România şi Republica Moldova au parafat un protocol de colaborare ce vizează activitatea Agenţiilor Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) din cele două ţări, se arată într-un comunicat de presă.
Protocolul are ca obiectiv colaborarea dintre cele două autorităţi publice în ceea ce priveşte activitatea de elaborare a cadrului de reglementare necesar funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, termice şi gazelor naturale, în condiţii de concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor.
În cadrul discuţiilor au fost abordate subiecte de actualitate din sectorul energetic al Republicii Moldova, aspecte privind perspectivele pieţei de energie din Uniunea Europeană, precum şi sprijinul pe care ANRE îl va acorda la elaborarea cadrului de reglementare în conformitate cu prevederile cuprinse în Pachetul 3 Energie în vederea integrării Republicii Moldova în piaţă unică europeană.
Prin încheierea acestui protocol se urmăreşte promovarea unei activităţi de informare şi schimb de experienţă, prin asigurarea schimbului reciproc de date, informaţii şi documente legate aplicarea legislaţiei europene în domeniul energiei electrice, inclusiv a energiei produse din surse regenerabile de energie şi gazelor naturale.
O delegaţie de experţi ai ANRE din România, condusă de preşedintele Niculae Havrileţ, a efectuat, în perioada 1-2 octombrie, o vizită de lucru la ANRE din Republica Moldova.


