Acasă Inedit Grevă la Financial Times

Grevă la Financial Times

de M G

grevaJurnaliştii de la cotidianul financiar britanic Financial Times au votat în favoarea declanşării unei greve de protest, din cauza modificării politicii de pensionare propuse de noul proprietar al ziarului, grupul japonez Nikkei, a informat organizaţia sindicală National Union of Journalists, transmite agenţia Reuters, preluată de Agerpres.

National Union of Journalists a precizat că două treimi dintre membrii săi de sindicat de la Financial Times au votat în proporţie de 92% în favoarea declanşării unei acţiuni de protest faţă de intenţia echipei manageriale de a modifica politica de pensii.

Membrii de sindicat susţin că Nikkei, noul proprietar al Financial Times, vrea să pună capăt schemei de pensie bazată pe ultimul salariu, un tip de plan cu beneficii definite în care pensia se bazează pe câştigurile din ultimii ani dinaintea pensionării. De asemenea, sindicatul susţine că Nikkei vrea să utilizeze aproximativ patru milioane de lire sterline din fondul de pensii al angajaţilor pentru a plăti chiria clădirii în care se află birourile Financial Times.

În luna iulie a acestui an, editorul britanic Pearson a vândut publicaţia financiară “Financial Times” companiei media Nikkei din Japonia, pentru 844 milioane de lire sterline (1,3 miliarde de dolari).

din aceeasi categorie