“2018 este o dată rezonabilă şi acceptabilă pentru adoptarea euro şi cred că, la 1 iulie 2019, când România va deţine preşedinţia Uniunii Europene, trebuie ca toţi cei care vin la Bucureşti să vină cu euro la ei, nu cu lei”, a afirmat premierul, la BNR, în cadrul seminarului “România investiţiilor. România dezvoltării”, organizat de către firma de consultanţă financiară Kirchhoff.
Primul-ministru a adăugat România ar avea şanse mai mari dacă va lega “momentele simbolice de date simbolice”, explicând că alegerea anului 2018 ca dată pentru trecerea la euro poate face parte din “marele proiect care aniversează 100 de ani de România”. La 1 decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la unirea Transilvaniei, care marchează realizarea “României Mari”.
Pe de altă parte, Victor Ponta a declarat că Guvernul, BNR şi investitorii privaţi pregătesc o strategie pentru atragerea lichidităţilor aflate în băncile comerciale şi folosirea acestora pentru finanţarea unor proiecte de dezvoltare.
“Societăţile naţionale şi companiile care au încă Guvernul în acţionariat trebuie să vină cu proiecte credibile şi, practice, să folosim aceşti bani, care acum stau nefolosiţi în băncile comerciale. Am de gând ca, împreună cu guvernatorul, cu reprezentanţii atât ai ministerelor, cât şi ai investitorilor privaţi, să pregătim pentru anul care urmează o strategie de atragere a acestor lichidităţi, care stau şi aşteaptă proiecte, care pot fi finanţate. Mă gândesc aici la continuarea vânzării unor pachete de acţiuni la companiile şi societăţile de stat, la proiectele de infrastructură importante, în aşa fel încât banii să meargă de la bănci, către economia reală”, a afirmat primul ministru.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declarase anterior că în România există lichiditate, însă aceasta nu ajunge să finanţeze proiecte.


