Acasă Stiri InterneHidro Remus Borza estimează un profit brut de peste un miliard de lei la Hidroelectrica

Remus Borza estimează un profit brut de peste un miliard de lei la Hidroelectrica

de GM

hidroel-6Hidroelectrica, firmă controlată de stat şi aflată în insolvenţă, estimează că va înregistra, în acest an, un profit brut de peste 1 miliard lei (225 milioane euro), cel mai mare câştig din istoria companiei, a declarat avocatul Remus Borza, administratorul judiciar al producătorului de electricitate.

„În primele şapte luni ale acestui an Hidroelectrica am înregistrat un profit de 600 milioane de lei, ceea ce ne face să credem că, pentru întregul an, profitul va depăşi 1 miliard de lei”, a afirmat Borza conf.rm Mediafaxa. În 2013, compania a avut un profit brut de 910 milioane de lei.

Câştigul estimat pentru acest an este susţinut de producţia crescută de electricitate. Pentru acest an Hidroelectrica prognoza o producţie de 13,9 TWh, dar a revizuit-o în creştere, la 16 TWh.

Hidroelectrica a avut în primul semestru un profit brut de 509 milioane de lei, în creştere cu 5,8% faţă de câştigul de 481 milioane de lei din primele şase luni din 2013.

Compania, controlată de Departamentul pentru Energie, este în însolvenţă din luna februarie, a doua oară în mai puţin un an, prima procedură fiind deschisă în perioada iunie 2012 – iunie 2013.

Hidroelectrica are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităţilor de producţie din România, şi asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate.

din aceeasi categorie