Acasă Economie Vom avea un sistem național de prognoză a calității aerului

Vom avea un sistem național de prognoză a calității aerului

de A

În România, va fi dezvoltat în premieră un sistem național de prognoză a calității aerului. Ministrul Mediului, apelor și pădurilor, Costel Alexe,  a semnat  marți contractul de finanțare pentru modernizarea și extinderea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului. Evenimentul a avut loc în cadrul unei conferințe de presă, la care a participat și ministrul Fondurilor europene, Marcel Boloș. În cadrul proiectului european va fi dezvoltat, în premieră pentru România, un sistem național de prognoză a calității aerului.

Contractul de finanțare are o valoare de peste 81 de milioane de lei. Din aceștia, aproximativ 74 milioane lei vor fi fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, Axa prioritară 4.

”Am semnat astăzi un contract de finanțare, parte din cea mai mare investiție făcută de statul român în aer, în ultimii 10 ani. Cred că aerul va fi una din cele mai mari provocări ale autorităților locale și centrale din următorii 10 ani. Mă bucur că România va avea un sistem de prognoză a calității aerului care va putea fi accesat de oricine de pe mobil și chiar inserat în programele TV, după meteo. Aceasta va fi singura prognoză oficială din România pentru că datele din sistem sunt bazate pe sisteme de măsurare a calității aerului acreditate la nivel european. Cu o asemenea prognoză, oamenii își vor putea face mai bine planurile de ieșire în aer liber, iar autoritățile vor putea impune măsuri pe termen scurt acolo unde se poate interveni imediat. Acest sistem ne va ajuta nu doar pentru informarea publicului, dar și pentru ca autoritățile locale să fie pe fază de câte ori poluanții pot pune în pericol populația”, a declarat ministrul Costel Alexe.

Prognoza națională privind calitatea aerului pentru fiecare oraș în parte va rezulta din suprapunerea bazei naționale de emisii (care este finanțată prin proiect) cu datele la zi privind evoluția vremii și a curenților de aer. Până în 2023, sistemul de prognoză va fi calibrat în trei orașe pilot: Ploiești, Brașov și Iași. După finalizarea proiectului, sistemul va fi aplicabil la nivel național. 

”Semnarea în format digital a acestei finanțări confirmă din nou că banii europeni bine investiți pot schimba vieți, ale noastre și ale generațiilor următoare. Momentul este important atât pentru a marca un nou pas în tranziția spre o Europă mai verde, dar și pentru a sublinia importanța parteneriatului dintre instituțiile statului. Pentru că și românii încep să conștientizeze asta, oricât de mulți bani am avea la dispoziție, viața noastră nu poate evolua în bine fără colaborarea eficientă la nivel de Guvern, județe și comunități locale”, a declarat ministrul Fondurilor europene, Marcel Boloș. 

În plus, contractul semnat marți de cei doi miniștri va finanța 17 din cele 60 de stații noi care vor fi introduse în cadrul Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului. Acestea vor ajunge în județele Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Tulcea, Vaslui și Vrancea. În prezent, Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului deține 148 de stații. 

”Pe lângă modernizările din fonduri europene, statul român a demarat anul acesta cea mai mare ofensivă de investiții în calitatea aerului din ultimii zece ani. Astfel, punctele de măsurare din cadrul RNMCA vor crește cu circa 40%, respectiv cu 60 de noi stații. Dintre acestea, 17 sunt finanțate prin fonduri europene, iar 43 prin Administrația Fondului pentru Mediu. 65%  dintre acestea vor fi amplasate în București, orașul cel mai poluat al României. Tot aici, din bugetul AFM, vom realiza și o rețea de 50 de senzori de măsurare a calității aerului. De asemenea, alte 30 de orașe ale țării vor avea la începutul anului viitor noi stații, care vor măsura gradul de poluare din aer”, a explicat ministrul Alexe. 

Întregul proiect finanțat prin fonduri europene va fi implementat până în 2023. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este partener în acest proiect, alături de ANM, ANPM, Institutul Național de Cercetare Aerospațială – INCAS și Institutului Național de Tehnologii Criogenice și Izotopi – ICSI Râmnicu Vâlcea. 

din aceeasi categorie