Acasă EconomieIndustrie 500 de angajaţi pleacă de la Ford Craiova pentru 16-24 salarii compensatorii

500 de angajaţi pleacă de la Ford Craiova pentru 16-24 salarii compensatorii

de GM

foto fordDouă treimi din cei 500 de angajaţi care ar trebui să plece de la Ford o vor face de bunăvoie. Vineri expiră termenul până la care salariaţii puteau depune cereri pentru disponibilizare voluntară. Ei vor primi între 16 şi 24 de salarii compensatorii, în funcţie de vechime.

Compania Ford a decis, în urmă cu o lună, să renunţe la 506 angajaţi din secţia de vehicule şi la 174 de angajaţi din secţia de motoare, informează Digi 24 TV. În total, 20% dintre muncitorii fabricii de la Craiova. Decizia a fost luată, potrivit conducerii Ford, din cauza declinului vânzărilor. Oamenii au avut de ales: fie să se înscrie pe listele voluntare cu disponibilizaţi şi să încaseze salarii compensatorii, fie să aştepte să vadă pe cine va concedia angajatorul.

„S-au înscris aproape 500 de colegi în acest program de încetare voluntară a contractelor de muncă. O cifră destul de mare, nu mă aşteptam să fie atât de mulţi”, a spus Ovidiu Cioroianu, lider de sindicat Ford.

Angajaţii vor primi între 16 salarii, cei care au mai puţin de cinci ani vechime, şi 24 de salarii compensatorii. Listele finale cu numele celor disponibilizaţi vor fi făcute publice în ianuarie. În momentul de faţă, la Craiova, se fabrică modelul Ford B Max şi motoarele Ecoboost de 1 şi 1,5 litri.

din aceeasi categorie