Remus Borza, preşedintele Consiliului de supraveghere al Hidroelectrica, a anunţat că a decis să plece de la conducerea Hidroelectrica şi că îşi va da demisia vineri.
“Mâine îmi voi anunţa demisia, după ce voi avea o discuţie cu premierul şi cu ministrul Energiei. Eu am decis să plec. Voi anunţa mâine de ce şi toate detaliile”, a spus Borza.
Pe de altă parte, surse din Ministerul Economiei au declarat că Borza şi-a scris deja demisia, care a ajuns pe masa ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, transmite Agerpres. Sursele citate au mai spus că demisia lui Borza vine în urma unor neînţelegeri cu restul conducerii Hidroelectrica.
De fapt, de mult timp se zvonea că, între Borza şi Niţă sunt neînţelegeri “ireconciliabile”. Mai mult, ministrul Energiei ar fi vrut, de la început, ca şeful Consiliului de Supraveghere al companiei să fie “protejatul” său, Ioan Mihăilă. Borza l-a adus în companie, în cadrul directoratului, pe post de şef al compartimentului Financiar, pe angajatul său, Lucian Cocoş. Se pare că şi acesta va părăsi Hidroelectrica o dată cu şeful său.
Remus Borza a fost administrator judiciar al companiei Hidroelectrica, în prezent fiind preşedintele Consiliului de Supraveghere al companiei.
Hidroelectrica a intrat în insolvenţă pe 20 iunie 2012, cu peste 4,4 miliarde de lei datorii şi cu pierderi de 350 milioane de lei după primul semestru al anului 2012, iar administrator judiciar al companiei a fost desemnată firma Euro Insol, deţinută de Remus Borza. Termenul de ieşire din insolvenţă a companiei a fost 26 iunie, când Tribunalul Bucureşti a confirmat că s-a realizat la timp acest demers.


