Interviurile video ale publicației FOCUS ENERGETIC continuă, invitat “La o cafea cu Gabi Moroianu“ fiind domnul Martin Moise, prim-vicepreședinte PATRES și director general al companiei REPOM.
Din anul 2011, domnul Martin Moise conduce compania REPOM, al cărei co-fondator și este. REPOM oferă servicii integrate pentru producători de energie din surse regenerabile (pperare tehnică și comercială), control 24/7 (monitorizare, dispecerizare integrată cu SEN, prognoză), servicii digitale (SCADA, AI, automatizări pentru optimizare și raportare) și compliance (ANRE, Transelectrica, OPCOM). De asemenea, domnul Martin Moise este, din anul 2014, prim-vicepreședinte al Organizației Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile (PATRES), care apără, promovează și susține drepturile membrilor săi, producători de energie din tot spectrul regenerabilelor – solar, eolian, hidro şi biomasă.
GM: Bună dimineața. Bine ne revedem la o nouă „cafea cu Gabi Moroianu”. Astăzi ne bem cafeaua împreună cu domnul Martin Moise, prim-vicepreședinte PATRES și director general Repom. Bună dimineața, domnule Moise.
MM: Bună dimineața.
GM: Chiar voiam să vă întreb. Niciodată nu reușesc să țin minte ce înseamnă PATRES, pentru că e un acronim lung; de REPOM știu. Că vă ocupați cu regenerabile. Dacă vreți dumneavoastră să ne ziceți câteva vorbe și despre PATRES, și despre Repom, ca să știe și oamenii cu cine ne bem cafeaua.
MM: PATRES este organizația patronală a producătorilor de energie din surse regenerabile din România. „PAT” ca și patronat și „RES” ca și surse regenerabile – de acolo vine numele. Suntem înființați din 2013, atunci când a început tăierea certificatelor verzi, ca ne amintim de acele vremuri triste, din păcate.
GM: Pentru unii. Pentru cei care nu mai trebuiau să plătească, n-au fost așa de triste.
MM: Nu știu dacă efectul tăierii e unul pozitiv, pentru nimeni n-a fost, aș spune GM: Ziceți-ne câteva vorbești despre Repom.
MM: Repom este o societate care administrează parcuri eoliene și solare, practic investiții în domeniul ăsta, și acoperă partea de operare comercială, administrativă și tehnică, mentenanță, tranzacționarea energiei, practice, un serviciu de management externalizat pentru investitorii care nu au neapărat experiență pe piață și în domeniul ăsta. am înțeles.
GM: Dar observați că am și eu PATRES (n.r. – o insignă PATRES).
MM: Am văzut și ne bucurăm.
GM: Domnul Verșescu, secretarul general al PATRES, mi-a dat-o și de atunci o port. Nici știu, un an de zile. Habar n-am cât a trecut de atunci. E adevărat, numai pe geaca asta o port. Dar văd că și dumneavoastră aveți, că d-aia am amintit de de insignă, îmi venea numai „pin” în cap.
MM: Apreciem, să știți.
GM: Ce-mi pare rău este că distorsionează calculatorul, că, să știți, și tricoul era verde, ca să se vadă că sunt „verde”. Așa, la fel ca și PATRES și ca și compania dumneavoastră. Chiar voiam să vă întreb: de unde până unde v-a venit să vă implicați în acest domeniu, al regenerabilelor și cam de când? Ați zis că în 2013 s-a înființat PATRES. Bănuiesc că erați deja implicat în Repom sau, oricum, în domeniul acesta, al regenerabilelor.
MM: Switch-ul l-am făcut în 2008, deci deja sunt chiar mai mulți ani. Practic, concomitent cu începutul primului val de investiții în regenerabile, când s-a dat prima lege, 220, în prima ei formă. A fost o mișcare, să zic, total radicală.
Locuiam atunci în București, lucram în achiziții la o companie americană, adică nu aveam foarte mult de-a face cu zona asta, dar mi s-a părut un domeniu de viitor. Ceea ce s-a și dovedit în timp; chiar și astăzi, în continuare, este un domeniu de viitor. Dar, practic, contactul atunci a fost, în 2008. Atunci am început și activitatea; la început mult în partea de dezvoltare. Practic, atunci se nășteau primele proiecte. După aia, de asistență pe perioada de construcție, am fost project manager în mai multe investiții. Cumva, partea aceasta de operare a venit ca o provocare prin 2011, când au fost puse în funcțiune primele capacități, în sensul în care investitorii, toată lumea foarte fericită la punerea în funcțiune, dar cu o problemă o mare pe cap: cine se ocupă zi de zi de ele? Pentru că nu e ca și cum le-ai dat drumul și gata, funcționează singure. Sunt foarte multe activități pe care cineva trebuie să le facă. Și acolo a început, să zic, povestea noastră.
GM: Frumoasă poveste. Oricum, ce-am constatat eu așa, ocupându-mă de domeniul ăsta al energiei: ați avut așa, un an-doi de liniște, din 2008 până în 2011, mă rog, exagerez, până prin vreo 2013; după care au început tot soiul de modificări de legi, paralegi, în toate chipurile. Aveți dumneavoastră idee, eu chiar n-am, cam de câte ori a fost modificată Legea 220 de care pomeneam mai devreme? De-a lungul timpului.
MM: Minim o dată pe an.
GM: Ca să nu mai vorbesc că au fost legi care nu modificau neapărat Legea 220, doar că aveau influență asupra Legii 220. Mă gândesc – chiar îmi vine acuma în minte -, de exemplu, că proiectele de regenerabile, în general proiectele energetice, dar noi ne referim la cele regenerabile, dacă se întind pe suprafețe mai mari de 50 de hectare, este nevoie de Hotărâre de Guvern. Asta nu modifică Legea 220, dar o influențează.
MM: Sunt multe aspecte cu care ne confruntăm. Acesta e un exemplu. ”Complicăciunile” de la Autoritatea Aeronautică Civilă e un alt exemplu, partea efectivă de piață, Legea energiei, legea mare, legea 123, de asemenea s-a modificat de nenumărate ori. Dacă ne uităm doar pe perioada de plafonare: am avut 17 modificări. Deci, cadrul acesta, să-i spunem în permanență impredictibil, e una din tarele pe care le avem în România, cu care ne confruntăm, cred că în toate domeniile, dar în special în zona de energie, unde, câteodată, vorbim de supra-reglementare. Nu e neapărat un lucru bun, pentru că statul are, câteodată, tendința de a exagera, de a supra reglementa lucrurile, de a nu lăsa piața – cum să zic -, să lase mecanismele normale de piață să funcționeze și să producă efecte.
GM: Da, am constatat. La un moment, chiar mă gândeam că, uneori, se reglementează excepții. Adică fac regulă din excepție. Nu vin acuma, neapărat, cu un exemplu, dar, dacă s-a întâmplat, la un moment dat, ca cineva să facă o nefăcută, să nu se mai întâmple asta ”facem, reglementăm”, ceea ce nu e în regulă, pentru că, până la urmă, supra-reglementarea asta nu face decât să ne scumpească viața tuturor. Că nu numai în domeniul energiei, așa cum spuneați, e supra-reglementare, ci în toate aspectele vieții noastre. Sunt tot soiul de supra-reglementări. Da, chiar că vorbeam acum, aduceam aminte că ne scumpește viața. Ne scumpește și curentul?
MM: Sigur că da: în final, orice fel de intervenție în piață. Sau să definesc altfel: paharul întotdeauna e jumate plin și jumate gol și orice fel de intervenție brutală în piață are acest caracter. Putem să luăm un exemplu, cel al supra-impozitării producătorilor. Corect, am trecut prin această etapă câțiva ani. Ca principiu, cred că în momentul în care prețurile au explodat statul trebuia să intervină, pentru a proteja consumatorii. O reacție naturală, normală, de așteptat, corectă. Însă există și reversul medaliei: practic inhibi investițiile noi.
GM: Într-adevăr, că o perioadă chiar nu s-a investit deloc!
MM: Dacă ne uităm la tăierea certificatelor verzi în 2013 și multe alte măsuri luate și ulterior, 2014, am avut aproape 10 ani de pauză de investiții. Ori, acest lucru a fost nesănătos pentru piață și s-au pierdut enorm de multe oportunități. Practic, ce s-a întâmplat în primul val de investiții? S-au născut tot felul de firme, a început să existe o dinamică în sector. Dinamica asta s-a întrerupt abrupt, în 2013, și n-a fost înlocuită cu nimic. Lucrurile au restartat abia prin 2019-2020, în primă fază în zona prosumatorilor, abia ulterior și în zona parcurilor mai mari. Dar a trebuit, practic, să reclădim întreaga infrastructură și acest lucru se vede astăzi. Sunt deficiențe majore de personal, de societăți care să se extindă, să plece și în alte țări, pentru că avem acea gaură foarte lungă. Da, ok, poate că trebuiau luate niște măsuri de ajustare, dar nu atât de brutal. Dar, e un lucru care ne caracterizează: legea pendulului – exagerăm într-o parte, după aia exagerăm în cealaltă parte. La un moment dat, lucrurile, totuși, se echilibrează.
Astăzi, dacă ne uităm, sectorul trece printr-o transformare profundă și aș spune că este cea mai fastă perioadă prin care trece România din punct de vedere investițional, dacă ne gândim după Revoluție încoace. Se construiește mult, apar tot mai multe societăți în domeniul ăsta, românești, ceea ce e un lucru bun și de dorit. Dacă ne uităm în primul val de investiții, constructorii, firmele de EPC erau toți din afară. Între timp, există firme românești care au învățat, care știu să genereze know how, care ele se duc în alte țări, între timp, să construiască. Pentru mine a fost o mândrie extraordinară când am mers la Intersolar, la Munchen, anul ăsta, și, când ieșeai acolo, din metrou, prima reclamă, imensă, pe care o aveai deasupra capului, era a unei companii românești: Parapet!
GM: Parapet are, într-adevăr, birouri și în Germania, și în Italia.
MM: Da, corect, exact. Pentru mine a fost un motiv maxim de mândrie! Zic: uite că, în sfârșit, se dezvoltă și companiile noastre. Nu mai vorbesc că în hale am găsit mai multe companii care aveau standuri mari! Adică, cum să zic: economia noastră are potențial! Poate să facă, dacă e lăsată să facă, dacă împinsă să facă, dacă e ajutată să facă. Ori cred că ne dorim lucrul ăsta: companii românești puternice!
GM: Până la urmă, până să fie ajutate companiile, primul pas este să fie lăsate în pace. Statul să-și vadă de treaba lui, nu să se bage în economie. Da, chiar vorbeați despre certificatele vezi și că s-a modificat legea brutal în 2013, dacă nu mă înșel. Acum s-a prelungit perioada de valabilitate a schemei și de valabilitate a certificatelor până în 2030 sau 31. Nu mai știu exact. Una peste alta, eu voiam să vă întreb – că, sincer vă spun chiar nu m-am uitat pe site-ul Transelectrica -: aveți idee, astăzi, cam câte certificate vezi nevândute sunt?
MM: Păi, ultimele sesiuni de tranzacționare pe piața sport pe Opcom au fost în septembrie, mai precis pe 16 septembrie. Cantitatea ofertată spre vânzare a fost 11,6 milioane de bucăți. Cumpărate: zero! Poza momentului: da, sunt 11,6 milioane de certificate fără cumpărător. Proiecția noastră arată că, până spre sfârșitul anului, ar trebui să fie, undeva, grosier, cam 15 milioane care, momentan, nu au cumpărător. Dacă lucrurile rămân așa cum sunt scrise astăzi în lege și nu umblăm iarăși să modificăm, în mod normal ar trebui să fie cumpărate până la sfârșitul anului 2031 și schema să se închidă. Nu mai e mult până atunci. Doar că prețul certificatului verde a rămas constant: este același preț aplicat deja de mulți ani, prețul minim, de 29,4 euro. Valoarea aceasta nu e una statică. Adică, dacă judecăm valoarea 29 euro astăzi și aplicăm time value of money, în 2030 va valora doar 24 euro. Dacă judecăm invers și vedem că sunt operatori care au stocuri de acum un an, doi, iarăși, inflația ”mănâncă” o parte din acest venit, care, cumva, era necesar, pentru că, la momentul în care s-a făcut primul val de investiții, tehnologia era în dezvoltare, nu era matură, așa cum este astăzi, și atunci ea trebuia susținută, la fel ca orice fel de tehnologie emergentă.
GM: La fel se întâmplă acum cu bateriile. Toată lumea vine și spune ”băi, dar când v-ați făcut voi parcurile alea, de ce nu v-ați pus și baterii de stocare?” Păi, la momentul ăla, lăsând la o parte că nu era nevoie, erau și scumpe! Și, dacă ai fi vrut să pui baterii, tot nu-ți cumpărai, că erau exagerat de scumpe. Acum s-au ieftinit, într-adevăr, și chiar este o efervescență pe piața asta de stocare prin baterii, ceea ce nu-i rău?
MM: Eu aș vedea necesar ca marea majoritate a centralelor care folosesc surse regenerabile să treacă prin această ”hibridizare”, de a adăuga baterii. Dar nu doar atât. Adică hibridizarea, în final, presupune și operarea lor concomitentă. De exemplu, noi avem modele de agregare pe care le folosim, în care folosim, să zic, și eolian, și solar, și baterii. Sursele sunt complementare la final.
GM: Am înțeles. De exemplu, când bate și vântul ziua în amiaza mare, atunci încărcați bateriile. Spunea președintele ANRE, apropo de efervescența asta în producție, că deja – nu știu dacă numai la Transelectrica, poate și la distribuitori – sunt ATR-uri de 113.000 de megawați. Noi consumăm undeva la 6000 -6500 MWh; când sunt cele mai grele momente ne ducem spre 10.000 de megawați. Nu știu acuma să vă spun dacă în astea 113.000 ăștia 113.000 de megawați sunt numai surse regenerabile sau poate e și Mintia, habar n-am, ca idee. Totuși, de la 10.000 la 113.000 MW e diferență de vreo 11 ori mai mare. Cum explicați efervescența asta?
MM: Păi, trebuie să facem un pic o distincție între ce înseamnă proiecte pe hârtie și ce înseamnă megawați care efectiv produc în sistem. Acești 100 și ceva de gigawați – pe care noi i-am criticat destul de mult în trecut – reprezintă proiecte pe hârtie. Nu sunt neapărat niște proiecte reale. Doar o mică parte din ele se vor transforma în proiecte reale. Dacă ne uităm la experiența primului val de investiții, în baza legii 220, am avut pe hârtie 20.000 MW, grosier, dar de pus în funcțiune s-au pus circa 4500. Acum avem pe hârtie 100 și ceva de GW. O să se pună în funcțiune undeva 15 GW; poate, în perspectivă de mai mulți ani, chiar mai mult. Am avut o problemă, în final, de abordare. N-am învățat din primul val, din păcate. Noi am solicitat, înainte să înceapă, cumva, acest val doi, să fie aplicate garanții, să fie aplicate niște norme mai stricte în ceea ce privește obținerea acestor documente, în special în zona de racordare, că acolo este problema – vorbim de ATR-uri. Nu s-au aplicat de la bun început, din păcate, aceste garanții. Ele au fost aplicate relativ târziu, când deja problema era mare. Exact din acest motiv am ajuns în această situație cumva nefericită, care și blochează. Pentru că, practic, un investitor serios, dacă dorește să construiască o centrală sau să hibridizeze o centrală, trebuie să dea prioritate hârtiei și nu investiției reale, serioase.
GM: Și asta ce mai putea fi rezolvată?
MM: Acum este în curs de rezolvare, dar, probabil, mai durează încă cel puțin un an până când vom vedea efecte concrete prin două elemente: una este garanția la obținerea autorizației de înființare, care este foarte mare – apropo, aici iarăși intrăm în zona pendulului și s-ar putea să fie afectate chiar unele proiecte serioase. Dar al 2-lea element – și mai important – este legarea duratei de valabilitate a avizului tehnic de obținerea autorizației de înființare. Practic, dacă nu obțin autorizația de înființare într-un anume termen de la obținerea avizului tehnic de racordare – sunt mai multe documente acolo care se leagă – avizul tehnic își încetează valabilitatea. Practic, expiră
GM: Am înțeles: dacă nu te apuci de treabă, efectiv, în teren, pierzi locul în rețea
MM: Autorizația de înființare presupune existența finanțării pentru proiect. Unul din documentele esențiale în obținerea acestei autorizații de la ANRE îl reprezintă finanțarea. Deci, practic, ai banii să faci proiectul, mergi mai departe, păstrezi locul rezervat, în ghilimele, în rețea. Dacă nu, locul se eliberează pentru altul. Noi am avut o problemă în a distinge, practic, care este investitor serios, care nu este un investitor serios. S-a vorbit foarte mult și de speculă în în trecut. Eu aș spune așa: e normal ca în ciclul investițional să existe o etapă de dezvoltare și o etapă de investiție. De regulă, companiile mari nu au capacitatea nici tehnică, nici organizațională de a dezvolta ei înșiși proiecte. Acolo e nevoie de un pic de know how local, trebuie să găsești oamenii, să securizezi terenurile, să le cumperi… Nu poate o companie cu birourile la București să facă lucrul ăsta într-un sat, de cine știe eu pe unde, pe unde este vânt. De aceea este normal să existe partea asta de de dezvoltare, doar că, la un moment dat, s-a exagerat, evident.
GM: Sunt, într-adevăr, niște lucruri. Pe de o parte, stau și mă gândesc: domnule, până la urmă era o afacere – aveam un teren, luam ATR-ul, vindeam proiectul, da, că să și faci proiectul costă ceva. Deci, eu l-am văzut ca pe o afacere cât se poate de legală. Adică nu te șmecherea nimeni cu nimic. Pe de altă parte, așa este: o mare firmă n-o să se ducă să vorbească cu țața Floarea – ”mamaie, uite, îți dau 3 lei dacă îmi dai, dacă mă lași să pună panouri pe terenul matale pe care și așa nu-l mai muncești. Ce părere îți faci?” Sunt lucruri cu care, așa este, o mare firmă n-o să stea să-și piardă timpul. Sunt firme mai mici care cu asta se ocupă. Cred, totuși, că, așa este, s-a exagerat. Dar nici nu văd de ce trebuie să le scoți bani din buzunar unora, care chiar puteau să facă o afacere din treaba asta.
MM: Problema este de blocaj, pentru că sistemul are o capacitate limitată de a prelua energie. Ori fiecare astfel de proiect vine la pachet cu niște întăriri de rețea. Ori, întăririle astea de rețea, cu cât sunt mai mari, în ghilimele, sunt mai costisitoare și fac proiectul nerentabil din punct de vedere economic. Să nu uităm că, totuși, discutăm de niște proiecte care trebuie să aibă o perioadă de amortizare rezonabilă. În momentul în care proiectul devine artificial prea scump, pentru că are condiții de racordare exagerat de nefavorabile să spun, atunci da, proiectul, dintr-o dată, devine nefezabil economic. În fapt, acele condiții sunt artificiale, pentru că tu trebuie să faci loc celui care are hârtia în fața ta, indiferent dacă e serios sau nu e serios, dacă obține finanțare, dacă a dezvoltat bine proiectul, dacă n-a dezvoltat bine proiectul. Aici a fost problema și de exagerare. Noi trebuia să punem niște bariere de intrare în zona asta, un pic mai ferme, un pic mai stricte, așa cum am făcut-o acuma, pentru a evita ca să ajungem într-o astfel de situație.
Repet, s-a ajuns la tot felul de situații în care unii producători, de exemplu, ar fi vrut să adauge baterii în parcurile lor și nu puteau, pentru că prioritatea avea altul, care obținuse un aviz tehnic de racordare înaintea lor. Dar acel altul nu are sursa de finanțare să facă acea unitate de stocare, de exemplu, și atunci producătorul nu mai are cum să pună el bateria. Amândoi s-au blocat: unul n-are banii s-o facă, celălalt nu mai poate să o facă. Aici e blocajul, de fapt. De aceea e nevoie de o curățare a acestei liste de ATR-uri și, așa cum este legislația în vigoare astăzi, ar trebui să se întâmple în următorul un an, un an și ceva.
GM: Am înțeles: deci, practic, se vor curăța listele de neserioși, ceea ce e ok. Chiar voiam să vă întreb: știți că, așa cum spuneam mai devreme, cu ordinul acela de ministru, cu 50 de hectare ai nevoie de Hotărâre de Guvern. Unii chiar cred că toate investițiile astea energetice, de fapt, scot terenuri pe care s-ar fi putut planta, s-ar fi putut cultiva cine știe ce lucruri – de mâncare vorbesc. Adică, cumva, din cauza energiei n-o să mai avem ce mânca.
MM: E o exagerare. Da, am auzit această teorie de foarte multe ori și evident că este o exagerare și o discuție care nici măcar n-ar trebui să existe! Hai să luăm o chestie matematică simplă: pentru un megawatt de panouri fotovoltaice avem nevoie de un hectar de teren. Noi, dacă vom instala 10.000 MW – să presupunem că toți cei 10.000 MW se vor instala pe terenuri agricole – nu se pun pe clădiri, nu se pun de parcări. Vorbim de 10.000 de hectare din 14 milioane cât avem cu toate. Deci e nimic! E semnificativ. Nu toți cei 10.000 MW se vor pune pe terenuri agricole; unii se vor pune pe clădiri, pe parcări, pe sunt foarte multe modele în direcția asta.
GM: Chiar voiam să văd întreb: nu știu cum se numește arendă, chirie pe terenurile pe care se pun panouri sau eoliene. Cam cât plătește un proprietar de centrală regenerabilă pe un hectar pe an? Eu auzisem undeva între 1.500 și chiar ajungeau spre 3.000 euro. Dumneavoastrăt?
MM: Cam acolo vedem și noi lucrurile. Pentru proiecte care au fost făcute mai demult, chiar și 1.000 – 1500 de euro din ce am înțeles. Hai să spunem așa, în medie, undeva la 2.000 euro este o cifră rezonabilă.
GM: Păi, firesc ca aceia care investesc în agricultură – și care dau arendă 200 euro pe an pe hectar -, normal să aibă ceva cu dumneavoastră, care dați 2.000 euro! Până la urmă oamenii fie nu le mai dau lor în arendă, fie le crește lor arenda. Și atunci mi se pare firesc să găsească tot felul de chestii de-astea: că nu e bine, că da, eu sunt de acordat.
MM: Iarăși trebuie să ne uităm la dimensiune. Cum ziceam, dacă plecăm de la prezumția că o să construim 10.000 MW în solar, ocupăm 10.000 de hectare. Nu e realist acuma să ne gândim că asta va avea un impact pe 14 milioane de hectare și dintr-o dată se dublează arenda pe toate 14 milioane de hectare și o să devină pâinea mai scumpă. Nu cred că se pot pune problemele așa. Din contră, dacă ar fi să nu construim acești megawați, o să avem energia mai scumpă, pentru că realitatea asta este: energia din surse regenerabile, astăzi, a ajuns la maturitate și este cea mai ieftină resursă pe care o avem în mix. Se vede lucrul ăsta în fiecare zi, dacă ne uităm la curba de preț
GM: Asta este adevărat. Totuși, nu am ajuns să plătim prețuri mai mici nici acasă, nici la firmă. De ce credeți dumneavoastră că încă nu?
MM: Încă nu avem suficientă capacitate (n.r. – de producție). Cum spuneam, suntem într-un val investițional mare. Este, poate, cea mai fastă perioadă, cum spuneam, în zona asta, dar multe sunt încă în construcție. Multe au fost puse în funcțiune abia anul ăsta; ele trebuie să producă niște efecte. Am făcut lucrurile nu neapărat bine. Partea de stocare a lipsit. Îmi amintesc, de exemplu, când, când s-a publicat prima schemă de finanțare în zona de stocare, nici măcar nu aveam scrisă norma tehnică. Adică trebuia să aplici, să iei fonduri nerambursabile europene pe un proiect pe care nu știai cum să-l faci. Între timp s-a corectat acest lucru, dar a durat, din păcate. Sunt multe baterii în construcții acum.
GM: Cred că undeva la vreo 4000 MW – auzeam 4 GW, parcă așa auzeam.
MM: Trebuie de 3 – 4 – 5 ori mai multe construite într-un final. Și parcuri sunt enorme de multe în construcție. Prosumatorii au construit 4 GW; este spectaculos! O să vedem și autoritățile publice în zona aceasta, pentru că au fost tot felul de programe de finanțare, inclusiv pentru pentru această zonă. Lucrurile se mișcă, dar nu produc efecte chiar imediat. Dar, în timp, cred că vom vedea. Acuma, mai există și un un decalaj, să spun, există un mismatch între modul în care producem și modul în care consumăm. Da, dacă ne uităm la structura consumului din România, vedem două vârfuri: vârful de dimineață și vârful mult mai pronunțat seara. Seara soarele a apus, nu mai produce și atunci ajutorul pe care îl aduce, să zicem, energia fotovoltaică ieftină, cu lipsa bateriilor, încă nu se vede la vârful de seară. În acele momente importăm; normal că importăm mai scump, pentru că acest fenomen nu se vede doar la noi, se vede în toată regiunea, în toată Europa, de fapt: prețul este mai mare seara. Aici bateriile vin și preiau acel surplus din timpul zilei, de exemplu, când sunt prețuri negative – se întâmplă și lucrul ăsta destul de des, în special în weekenduri – preiau această energie în surplus și o descarcă. În timp, pariul pe care l-aș face eu este că vom vedea o scădere a prețului nu doar pe anumite pariere orare, ci pe o plajă mai largă, pe o durată mai largă. Este, însă, necesar și util ca și consumatorul să devină puțin mai educat sau mai atent, să devină activ în această piață, pentru că și el poate să facă foarte multe lucruri. Vă dau un exemplu simplist: datorită prețului foarte mare al combustibilului, petrolul, care se vede mai departe în benzină și în disel, dacă merg cu o mașină electrică, costul este la sub jumătate. Poate fi și mai mic, funcție de când încarc această mașină. Acum, pot să fie un consumator neinteresat, să spunem, de piață. Ajung acasă de la serviciu la ora 6:00 și pun la încălcat mașina la ora 6:00. Ce să vezi? Atunci e cel mai mare preț în piață la energie. Dar mașina aia e deșteaptă, e programabilă, stația de încărcare – și ea e programabilă. Pot să fac o setare în ea și să-i spun ”da, am băgat-o în priză, fizic, ca să nu mă trezesc noaptea, să mă duc afară, să o bag în priză, dar setez mașina să încarce doar începând cu ora 23:00 sau 0:00, când prețul este iarăși mic. Aici tarifele dinamice o să vină să ne învețe să facem acest lucru. Ori, în acel moment, se va schimba și structura consumului și se va mai aplatiza curba, pentru că oamenii, în mod natural, vor face ei anumite gesturi în această direcție, în ideea de a căuta prețul mai mic.
Eu, de exemplu, când am devenit prosumator, unul din primele lucruri pe care le am le-am făcut a fost să schimb ora la care dau drumul la mașina de spălat – și aia de vase, și aia de haine. Înainte se întâmpla lucrul ăsta seara. Acuma îi dau drumul dimineața sau programez ca să funcționeze în orele cu soare. E pur și simplu mai ieftin. E extrem de simplu.
GM: Să știți că mai avem exact 2 minute. Așa că, în aceste 2 minute, nu pot să vă spun decât că habar n-am când a trecut jumătate de oră de când vorbim. Da, a fost foarte interesant și nu vă las să plecați până nu promiteți că ne mai bem cafeaua împreună.
MM: Cu siguranță!
GM: Vă mulțumesc mult încă o dată și să ne vedem cu bine la următoarea cafea!
MM: Și eu vă mulțumesc. Zile cu soare vă doresc!


