Mulți dintre specialiștii din piața energetică afirmă că noile scheme de sprijind pentru producția de energie din surse regenerabile ar trebui acordate doar dacă proiectele conțin și soluții de stocare.
Schimbările climatice, pe care le resimțim cu toții, de la veri caniculare și secetă, la inundații, uragane devastatoare și ierni polare în cele mai ciudate locuri, au determinat omenirea să ia măsuri. Dar, pe lângă problema schimbărilor climatice, o problemă la fel de importantă o reprezintă siguranța în aprovizionarea cu energie și resurse energetice. Altminteri spus, ”să se aprindă becul de fiecare dată când apăsăm pe întreruător”!
Potrivit statisticilor, producția de energie și utilizarea acesteia (inclusiv energia produsă de carburanți pentru transporturi) generează 79% din emisiile de gaze cu efect de seră din UE.
Una dintre cele mai importante soluții găsite de UE o reprezintă utilizarea într-o măsură tot mai mare a energiilor regenerabile și a noilor tehnologii.
De altfel, toate țările membre UE trebuie să prezinte un Plan Naţional Integrat Energie Schimbări Climatice (PNIESC), care să prevadă obiectivele pentru atingerea țintelor de diminuare a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Potrivit PNIESC, până în anul 2030, România trebuie să instaleze 10 GW în plus de energie regenerabilă. De aceea și caută soluții pentru impulsionarea investițiilor.
Pentru companii, în prezent sunt fonduri europene (precum PNRR, Fondul pentru Modernizare etc.), care acoperă o mare parte din investiția în surse regenerabile de energie. De asemenea, se preconizează instituirea contractelor pentru diferență (CfD), care acoperă o parte importantă a cheltuielilor de producție, pe o perioadă de 15 ani a existenței investiției. Pentru populație, există celebra Casă Verde, prin care se acoperă până la 90% din investiția pentru montarea panourilor fotovoltaice pe acoperișurile caselor. Din păcate, niciuna dintre aceste scheme de ajutor pentru producția de energie din surse regenerabile intermitente nu conține și obligativitatea stocării energiei!
În prezent, cel mai mare avânt îl au sursele fotovoltaice. Și aceasta pentru că astfel de investiții au ajuns mai ieftine decât altele din domeniul regenerabilelor (de exemplu, sunt mai ieftine decât investițiile într-o hidrocentrală), iar prognozele de producție sunt mai apropiate de realitate (se știe cât timp e ”soarele sus pe cer” și, în consecință, câtă energie se poate produce într-o zi, față de eolian, unde nu prea se știe când bate vântul; la propriu!).
Problema este că soarele este sus pe cer în același timp, în toată țara! Adică toată lumea va produce energie electrică în același timp! În miezul zilei! Din păcate, vârfurile de consum în România sunt dimineața și seara. Ceea ce face ca, atunci când producția este maximă, consumul să fie mic. În aceste condiții, și prețul energiei este foarte mic. Chiar s-au înregistrat și valori negative ale prețului în jurul prânzului! Și, cel mai probabil, prețurile negative se vor înmulți, pe măsură ce vor apărea din ce în ce mai multe fotovoltaice!
Astfel, cea mai bună soluție o reprezintă stocarea, pentru a consuma energia atunci când crește cererea!
În plus, producția regenerabilă, mare (în centrale de zeci sau chiar sute de MW) sau mică (a prosumatorilor) induce probleme în rețelele de transport și distribuție. În miezul zilei, când se produce energia în parcurile fotovoltaice sau pe acoperișuri, rețelele de transport și distribuție trebuie să o preia, iar apoi, seara sau dimineața, să livreze energie din sistem. Acest ”du-te, vino” de curent electric nu are cum să facă bine echipamentelor și cu atât mai puțin întregului sistem! Pentru a limita aceste dezechilibre este absolut necesară stocarea energiei!
De aceea nicio schemă de sprijin nu ar mai trebui implementată fără stocare!
Distribuitorii ar trebui să publice starea sistemului
Transportatorul de energie, Transelectrica, publică ”Starea sistemului energetic” la fiecare 10 minute. Mai exact, producția, consumul și soldul import/export. De exemplu, duminică, 24 martie 2024, la ora 12.00, consumul intern era de 4.710 MWh, exportul – de 615 MWh, iar producția – de 5.324 MWh (cărbune – 533 MWh, hidrocarburi – 1.067 MWh, ape – 966 MWh, nuclear – 1.393 MWh, eolian – 524 MWh, fotovoltaic – 774 MWh, biomasă – 66 MWh).
Pentru o mai bună gestionare a rețelelor, și distribuitorii ar trebui să publice astfel de date privind producția și consumul! Pentru rapoarte precum cele ale Transelectrica, distribuitorii de energie electrică ar trebui să fie capabili să știe câtă energie intră în sistem, inclusiv de la prosumatori, și câtă iese (inclusiv către populație) la fiecare 10 minute.
În prezent este foarte greu. Măcar pentru că nu sunt montate contoare inteligente la consumatorii casnici, iar populația consumă aproximativ o treime din cât consumă economia.
Lacurile de acumulare ar trebui decolmatate
Deocamdată, cea mai la îndemână metodă de stocare a energiei este cea în lacurile de acumulare. Unele hidrocentralele, pentru a funcționa, au lacuri de acumulare a apei, care este folosită atunci când este nevoie pentru a se produce curent electric.
În principiu, lacurile de acumulare și regularizarea cursurilor de apă pentru amenajarea acestora au mai multe funcțiuni: protecție împotriva inundațiilor, irigații, apă potabilă pentru populație și pentru animale și producția de energie electrică.
Din păcate, toate lacurile de acumulare create pe cursurile de apă sunt supuse, inevitabil, efectului colmatării. Prin construcția unui baraj se obține creșterea nivelului de apă, regimul de curgere modificându-se, astfel că transportul aluviunilor se oprește începând de la coada lacului către baraj, conducând la colmatarea lacului. Decolmatarea acumulărilor de apă este foarte costisitoare, dar lipsa unor măsuri în vederea măririi duratei lor de funcționare conduce, în final, la scoaterea acestora din folosință. De exemplu, în lacul de acumulare Pucioasa s-au depus 7 milioane de metri cubi de sedimente de la momentul inaugurării, astfel că, de la 9 milioane de metri cubi de apă, în anul 1975, când a fost dat în folosință, lacul a ajuns la circa 2 milioane metri cubi de apă, în prezent.
Dar, o investiție de asemenea anvergură – decolmatarea lacurilor de acumulare pentru creșterea stocării cantității de apă -, trebuie făcută de către toate instituțiile implicate: hidrocentrale, Apele Române, Ministerul Agriculturii etc.
Un lucru este sigur: dacă toate aceste lucruri nu se fac, în primul rând stocarea energiei, riscăm ”să se aprindă becul” doar când bate vântul sau e soarele sus pe cer! La propriu!
