este de a deschide un coridor nou pentru continentul european, pentru importul de gaze naturale din întreaga regiune a Mării Caspice, inclusiv Turkmenistan şi Irak.

Noul plan strategic al BP implică o conductă mai mică şi mai ieftină, în funcţie de intresle BP şi ale partenerilor grupului, care intenţionează să investească 22 de miliarde de dolari în dezvoltarea zăcământului Shah Deniz.

Conducta ar avea un capăt în vestul Turciei şi ar traversa Bulgaria şi România pentru a ajunge la graniţa estică a Ungariei. Pe teritoriul României şi Bulgariei conducta ar urma traseul parcurs de Nabucco. Proiectul ar utiliza infrastructura existentă pentru a lega Azerbaidjanul de Austria, iar conducta ar fi de trei ori mai scurtă decât Nabucco şi, astfel, mult mai ieftină. De asemenea, capacitatea ar fi de numai o treime din cea a Nabucco, în linie cu volumul de 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe care Azerbaidjanul l-ar putea furniza. Totuşi, proiectul ar fi destul de flexibil pentru a permite o majorare a capacităţii, dacă apar alte surse de aprovizionare cu gaze naturale.

Reamintim, Nabucco, sprijinit de Uniunea Europeană, este dezvoltat de un consorţiu la care participă companiile OMV (Austria), Transgaz Mediaş, MOL (Ungaria), BOTAS (Turcia), Bulgargaz (Bulgaria) şi RWE (Germania).

din aceeasi categorie