Acasă Stiri InterneHidro Sindicaliștii din energie pichetează iar Hidroelectrica

Sindicaliștii din energie pichetează iar Hidroelectrica

de GM

Aproape 200 de sindicaliștii din Hidrosind organizează joi, 28 noiembrie, și marți, 3 decembrie, între orele 12:00 – 14:00 un miting de protest la sediul producătorului de energie Hidroelectrica din București (str. Ion Mihalache nr. 15-17). Potrivit sindicaliștilor, circa 1.300 de salariați ai companiei energetice vor fi disponibilizați în anii care urmează.

”De parcă redevența pentru apa uzinală plătită către Administrația Națională Apele Române (circa 80 milioane euro anual), precum și concurența neloială impusă de reglementator în favoarea energiei eoliene și fotovoltaice nu erau de ajuns, Hidrolectrica se vede constrânsă de noi biruri, respectiv impozitarea construcțiilor speciale (circa 40 milioane euro anual), ceea ce va conduce  inevitabil la creșterea costurilor de producție, sacrificiile făcute de salariați în perioada insolvenței fiind trecute în planul 2 de conducerea Hidroelectrica S.A.”, se arată într-un comunicat al Hidrosind.

Sindicaliștii protestează și față de faptul că administrația Hidroelectrica a decis să reducă drepturile de natură salarială și numărul de personal, începând cu trimestrul I din anul 2014, fapt care a determinat apariția tensiunilor sociale în rândul salariaților, potrivit oficialilor Hidrosind.

”Nu au fost suficienți 900 de salariați deveniți șomeri sau pensionari înaite de termen în anul 2013, administrația mai vrea încă 1.300 de șomeri în următorii doi ani”, mai spun aceștia.

din aceeasi categorie