Acasă Stiri ExterneAmerica SUA reclamă programul solar al Indiei

SUA reclamă programul solar al Indiei

de L M

Ambițiosul program indian privind construirea de parcuri fotovoltaice este pus sub semnul întrebării după de Organizația Mondială a Comerțului s-a opus proiectului în varianta prezentată de India. Decizia OMC a fost luată la sesizarea Statelor Unite, care au acuzat India că nu respectă regulile internaționale, prin stimularea angajării forței de muncă locale. India are nevoie acută de noi surse de energie, având în vedere creșterea economică și demografică.

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a decis împotriva programului India’s National Solar, care are ca scop creșterea rapidă a energiei din surse regenerabile a țării și crearea de locuri de muncă pe plan locale, se arată într-un comunicat de presă al organizației Friends of the Earth (FOE). Planul promovat de India ar aduce energie pentru milioane de oameni, prin generarea de 100 de gigawați de energie solară anual, până în 2022, precizează comunicatul.

Statele Unite ale Americii au sesizat OMC în ceea ce privește India’s National Solar, deoarece programul finanțat de guvern a inclus o clauză prin care o parte a celulelor solare ar urma să fie produsă la nivel național. India a încercat să ajungă la un acord cu SUA privind aceste probleme, cerând un răgaz de câteva săptămâni. India ar putea să-și adapteze planul solar pentru a se conforma cu normele comerciale ale OMC sau se va supune riscului unor sancțiuni.

„Decizia OMC împotriva India’s National Solar arată modul în care pot fi utilizate norme comerciale pentru a submina guvernele care susțin energia curată și locurile de muncă locale”, a declarat Sam Cossar, coordonator de programe la FOE. Potrivit acestuia, acordurile comerciale sunt adesea piedici în calea acțiunilor privind schimbările climatice. Normele comerciale actuale limitează capacitatea guvernelor de a sprijini energia regenerabilă locală, subminează transferul de tehnologii curate și permite companiilor de combustibili fosili să atace măsurile privind protecția climei în instanțe secrete. Politicile comerciale împiedică un viitor durabil”.

Sam Cossar atrage atenția că, în ultimele trei luni, Ecuador a fost obligată să plătească un miliard de dolari pentru anularea unui contract de carburanți, în temeiul unui tratat bilateral privind protecția investițiilor, iar, acum, India a fost găsită vinovată de către OMC pentru construirea de panouri solare și susținerea locurilor de muncă locale. Politicile comerciale nu pot continua să fie un obstacol. Guvernele trebuie să aibă libertatea de a pune în aplicare politica în domeniul climei”, susține Cossar.

„Trebuie o tranziție rapidă la un viitor sigur. Decizia distructivă a OMC ne duce în direcția greșită. Această hotărâre arată pericolele reprezentate de mai multe acorduri comerciale ample, cum ar fi Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), Acordul privind Comerțul cu Servicii (TISA) și Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP), care vor liberaliza comerțul cu combustibili fosili murdari și vor restricționa opțiunile guvernelor”, a completat Sam Cossar, de la FOE.

Friends of the Earth este o organizație neguvernamentală cu peste 2 milioane de voluntari din 73 de țări, sediul central fiind la Washington, SUA.

din aceeasi categorie