Acasă EconomieBanci & Asigurari JPMorgan şi Credit Suisse ajută Enel să vândă 22% din Endesa

JPMorgan şi Credit Suisse ajută Enel să vândă 22% din Endesa

de GM

enelEnel SpA a angajat băncile JPMorgan Chase & Co şi Credit Suisse Group pentru consiliere în vederea vânzării unei participaţii de 22% în subsidiara sa spaniolă Endesa, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres.

Italienii vor să-şi reducă la 70% participaţia deţinută la Endesa, în cadrul planului de reducere a datoriei, susţin sursele. Enel deţine 92% din Endesa, a cărei valoare de piaţă este estimată la 30,5 miliarde de euro (40,8 miliarde de dolari).

În 31 iulie, directorul general al Enel, Francesco Starace, a afirmat că vânzarea unei participaţii în Endesa este una dintre opţiunile luate în considerare dar încă nu s-a luat nici o decizie. Reprezentanţii JPMorgan şi Credit Suisse nu au comentat informaţia.

Luna aceasta, Enel a anunţat că boardul său a convenit asupra unui plan de a vinde activele sale de producere a energiei în Slovacia şi de distribuţie şi vânzări din România.

Profitul net ajustat al Enel a scăzut în primul semestru din 2014 cu 4,8%, la 1,57 miliarde de euro, depăşind estimările analiştilor, de 1,49 miliarde de euro. Datoria netă a urcat cu 8,5%, la 43,1 miliarde de euro la 30 iunie, de la 39,7 miliarde de euro la 30 decembrie.

În România, compania italiană deţine trei foste filiale ale Electrica de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, în zona Muntenia Sud, inclusiv Bucureşti, în Banat şi în Dobrogea.

din aceeasi categorie