Acasă Mediu 2022 – an de referință pentru adaptarea legislației naționale dedicată performanței energetice a clădirilor

2022 – an de referință pentru adaptarea legislației naționale dedicată performanței energetice a clădirilor

de M G

Oana OZMEN

”Vă asigur că 2022 va fi un an de referință privind modificările pe care le vom face în legislația națională pentru a impulsiona investițiile în creșterea performanțelor energetice ale clădirilor”, a declarat, într-un comunicat de presă, deputatul USR Oana Ozmen, secretarul Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților.

Clădirile și eficientizarea consumului de energie presupus de acestea rămân o preocupare centrală a Comisiei Europene. Uniunea Europeană (UE) a anunțat, periodic, obiective și ținte strategice pentru sectorul clădirilor. În contextul combaterii efectelor schimbărilor climatice, Comisia a analizat și propus în consecință pachete de măsuri, precum 20-20-20, în 2007, care viza reducerea consumului de energie și, simultan, creșterea consumului energiei regenerabile până în 2020.

Reducerea necesarului de energie al clădirilor atrage după sine o serie de avantaje pe care deja le cunoaștem, o dependență în scădere pentru importuri, un impact asupra climei tot mai diminuat, facturi lunare din ce în ce mai mici și, totodată, stimularea dezvoltării locale prin sporirea numărului de locuri de muncă. Într-un context similar, amintind de cunoscutul pachet Fit for 55, Comisia a anunțat, în data de 15 decembrie, revizuirea Directivei privind performanța energetică a clădirilor, se mai arată în comunicat.

De la ”aproape zero” la ”complet zero” va fi doar un pas, însă toate lucrurile se vor întâmpla gradual. Potrivit noii propuneri de directivă, pentru toate clădirile noi construite pe întreg teritoriul UE, există obligativitatea respectării standardului nZEB – clădire cu un consum aproape zero de energie, ulterior putând fi pus în aplicare standardul care prevede zero emisii.

”După cum am tot afirmat, este important să facem pașii concreți acum. Vă asigur că 2022 va fi un an de referință privind modificările pe care le vom face în legislația națională pentru a impulsiona investițiile în creșterea performanțelor energetice ale clădirilor. Este necesar să existe o colaborare între specialiști, între autoritățile locale care deja sunt un model de bună practică, pentru a crea acest cadru național referitor la nZEB până în 2030, apoi pentru clădirile cu zero-emisii”, a subliniat deputatul Oana Ozmen, reamintind că, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, România și-a asumat să renoveze circa 2.000 de clădiri publice (spitale, școli, instituții administrative etc.).

Dat fiind că revizuirea Directivei din 2018 a vizat îndeosebi reducerea poverii administrative, actuala revizuire va trebui să răspundă și mai articulat în această privință. Printre soluții, Comisia menționează, în principal, importanța certificatelor digitale, care atestă performanța energetică (Energy Performance Certificates), iar noile prevederi privind consolidarea și schimbul bazelor da date vor contribui semnificativ la simplificarea procedurilor administrative necesare renovării clădirilor.

 

din aceeasi categorie