Acasă Economie România ar putea cumpăra 10-12 trenuri cu hidrogen

România ar putea cumpăra 10-12 trenuri cu hidrogen

de A
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că România vrea să cumpere 10-12 trenuri cu hidrogen, care ar putea circula pe linia București – Pitești, din oră în oră.
 
„Un proiect pe care îl propunem prin PNRR este chiar București – Pitești. De altfel, la el se lucrează și anul acesta. Vom reface 12 kilometri numai, pentru că finanțarea doar atât permite, în regie proprie. Se ridică acolo viteza de la 50 la 120 de kilometri pe oră. La Săbăreni se lucrează, 4 kilometri sunt deja gata. Iar pentru București – Pitești în ansamblu, este traseul pe care am vrea să introducem trenul cu hidrogen. E vorba de un număr de 10 sau 12 rame, ar trebui să fie trenuri din oră în oră, cu timp de parcurs la viteza de 120 km/oră. În momentul de față se fac două ore între București și Pitești, e neatrăgător”, a declarat ministrul Cătălin Drulă, într-un interviu pentru Europa FM.
 
În 2016, Alstom a lansat, la Innotrans, primul tren cu hidrogen din lume, Coradia iLint. Acesta a rămas până în prezent singurul tren cu hidrogen din lume care este în operare comercială cu pasageri. Coradia iLint a parcurs deja peste 200.000 km în ultimii doi ani în teste parcurse cu succes în mai multe ţări – Germania, Austria, Olanda, iar primele contracte au fost deja semnate, trenurile aflându-se în diferite stadii de producţie ori de pregătire a livrărilor.
 
De asemenea, Drulă a mai spus că a cerut 1 miliard de euro pentru modernizarea CFR, prin PNRR.

”Eu mi-am propus acest miliard de euro care să meargă către proiecte de reînnoiri, de înclouire de șină, de traverse, ca să ducem calea ferată la standarde și să scăpăm de limitări și de restrciții, adică în loc să dărâm toată calea ferată și să o construiești doar un pic mai bine ca înainte, pentru că calea ferată cea actuală, dacă ar fi la viteza ei constructivă, la 120-140 km/h, de exemplu București-Craiova a fost construită la 140 km/h, dar acum este plină de restricții și de limitări, să o dărâmi complet și să o reconstruiești, să obții un beneficiu relativ mic în 10 ani și cu miliarde de euro, o repari, care este o operație mai ieftină la o treime din kilometru”, a adăugat el.

din aceeasi categorie