Acasă Economie Hidroizolaţii Duraziv

Hidroizolaţii Duraziv

de GM

În primul trimestru al acestui an, vânzările de produse Duraziv pentru hidroizolare au crescut cu 25%, față de perioada similară a anului trecut, se arată într-un comunicat de presă. Având în vedere potențialul de dezvoltare al pieței, Duraziv consideră că, în câțiva ani, va deveni unul dintre furnizorii importanți de soluții de hidroizolare din piață.

Piața produselor pentru hidroizolare din România reprezintă o nișă slab dezvoltată, ca urmare a lipsei de informare a clienților finali, dar și a numărului redus de meseriași, care să ştie cum să pună corect în operă un mortar hidroizolant, potrivit reprezentanților producătorului de materiale de construcții Duraziv. Clădirile din România sunt expuse problemelor cauzate de prezența apei în exces sau a infiltrațiilor de apă la nivelul pereților. Aceste probleme pot apărea ca urmare a inundării subsolurilor sau pivnițelor sau în urma apariției de infiltrații în pereții de exterior și a migrării apei în plan vertical, datorită porozității pereților. În ultimul caz se ajunge la exfolierea vopselei și a gletului la interior, urmată de mucegăire.

Repararea acestor probleme este posibilă prin răzuirea completă a gletului compromis, până la tencuială sau chiar până la căramidă, urmată de refacerea completă a finisajului. La costuri medii ale materialelor și manoperei, reparația costă în medie circa 24 de lei pe metru pătrat. Protecția clădirii împotriva infiltrării în acest caz se poate realiza prin aplicarea a două straturi de mortar hidroizolant. Costul mediu al hidroizolării cu produse special destinate acestui scop cum sunt mortarele Duraziv PM45 ar fi de 12 lei pe metru pătrat, valoare de două ori mai mică decât cea a reparațiilor.

Deocamdată, consumatorul român nu are informații suficiente despre beneficiile hidroizolării, așadar nu-i acordă importanța cuvenită. Însă, în momentul în care unui beneficiar de lucrare i de explică avantajele pe care le are dacă își hidroizolează zonele expuse la umezeală, acesta devine interesat de aceste soluții”, a declarat Marga Călin, director de marketing Duraziv. „În plus, există mulți constructori care nu dispun de meșteri care să știe cum să pună corect în operă un mortar hidroizolant”, a mai adăugat aceasta.

Potențialul pieței produselor de hidroizolare este unul imens, având în vedere că fiecare bloc sau casă are un soclu, fiecare locuință are o baie, aproape toate locuințele au un balcon, multe case au terase și subsoluri sau pivnițe și toate blocurile au terase deasupra. „Toate clădirile noi au nevoie de sisteme de hidorizolație. Locuințele vechi, atunci când se renovează, ar trebui să beneficieze și de un tratament hidroizolant”, completează Marga Călin.

Gradul de siguranță al unei case crește dacă se execută o hidroizolare dublă, cu membrane hidroizolante tradiționale, pe exterior, și cu mortar hidroizolant pe interior şi pe elementele de zid expuse apei de ploaie. Foarte importantă este si hidroizolarea băilor. Pentru hidroizolarea pereților pe exterior este recomandat ca aceasta să fie realizată doar pe porțiunea unde poate să bată apa de ploaie sau să sară stropi, respectiv să se infiltreze apa de ploaie prin cărămida sau betonul peretelui. Această porțiune este, practic, o bandă cu înălțimea de circa un metru, extinsă pe tot perimetrul clădirii.

Consumatorii nu sunt, din păcate, conștienti de problemele produse de infiltrarea capilară a apei, majoritatea acuzând, la un moment dat, diverse probleme, precum apariția de mucegai și exfolierea vopselei la nivelul colțurilor și muchiilor pardoselei, fără să știe că acestea sunt produse de migrarea apei din exterior către interior, prin perete”, a mai adaugat Marga Călin.

În cadrul unei clădiri, cea mai mare nevoie de hidroizolație o au băile, subsolurile și pivnițele, terasele și balcoanele, piscinele sau soclurile clădirilor. Cel mai adesea, românii hidroizolează soclurile și terasele.

Duraziv este o companie activă pe piața de materiale de construcții încă din anul 2003, când a fost înființată sub denumirea inițială de Bau Profil, de către antreprenorii Daniel şi Irina Guzu. Compania produce materiale de construcţii din categoria adezivi, profile metalice, vopsele, produse pentru finisări interioare şi exterioare, sisteme complete de termoizolare şi hidroizolare. Divizia producătoare de adezivi s-a lansat în urma unei investiții de peste 8,5 milioane euro într-o fabrică modernă, cu o capacitate de producție de 200.000 de tone pe an, situată în Popești Leordeni. Fabrica este dotată și cu un laborator propriu, echipat la standarde europene, unde sunt testate toate produsele. În 2010, compania a raportat o cifră de afaceri de 13,5 milioane de euro, în creştere cu 50% comparativ cu anul precedent.

din aceeasi categorie