Acasă Analize Menţinere la benzină

Menţinere la benzină

de GM

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a înaintat Guvernului o notă conform căreia trebuie avută în vedere prelungirea termenului de menţinere a benzinei E5 până la 1 ianuarie 2018.

În notă se arată că, potrivit legislaţiei europene, până în 2020 biocarburanţii şi, în special, cei avansaţi, obţinuţi din materii prime nealimentare, trebuie să atingă ţinta de 10% în ansamblul carburanţilor utilizaţi la autovehicule şi utilaje mobile. Directiva 2009/30/CE prevede, însă, posibilitatea ca statele membre să păstreze pe piaţă sortimentul de benzină E5 şi după 1 ianuarie 2013, în cazul în care se consideră că parcul auto din statul respectiv prezintă o pondere semnificativă de autovehicule ale căror motoare nu sunt compatibile cu sortimentul E10. Din punctul de vedere al experienţei altor ţări europene, se constată că, în marea majoritate a acestora, inclusiv în state cu o economie foarte dezvoltată (Olanda, Germania, Danemarca, Suedia) se prevede menţinerea la vânzare, cel puţin până în 2015, a sortimentului de benzină E5 şi a celui de motorină B5, se menţionează în acelaşi document.

“Din punctul de vedere al legislaţiei naţionale, aplicarea prevederilor HG nr. 935/2011 şi ale HG nr. 928/2012 permite prelungirea comercializării pe piaţa internă, şi după 1 ianuarie 2013, a sortimentelor de benzină şi motorină E5 şi, respectiv, B5, sortimente cu un procent mai mic de biocarburanţi. Totodată, analiza pieţei interne arată că alternativa dezvoltării şi comercializării de către furnizori a două tipuri de benzină cu conţinut diferit de biocarburanţi (E5 şi E10) este nefezabilă din punct de vedere economic, deoarece funcţionarea în paralel a câte două lanţuri de producţie, transport, depozitare şi distribuţie depăşeşte cu mult posibilităţile oricărui operator economic din acest domeniu. În fine, comercializarea de către furnizori doar a benzinei de tip E10 va afecta un segment foarte mare de deţinători de autovehicule a căror funcţionare nu este compatibilă cu acest carburant. Nu în ultimul rând, creşterea conţinutului de biocarburant va determina preţuri mai mari la pompă”, se mai arată în nota respectivă.

Aceasta vizează modificarea HG 935/2011 privind promovarea utilizării biocarburanţilor şi a biolichidelor, precum şi modificarea şi completarea HG 928/2012 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei şi de introducere a unui mecanism de monitorizare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Conform unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul Ministerului Economiei, furnizorii de carburanţi ar fi trebuit ca, de la 1 ianuarie 2013, să introducă pe piaţă numai motorină cu un conţinut de biocarburant de minimum 6% în volum şi benzină cu un conţinut de biocarburant de minimum 4,5%,

De asemenea, din 1 ianuarie 2016, ar fi fost obligatorie comercializarea motorinei cu un conţinut de biocarburant de minimum 6,5% în volum şi din 1 ianuarie 2018 benzină cu un conţinut de biocarburant de minimum 8% în volum.

Proiectul mai prevedea că, până la data de 1 ianuarie 2018, furnizorii trebuiau să introducă pe piaţă benzină cu un conţinut de oxigen de maximum 2,7% m/m şi cu un conţinut de etanol de maximum 5% v/v.

Asociaţia Europeană a Producătorilor de Automobile consideră ca benzina E5 trebuie să fie disponibilă pe piaţă cel puţin până în 2016, ca “sortiment de protecţie”.

Directiva 2009/30/CE prevede că statele membre trebuie să ia toate măsurile pentru a asigura disponibilitatea pe piaţă a benzinei destinate funcţionării autovehiculelor incompatibile cu E10, respectiv o alternativă viabilă pentru aceşti consumatori (cărora trebuie să li se asigure accesul continuu şi nerestricţionat la carburanţi compatibili cu autovehiculele deţinute).

La nivel comunitar există, în prezent, doar trei state membre (Franţa, Germania şi Finlanda) care au impus utilizarea benzinei de tip E10, circumstanţele economice şi de natură tehnică existente în aceste state fiind mult mai prielnice decât cele din România. Trebuie subliniat că şi în aceste state este menţinută disponibilitatea pe piaţă şi a benzinei E5.

Pe de altă parte, o dată cu introducerea noii legislaţii privind taxa de timbru la prima înmatriculare a autoturismelor, ne putem aştepta ca piaţa românească “să fie invadată” de maşini vechi, cu motoare ce nu pot utiliza benzine şi motorine cu un conţinut mai mare de biocarburanţi.

din aceeasi categorie