Producătorul chinez de echipamente de telecomnicaţii Huawei a lansat duminică, la Mobile World Congress de la Barcelona, primul smartwatch al companiei, cu o formă rotundă şi compatibil cu smartphone-urile operate de sistemul Android. Noul ceas inteligent este disponibil în versiunile clasică, business şi sport.
Compania sud-coreeană LG Electronics a lansat la rândul ei, tot duminică, un smartwatch cu formă rotundă, scrie Mediafax.
Ambele companii au urmat exemplul Motorola, companie apreciată pentru faptul că a oferit o alternativă care ţine mai mult cont de modă, faţă de zecile de smartwatch-uri voluminoase, în formă pătrată, care au caracterizat prima generaţie a acestor dispozitive.
Ceasul Huawei are un diametru de 42 de mm, uşor mai mare comparativ cu modelul Motorola, numit Moto 360.
Prin conectarea smartwatch-ului Huawei cu un smartphone operat de Android, utilizatorii pot primi mesaje text, email-uri, sau alerte privind apelurile telefonice. Noul ceas nu este, aşa cum sperau analiştii, un dispozitiv care să opereze separat de un smarphone, utilizând propriul card SIM.
Thomas Husson, analist la Forrester, consideră că nu este relevant dacă un smartwatch sau alt dispozitiv care poate fi purtat de consumatori funcţionează independent de un telefon.
„Smartwatch-urile vor completa, nu înlocui smartphone-urile pentru cel puţin următorii doi-trei ani”, a spus analistul.



