Ţinta de deficit bugetar va fi majorată la următoarea rectificare bugetară, programată pentru data de 23 octombrie 2015. De asemenea, şi deficitul bugetar pe anul viitor va fi mai mare decât s-a stabilit, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
„Rectificarea bugetară următoare sperăm să fie tot pozitivă. La rectificarea din 23 octombrie vrem să alocăm suplimentar sume pentru plăţi în acest an. Este nevoie să finalizăm proiectele în derulare şi, pe de altă parte, să degrevăm bugetul pe 2016. Ţinta de deficit bugetar este posibil să fie modificată în sus. Pe baza estimărilor actuale, va fi undeva peste 1,86%, cât era la rectificarea din iulie, dar vom calcula şi vedem la rectificare”, a declarat Teodorovici, potrivit Agerpres.
El a explicat că majorarea deficitului este necesară, deşi bugetul are excedent, pentru că este posibil ca, până la finalul anului, să nu fie suficienţi bani pentru toate cheltuielile necesare. „Plătim în acest an tranşa a IV-a din titlurile executorii, avem partea pentru calamităţi, pentru termie (n.r. -subvenţiile pentru energia termică pentru populaţie), cel puţin 1,4 miliarde de lei alocăm pentru proiectele locale aflate în derulare, pentru a degreva bugetul în 2016. Anul viitor, cu impactul Codului Fiscal şi cu alte măsuri ce se vor aplica, va fi un deficit poate mai mare decât am stabilit”, a subliniat ministrul Finanţelor.


