Acasă Analize 2,5 miliarde de euro din droguri şi prostituţie în economia olandeză    

2,5 miliarde de euro din droguri şi prostituţie în economia olandeză    

de GM

cartier rosuFaimoasele cartiere cu felinare roşii şi cafenelele olandeze care vând droguri uşoare au contribuit, anual, cu 2,5 miliarde de euro la economia Olandei, au informat autorităţile olandeze, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Potrivit calculelor oficiale, realizate în conformitate cu noile directive europene, drogurile şi prostituţia au fost responsabile pentru aproximativ 0,4% din Produsul Intern Brut (PIB). Aproximativ jumătate din consum este domestic, majoritatea în cafenele şi bordeluri, iar restul este asigurat de exporturi, în principal de droguri, a precizat Oficiul de statistică din Olanda.

«Este uşor mai puţin decât consumul total de pâine şi probabil puţin mai mult decât consumul total de brânză», a precizat purtătorul de cuvânt al oficiului de statistică Peter Hein van Mulligen.

Ţările din întreaga regiune implementează noile reguli statistice ale Uniunii Europene care, printre altele, cer ca estimările privind profiturile din prostituţie şi vânzarea de droguri să fie incluse în veniturile naţionale.

La începutul acestei luni, şeful Direcţiei de Conturi Naţionale din cadrul Institutului Naţional de Statistică, Adriana Ciuchea, a declarat că România va introduce în calculul Produsului Intern Brut producţia, importul şi consumul de droguri, prostituţia şi traficul cu alcool şi tutun începând cu datele aferente anului 2012, care vor fi prezentate în septembrie 2014, având în vedere că este obligată să recalculeze PIB-ul potrivit noii metodologii valabile la nivel european.

din aceeasi categorie