Acasă Analize Începe să se întâmple!

Începe să se întâmple!

de GM

Deşi s-au investit, până acum, aproximativ 3,5 miliarde de euro şi deşi România are una dintre cele mai atractive scheme de subvenţionare (circa 10 miliarde de euro, timp de 15 ani), pentru valorificarea energiilor regenerabile nu prea se folosea mare lucru din România. Până acum. Conform unui comunicat de presă, ArcelorMittal Galaţi va fi singurul furnizor de oţel pentru noul parc de 32 de turbine eoliene pe care firma Emek S.A. vrea să-l construiască la Chirnogeni (Dobrogea).

Proiectul prevede livrarea a 7.500 de tone de tablă de oţel, iar construcţia parcului eolian ar urma să înceapă în luna august.

“Suntem văzuţi ca un furnizor de oţel de încredere, care poate îndeplini toate solicitările clientului”, a declarat Aleksandar Rankovic, director la ArcelorMittal Greece, transmite Agerpres.

Potrivit ArcelorMittal, combinatul de la Galaţi furnizează în prezent tablă de oţel pentru producători de turbine eoliene din Grecia, Polonia, Cehia, Ucraina, India şi Turcia, şi are de gând să-şi extindă prezenţa pe piaţă în acest an.

ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică şi minieră integrată din lume, cu activitate în peste 60 de ţări. În România, ArcelorMittal deţine unităţi de producţie la Galaţi, Iaşi, Roman şi Hunedoara.

din aceeasi categorie