Acasă Stiri ExterneAmerica Triumf geopolitic rusesc “dospit” pe gaz

Triumf geopolitic rusesc “dospit” pe gaz

de GM

Despre calitatea politicii economice guvernamentale a Rusiei din anul 2013, cât se poate de elocvent poate vorbi comparația dintre două numere simple: prețul mediu anual la petrol și rata creșterii PIB – circa 107 dolari pe baril și, respectiv, sub 1,5%, arată Vladimir Volkov, analist al publicaţiei online www.ej.ru. În acest context, probabil că nu va fi o mare exagerare să afirmăm că aportul cel mai substanțial la economie – cel puțin din punct de vedere al intereselor și perspectivelor sale pe termen lung – a fost adus în ultimul an nu de  Ministerul Economiei sau Ministerul de Finanțe, ci de Ministerul Afacerilor Externe. Datorită câtorva victorii răsunătoare, obținute nu fără implicarea Ministerului Afacerilor Externe pe fronturile geopolitice, Rusiei i s-a ivit șansa să-și păstreze rolul de jucător-cheie pe piața mondială a gazului.

Primul nume de senzație din această serie este Siria. Planul propus de Rusia la începutul lunii septembrie 2013, vizând soluționarea conflictului sirian și acordul Guvernului Assad pentru trecerea armelor  chimice sub control internațional, a lăsat, de fapt, coaliția occidentală fără principalul argument în favoarea începerii atacurilor cu bombe asupra țării. Și, totodată, a anulat șansele grupărilor paramilitare ale opoziției siriene, sprijinite aproape fățiș de monarhiile Golfului și de Turcia, să obțină o schimbare a regimului local prin forța armelor.

Un alt triumf a avut loc în privinţa Iranului, când, la sfârșitul lunii noiembrie, la Geneva, „cei șase” (n.r. – marile puteri) și Teheranul au reușit să ajungă la o înțelegere cu privire la reglementarea problemei nucleare. În schimbul renunțării la amplasarea de noi echipamente, al permiterii accesului inspectorilor internaționali la obiectivele nucleare și al înghețării construcției unui reactor cu apă grea, utilizabil în producerea plutoniului pentru scopuri militare, Republica Islamică a beneficiat de o relaxare parțială a sancțiunilor și de speranța de a se elibera de rolul neplăcut de paria în comunitatea internațională.

Tot atunci, chiar în prag de toamnă, a venit “ca un trăsnet din senin”, decizia Guvernului ucrainean de a suspenda pregătirea Acordului de Asociere cu UE, pe bună dreptate considerat de Moscova ca o victorie majoră.

În mod evident, fiecare dintre aceste evenimente are “o căptușeală groasă” formată din interese politice complex întrețesute, dincolo de care se întrevăd  interese economice la fel de diversificate. În același timp, toate aceste evenimente au cel puțin un element în comun: ele, toate, sunt, de o manieră sau alta, parte dintr-un joc mare pentru dominația pe piața mondială a gazului în viitorul apropiat, se mai arată în analiza ej.ru.

(n.r. – De remarcat, petrolul este o resursă epuizabilă. Apogeul producţiei de petrol a fost numit “Vârful Hubbert”, după geologul companiei Shell, Marion King Hubbert, care, în 1956, a realizat un model matematic potrivit căruia cantitatea totală de ţiţei extrasă dintr-un zăcământ urmăreşte, în timp, curba lui Gauss, care atinge un maximum, după care începe să coboare, până la epuizare. Pe acelaşi principiu, cantitatea totală de petrol la nivel mondial urmăreşte tot curba lui Gauss, care atinge un maxim (peak oil) şi apoi descreşte până la epuizare. Agenţia Internaţională pentru Energie a anunţat, în raportul aferent anului 2010 (World Energy Outlook 2010), că vârful de producţie pentru petrolul convenţional a fost atins în anul 2006. Aşa că, la un moment dat, petrolul se va termina. Între “sfârşitul petrolului” şi o nouă sursă principală de energie va urma, cel mai probabil, o perioadă de tranziţie. În prezent, toată lumea vorbeşte şi, de altfel, se şi vede, gazele naturale reprezintă sursa de energie a viitorului, cel puţin în perioada de tranziţie, până când se va descoperi o nouă sursă, capabilă să înlocuiască petrolul ca principală sursă de energie. În aceste condiţii, nu numai zăcămintele, ci şi rutele de transport de la producători către principalii consumatori devin extrem de importante).

În analiza specilaistului rus se arată că există destui experți care nu fac parte, nicidecum, dintre cei marginalizați, în opinia cărora principala cauză a războiului din Siria o constituie dorința părților interesate de a prelua controlul asupra unui sector – cheie al viitorului coridor de transport pentru livrarea gazului din Orientul Mijlociu spre Europa.

În acest joc de mare anvergură sunt doi jucători – cheie locali – Iranul  și Qatarul. Ambele țări își împart între ele cel mai mare zăcământ de gaze din lume, Cupola Nordică (North Dome) – Pars-ul de Sud (South Pars). Și fiecare dintre ele are, la concurență cu cealaltă parte, propriul său proiect de gazoduct de perspectivă, prin care combustibilul extras aici va trebui să fie livrat pe coasta mediteraneană și, mai departe, pe piețele europene. Ambele trasee trec prin teritoriul Siriei, care, pur și simplu, are ghinionul de a se afla la intersecția unor interese strategice străine.

Combinaţii în mai multe mutări

Dacă i-ar fi reușit Qatar-ului combinația în două mutări – izolarea internaționala a Iranului, care a redus substanțial producția de petrol și gaze ca urmare a embargoului și, ulterior, schimbarea regimului Assad – atunci conducta Qatar – Arabia Saudită – Iordania – Siria – Turcia s-ar fi construit.

La rândul său, intrarea în Europa a gazului ieftin din Qatar ar fi însemnat o lovitură serioasă intereselor exporturilor de gaze ale Rusiei pe direcția vest – scăderea prețurilor și pierderea unei cote dintr-o piață-cheie. Apariția conductei de gaz din Qatar ar fi ucis și economia grandioaselor proiecte de transport promovate de Gazprom. Și, în primul rând, faimosul „South Stream” .

Mai departe, reducând gambit-ul ucrainean în favoarea sa, Rusia va căpăta, printre altele, și posibilitatea de a-și consolida pozițiile pe direcția gazului european. Pe ordinea de zi se află  crearea unui consorțiu de transport de gaze pe baza sistemului de transport al gazelor ucrainean, cu participarea Gazprom-ului, care are pretenții, de asemenea, de acces la proiecte din amonte de pe teritoriul Ucrainei.

Nu este lipsit de importanță nici faptul că, asigurându-și poziții puternice în

Europa, Gazprom-ului  (iar, în prezent, și producătorilor independenți, care au primit dreptul de a exporta gaz natural lichefiat – GNL) îi va fi evident mai ușor să își croiască drum spre est. În primul rând, pe cea mai promițătoare piață de gaz, cea a Chinei.

Deocamdată, această mișcare scârțâie din greu. Recent, a devenit cunoscut faptul că monopolul rus a amânat construcția conductei de gaz „Forța Siberiei” în R.P.China și că își reduce programul de investitii pe 2014 (iată, pentru asta – mulțumim!) – sunt, deja, circa 10 ani de când nu se reușește să se convină cu Beijing-ul asupra prețului livrărilor.

În orice caz, lupta pentru un loc sub soare pe viitoarea piață globală a gazului la nivel mondial de-abia își ia avânt. Și în 2013, Rusia a făcut pași foarte importanți, pentru ca acest loc să se dovedească a fi unul privilegiat.

Sirienii ştiu de ce

În 2010, în Marea Mediterană, concernul american Noble Energy a descoperit unul dintre cele mai mari zăcăminte de gaze naturale din lume, în adâncul Bazinului Levantin. Israelul şi-a proclamat imediat dreptul de exploatare. Intenţionat sau nu, zăăamântul a primit, la modul general, denumirea nefastă, cu conotaţii de apocalipsă biblică, Leviatan! Potenţialul câmpului gazeifer este urias: 3.454 miliarde de metri cubi. „Exploatarea câmpului a pus gaz pe foc, implicând toate elementele conflictuale din regiune”, a declarat, în anul 2012, un agent sirian sub acoperire pentru enational.ro. „Acestea sunt Israelul, Siria, Fâşia Gaza, unde „domneşte” Hamasul, care irită Israelul, Ciprul, care irită Turcia. Libanul a cerut la ONU să i se recunoască dreptul de exploatare în apele sale teritoriale, iar cea mai vocală e mişcarea Hezbollah, susţinuta de Iran, care, de asemenea, irită Israelul. Unul dintre cele mai mari zăcăminte din lume, în una dintre cele mai conflictuale zone din lume, Leviatanul a început imediat să-şi arate colţii”.

Bashar al Assad este sacrificat

Qatarul şi Turcia i-au prezentat preşedintelui sirian Bashar al Assad un proiect de gazoduct Qatar – Arabia Saudita – Irak – Siria – Turcia, de unde putea fi exportat şi spre Europa, în detrimetul Federaţiei Ruse, care voia să ţină Europa dependentă de gazele ruseşti. „Kremlinul a intervenit la Bashar, să nu semneze contractul cu Qatarul”, a spus ofiţerul sirian. „Ca să fie siguri că l-au convins, ruşii i-au „capacitat” pe generalii sirieni care s-au şcolit la Universitatea Lomonosov din Moscova. Bashar nu are putere asupra Armatei, cum avea tatăl său. Este condus de generalii lomonosovişti, cu care ruşii tratează direct, doar informandu-l pe Bashar”, a mai spus sirianul.

Pe de altă parte, în Mediterana, navele de război „se calcă pe picioare”. Aşa au ajuns să aibă bază în Portul Tartus, cu acces la Leviatan. “Între ciocan şi nicovală, Bashar a acceptat proiectul de gazoduct al Iranului. În acest caz, cei care hotărăsc cine sunt beneficiarii gazelor sunt Iranul, China, India şi Rusia”, a mai spus ofiţerul sub acoperire. Construcţia gazoductului a început imediat, iar forţele destabilizatoare din afară s-au pus în funcţiune. Când a început aşa-zisa revoltă din Daraa, Bashar a dat ordin autorităţilor să vorbească oamenilor, să rezolve paşnic. Armata s-a implicat cu de la ea putere, ignorand ordinul lui Bashar. A vrut să dea o lecţie populaţiei, că în Siria nu ţine cu „primăverile” de sorginte occidentală, şi lui Bashar, că în materie de revolte, nu are pregătirea necesară să se amestece. Şi aşa este de atunci. Bashar şi familia lui sunt, practic, prizonieri la palat. Nu pot să plece, stau şi încasează tot ce le serveşte Armata. Ce se va întampla cu el? Probabil va fi ucis, ca ţap ispăşitor pentru tot ce a făcut Armata!”, a mai spus sirianul.

Sprijin pentru Fraţii Musulmani

SUA, Turcia, Qatarul şi Arabia Saudita au început să sprijine direct organizaţia Fraţii Musulmani, ca element destabilizator pentru regimurile „trădătoare”, care au negociat cu Iranul, Rusia, China şi India potenţialul Leviatanului. Navele turceşti se angajează în tot felul de conflicte cu navele de prospecţie americane, israeliene şi cipriote în Marea Mediterana. Turcia importă din Rusia 60% din necesarul de gaze naturale şi nu poate lăsa „inamicul istoric” să gestioneze şi Leviatanul. Dacă vin la putere Fraţii Musulmani, se speră că se va inversa avantajul. „Nu există prietenii durabile, ci doar interese durabile”, spune ofiţerul sirian. „Iar, în cazul Leviatanului, niciuna dintre părţi nu va ceda fără luptă. Restul sunt doar vorbe în vânt.  Leviatanul şi nu grija pentru popoarele arabe a adus toate navele de război în Mediterana!”, a mai spus ofiţerul sirian.

din aceeasi categorie