Parlamentul finlandez a dat undă verde vineri construirii unei centrale nucleare de către o filială a agenţiei ruse pentru energie atomică Rosatom la Pyhajoki, pe coasta de vest a Finlandei, relatează AFP.
Proiectul, aparţinând unei companii denumite Fennovoima, a trecut prin peripeţii financiare şi politice. Rosatom Overseas, filială a Rosatom, a preluat târziu cota de 34 % deţinută iniţial de compania germană EON, care s-a retras în 2012.Mai mulţi mici acţionari finlandezi s-au implicat şi ei, forţând Fennovoima să prospecteze intens pentru a depăşi pragul de 60% investitori finlandezi sau europeni cerut de către guvern.
Dosarul a provocat printre altele în septembrie ieşirea Verzilor din coaliţia de guvernare. În fine, Fennovoima a trebuit să-şi revizuiască în scădere ambiţiile, reducând din puterea prevăzută a centralei, de la 1.600 la 1.200 de megawaţi, scrie Agerpres.
În timpul dezbaterilor parlamentare de miercuri, opozanţi ai proiectului au pus în chestiune nu numai problema nucleară, ci şi oportunitatea prezenţei Rosatom în Finlanda.
În opinia preşedintelui Verzilor, Ville Niinisto, finlandezii sunt ”neliniştiţi” că guvernul ”pare să apropie Finlanda – în politica sa energetică – de liderii politici ruşi”. ”Aceasta nu este în conformitate cu politica externă comună a Uniunii Europene”, a spus Niinisto.
La rândul lor, susţinătorii centralei se vor pragmatici, guvernul invocând preţul la electricitate, obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi imaginea Finlandei de ţară atractivă pentru investitorii străini. ”Proiectul are un efect puternic asupra locurilor de muncă şi a economiei în general”, a afirmat ministrul industriei, Jan Vapaavuori.
Fennovoima prevede să demareze producţia de electricitate în 2024.


