România parcă ar suferi de “boala gazelor nebune”! Pe de o parte, autorităţile trebuie să aducă preţurile la nivelul celor din Uniunea Europeană, dar să se descurce şi cu suportabilitatea acestora de către populaţie şi firme, pe de altă parte Bruxelles-ul ne cere să exportăm gaze, iar afaceriştii interni cer creşterea preţurilor în 60 de zile, dar concomitent cu o majorare substanţială a redevenţelor. Cine s-ar putea descurca în această mulţime de cereri, absolut contradictorii?!
Comisia Europeană (CE) a declanşat, la 21 noiembrie, procedura de infringement în cazul României, din cauza interdicţiei exporturilor de gaze, autorităţile competente având la dispoziţie două luni pentru a răspunde încălcărilor legislaţiei comunitare semnalate. În caz contrar, se trece la cea de a doua etapă a procedurii, cea a avizului motivat, a declarat Carlo Corazza, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru industrie şi antreprenoriat, Antonio Tajani.
“La 21 noiembrie, Comisia Europeană a trimis o scrisoare formală de notificare Guvernului român. CE apreciază că România nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform articolelor 35-36 ale Tratatului de funcţionare a Uniunii Europene (TFUE) şi articolului 40 (c) al Directivei 2009/73/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind regulile comune pentru piaţa internă a gazelor naturale. Aşteptăm acum răspunsul statului membru, care ar trebui să vină în următoarele două luni”, a declarat Carlo Corazza, conform Agerpres.
Conform procedurii de derulare a infringementului, prima etapă este scrisoarea de notificare sau “scrisoarea de punere în întârziere”, în care se precizează care sunt încălcările legislaţiei comunitare. Această scrisoare reprezintă deschiderea formală a procedurii de infringement. Conform articolului 258 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene (TFUE), statul membru are dreptul de a răspunde la scrisoarea de notificare formală în termen de două luni.
Următoarea etapă este cea a “avizului motivat”, la care se recurge în cazul în care statul respectiv nu a trimis niciun răspuns Comisiei Europene (CE) sau aceasta îl consideră nesatisfăcător şi care reprezintă “semnalul de alarmă” final şi conţine cerinţa expresă a CE ca statul membru să ia măsurile necesare eliminării încălcării legislaţiei UE. De obicei, ţara în cazul căreia s-a declanşat infringementul are două luni la dispoziţie pentru a răspunde avizului motivat, în caz contrar fiind sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Nu avem soluţii tehnice
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu există condiţii tehnice ca România să poată exporta gaze, arătând că, prin procedura de infrigement declanşată de Comisia Europeană, aceasta “îşi face treaba”.
Întrebat cum comentează decizia Comisiei Europene privind procedura de infrigement în privinţa României din cauza interdicţiei exporturilor de gaze, şeful statului a făcut trimitere la Executiv. „Întrebaţi-i pe cei care au privatizat Petromul când dl Victor Ponta era şef al Corpului de control şi în ce condiţii au vândut şi resursa subsolului – ţiţeiul şi 50% din gazele ţării pe care le exploata tot Petrom şi, după ce vă răspunde ce condiţii au pus la privatizare, pot să vă dau şi eu un răspuns. Dar, pentru linişte, vă pot spune că, sigur, CE îşi face treaba, pentru că, odată intrat în UE, trebuie să respecţi regulile jocului, nu există condiţii tehnice pentru ca România să poată exporta gaz. România doar poate primi gaz. Depinde de România când va avea aceste condiţii tehnice”, a spus Băsescu.
Catastrofă pentru România
La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat că soluţia actuală, de a exporta gazul românesc şi de importa gaz rusesc, reprezintă “o catastrofă pentru România”, nu doar pentru populaţie, ci şi pentru industrie.
“Îl susţin pe dl Chiţoiu (n.r. – ministrul Economiei). M-a anunţat (n.r. – de procedura de infringement a Comisiei Europene). Ideea e că exportăm gaze româneşti, importăm gaze ruseşti la un preţ triplu. Sigur că avem o problemă cu legislaţia europeană, care spune că să lăsăm, să exportăm. Pe de altă parte, am şi o răspundere politică şi dl. Chiţoiu are sprijinul meu. O să găsim o soluţie. Altfel, însă, pe româneşte, asta înseamnă să exportăm gazele româneşti, alea ieftine, şi să importăm de-alea scumpe. Însă, sigur, ţine şi de o strategie pe termen lung”, a afirmat premierul la finalul reuniunii conducerii USL.
El s-a referit în context la ceea ce a numit în mod ironic “egalitatea” ţărilor în ceea ce priveşte preţul de achiziţie la gaze: “Noi importăm cu 450 dolari mia de metri cubi de la Gazprom, iar Germania importă cu 180 dolari, tot de la Gazprom. Vedeţi cum e cu egalitatea?! Dar dna Merkel merge foarte des la Moscova; eu, şi dacă trec prin faţa ambasadei în drum spre Guvern, aud că sunt vândut Moscovei”, a mai spus Ponta.
Securitate la alimentare
Autorităţile române vor transmite Comisiei Europene un plan privind securitatea alimentării în domeniul gazelor naturale, precum şi răspunsul privind interdicţiile exportului, până vineri, a declarat secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), Rodin Traicu.
“Planul privind securitatea în domeniul gazelor este finalizat şi va fi transmis Comisiei Europene până la finalul acestei săptămâni. De asemenea, vom transmite un răspuns CE în urma scrisorii de pre-infingement primite de România privind interdicţia existentă vizavi de exporturile de gaze naturale. Este vorba, de fapt, de un Ordin comun al autorităţilor emis în 2007 şi amendat în 2009 şi 2011, care interzicea exporturile. Actuala Lege a energiei permite acest lucru, deci Ordinul este caduc“, a afirmat Rodin Traicu.
Acesta a precizat că, tehnic, din 2013, prin cele două conducte de interconectare, Arad – Szeged (cu Ungaria) şi Giurgiu – Ruse (cu Bulgaria), vor putea fi operate şi importuri şi exporturi.
“Planul privind securitatea în domeniul gazelor naturale cuprinde aspectele legate de posibilitatea tehnică de a importa şi exporta gaze naturale. Din 2013 acest lucru va fi posibil. Conform Directivelor Europene, fiecare ţară trebuie să asigure independenţa, prin asigurarea unor rezerve energetice pentru 90 de zile. Statele trebuie să fie interconectate”, a adăugat Rodin Traicu.
Liberalizare în 60 de zile
Preţul gazelor ar trebui liberalizat în termen de 60 de zile, iar statul să sprijine populaţia şi firmele împotriva creşterii tarifelor, apreciază Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
„AOAR susţine liberalizarea completă, în termen de 60 de zile, a preţului gazelor naturale, perioadă în care acesta se va stabiliza la un nivel dat de raportul cerere/ofertă. Liberalizarea preţului se va face prin adăugarea unei redevenţe, care să aducă preţul de piaţă de la 160 dolari/1.000 metri cubi la, de exemplu, 400 dolari/1.000 mc. Redevenţele se fac venit la buget, fiind încasate de la distribuitorii de gaze, care vor factura consumul de gaze la preţul final rezultat, atât populaţiei, cât şi companiilor”, potrivit unui comunicat al asociaţiei.
Consumatorii casnici ar urma să fie primească de la stat vouchere valorice, care să acopere diferenţa de preţ, în timp ce companiile vor fi compensate, tot de stat, pentru cheltuielile suplimentare cu achiziţia gazelor, în funcţie de programele de creştere a eficienţei energetice pe care le vor derula şi a volumului investiţiilor asumate.
„AOAR apreciază că aplicarea procedurii propuse elimină «coşurile» de preţ practicate azi pe piaţa de gaze din România, elimină deciziile discutabile ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) privind preţul reglementat şi toate aranjamentele individuale netransparente”, se mai spune în comunicat.
Reamintim, Guvernul a agreat cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Comisia Europerană un caledar de liberalizare a preţului gazelor, prin renunţarea treptată la tarifele reglementate. Preţurile ar urma să fie complet dereglementate în 2018.
Ce se întâmplă
România îşi asigură din producţia internă (realizată, în proporţii aproximativ egale, de către Romgaz, companie controlată de stat, şi Petrom, controlat de grupul austriac OMV) circa 70% – 80% din necesarul de consum. Restul de 20% – 30% din necesar este asigurat din import, de la o singură companie, concernul rus Gazprom. Importurile s-au realizat prin intermediari, cel mai important fiind WIEE, companie cu sediul în Elveţia, în care Wintershall (deţinută 100% de BASF) avea jumătate din acţiuni, iar restul – Gazprom. Cu câteva zile în urmă, ruşii au devenit 100% acţionari la WIEE. Astfel, este posibil ca, de acum, importurile româneşti de gaze să se facă direct de la Gazprom.
De câţiva ani, preţul recomandat de ANRE pentru gazele din producţia internă este de 495 lei/1000 mc. În funcţie de cursul leu-dolar, preţul gazelor din producţia internă a variat între 130 dolari/1000 mc şi 170 dolari/1000 mc. În acelaşi timp, preţul gazelor de import a variat între un minim de 380 dolari/1000 mc şi un maxim de 540 dolari/1000 mc.
În prezent, toată lumea bănuieşte că lobby-ul OMV la Comisia Europeană a făcut ca Bruxelles-ul să iniţieze, de fapt, două proceduri de infringement pe tema exporturilor de gaze din România: prima (ceva mai veche) – pentru că nu se poate exporta prin conducta Isaccea – Negru Vodă, iar a doua – cea din 21 noiembrie.
Mai exact, ca orice companie „normală la cap”, OMV – Petrom doreşte să-şi maximizeze profiturile (Romgaz „nu se pune” – fiind companie de stat, în România toată lumea bănuieşte că face „fix” ce-i cer responsabilii politici dintr-un anumit moment). OMV – Petrom nu poate avea profit maxim pentru că preţul gazelor din producţia internă este „ţinut” la nivelul de 495 lei/1000 mc. Soluţia este fie de a majora preţul intern, fie de a exporta, la preţuri mult mai mari. Deocamdată, prin acordul cu instituţiile financiare internaţionale, s-a agreat majorarea preţului intern, dar cu finalizare în 2018 (şi atunci, dacă piaţa românească va suporta creşterile, altfel termenul poate fi prelungit). De remarcat, la încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, în anul 2004, România s-a angajat să-şi alinieze preţurile la gaze la cele internaţionale până în anul 2007.
Nu trebuie uitat nici faptul că, având o singură sursă de import, ruşii de la Gazprom, această aliniere a fost înţeleasă de unii ca fiind „aducerea” preţurilor gazelor din producţia internă la nivelul celor cu care Gazprom exporta în România prin intermediari. Totuşi, pentru că, pentru ruşi, gazul reprezintă „noua armă”, se folosesc de acesta pentru „a-i premia” pe unii şi „a-i pedepsi” pe alţii. România este la capitolul „pedeapsă”. Premierul Ponta amintea că germanii importă la 180 dolari/1000 mc, preţ apropiat de nivelul gazelor din producţia internă a României.
Astfel, alinierea preţului gazelor din producţia internă la preţul internaţional este uşor neclară: este vorba de preţul gazelor pe piaţa spot, al celor ruseşti de export în Germania, Franţa sau Italia, al celor ruseşti pe piaţa din România, al celor din Orientul Mijlociu, zona Mării Caspice sau al celor americane (unde s-a ajuns la 60 dolari/1000 mc)?
Pe de altă parte, autorităţile române sunt conştiente că, o majorare a preţului gazelor, va face necompetitivă industria românească (energofagă şi neretehologizată). Statul nu va putea compensa companiile pentru creşterea preţului la gaze, pentru că este considerat ajutor de stat ilegal. Astfel, produsele româneşti nu numai că nu vor mai putea fi exportate (preţul acestora majorându-se foarte mult), dar nu vor mai avea căutare nici pe piaţa internă, urmând să fie înlocuite cu importuri, mai ieftine. Ceea ce, în final, va conduce la creşterea explozivă a şomajului, diminuarea veniturilor la buget etc.
Nici populaţia nu va putea plăti preţuri de 400 – 500 dolari/1000 mc, la care ar putea ajunge gazele. Altfel spus, în afara celor din “Top 300”, niciun român nu-şi va putea permite să plătească atât de mult la gaze!
În plus, autorităţile se confruntă cu o altă problemă spinoasă: cum să-i explice românului că gazele (ca şi petrolul, de altfel) produse în România trebuie să le plătească la preţ internaţional. În Constituţie scrie că bogăţiile subsolului fac parte din proprietatea publică a statului. Iar statul înseamnă fiecare cetăţean în parte şi toţi la un loc. Ceea ce se poate “traduce” prin aceea că gazele, ca şi ţiţeiul, sunt proprietatea fiecărui român în parte, aşa cum e porcul din propria ogradă! Pe de altă parte, Uniunea Europeană, ca şi OMV Petrom, cer ca preţurile să ajungă la nivel internaţional. E greu să-i explici românului că porcul pe care şi-l creşte în ogradă, trebuie să-l mănânce la preţ internaţional! Pe el îl costă porcul un sac pe porumb, nu 1.500 euro tona! Şi, la fel gândeşte şi despre gaze şi petrol: dacă sunt extrase din “pământul sfânt al patriei”, la preţuri mult mai mici decât cele internaţionale, de ce să le plătească mai mult? Doar sunt produse şi consumate în România! La fel cum este porcul, crescut şi mâncat în ogradă!
“Vinovaţi” pentru privatizarea Petrom
Toate partidele încearcă să arate cu degetul spre altcineva, vinovat pentru privatizarea Petrom. Dar, practic, toate partidele sunt vinovate! De la PNL, Călin Popescu Tăriceanu, pe vremea când era ministru al Industriilor (secondat, ca secretar de stat, de Sebastian Vlădescu), a înfiinţat Societatea Naţională a Petrolului (SNP) Petrom exact aşa cum este şi acum OMV Petrom: cu două rafinării (Arpechim şi Petrobrazi), cu distribuţie (întreaga reţea Peco) şi cu toate zăcămintele de petrol şi gaze (concesionate pentru o foarte lungă perioadă de timp). De la PDL, în anii în care era ministru al Transporturilor (până la sfârşitul lui 2000), actualul preşedinte, Traian Băsescu, a fost negociatorul şef al programelor cu Banca Mondială. Printre altele, programele cu Banca Mondială prevedeau privatizarea Petrom, aşa cum era compania, adică inclusiv cu zăcămintele de ţiţei şi gaze. Mai mult, Radu Berceanu, devenit ministru al Industriilor după Tăriceanu, a încercat privatizarea Petrom, tot cu zăcăminte. Reamintim, Berceanu nu a privatizat compania pentru că singura ofertă venise de la un consorţiu românesc, condus de Theodor Stolojan, care oferea 50 milioane de dolari pentru 35% din Petrom. În fine, pe vremea PSD s-a vândut pachetul majoritar de acţiuni al Petrom (aşa cum era alcătuită compania, adică cu concesiunea pe zăcăminte cu tot), în urma unei licitaţii internaţionale, realizată tot cu ajutorul Băncii Mondiale. De remarcat, la acel moment (şi nu numai!), toată lumea vorbea că, pentru aderarea la Uniunea Europeană, România trebuia să demonstreze că este economie funcţională de piaţă, ceea ce însemna, practic, că trebuie vândut Petrom, De altfel, compania a fost achziţionată de grupul austriac OMV, chiar în momentul în care Austria deţinea preşedinţia semestrială a Uniunii Europene. Reamintim, Consiliul European din 17 decembrie 2004 a anunţat că s-au finalizat toate capitolele de negociere cu România, ceea ce însemna, practic, acordul pentru aderarea la 1 ianuarie 2007. Coincidenţă sau nu, cu doar trei zile înainte, pe 14 decembrie 2004, a avut loc transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor, vândute şi subscrise de OMV la SNP Petrom.
Astfel, nu există nicio forţă politică în România care să nu fi contribuit, într-un fel sau altul, la vânzarea Petrom, cu zăcăminte cu tot!
