Propunere ”Energia inteligentă”: instituție pentru litigiile de pe piața de gaze
ianuarie 19, 2021
Sectorul gazelor naturale este caracterizat de numeroase nefuncționalități, de nemulțumiri, de abuzuri, de dezorientare etc. Orice viziune asupra sectorului gazelor naturale trebuie să plece de la necesitatea reconstruirii acestuia, de la 0, pas cu pas, cu plasarea tranzacției în centrul viitoarei construcții a noului sector al gazelor naturale. Viziunea Asociației Energia Inteligentă, asupra renormalizării activităților pe piața gazelor naturale: Construirea unei piețe libere, transparentă, lichidă, responsabilă, atent supravegheată, dezvoltând modalități de susținere a clienților vulnerabili, unic dispecerizată energetic pentru prevenirea crizelor și în situații de criză, total integrată în Uniunea Energetică Europeană și promovând dezvoltarea durabilă a resurselor de gaze.
Reprezentanții asociației consideră că relansarea economică a României trebuie să determine realizarea mai multor acțiuni pe piața gazelor, între care faptul că legislația primară și secundară, pentru toate activitățile din piața de gaze, trebuie să aibă ca scop dezvoltarea tranzacționării.
”Transparența totală, asupra activităților care se desfășoară în sectorul gazelor naturale (fără a aduce atingere elementelor de confidențialitate), activități, cantități, costuri, prețuri, penalități etc. Diseminarea detaliată și continuă a modului de realizare a tranzacțiilor, a realizării activității de proiectare, execuție, exploatare a conductelor nu ca un scop în sine, ci cu unicul scop de a dezvolta piața, de a crește numărul de tranzacții și a volumelor tranzacționate, la creșterea gradului de utilizare a infrastructurii, la determinarea tuturor actorilor din sectorul gazelor naturale să activeze cu scopul de a favoriza tranzacționarea gazelor; Informatizarea sectorului gazelor naturale, pentru a asigura accesul rapid și detaliat la informații care să susțină tranzacțiile, la dezvoltarea pieței, la creșterea cererii de gaze, la reducerea costurilor din activitățile conexe”, adaugă ei.
Asociația ”Energia inteligentă” cere înființarea unei instituții pentru soluționarea litigiilor de pe piața de gaze (SAL), ca entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, de interes public, a cărei activitate să fie medierea conflictelor de pe piața de gaze.
O altă propunere este introducerea unui set de bune practici (guvernanță energetică) la nivelul tuturor entităților indiferent dacă desfășoară activități de bază, secundare sau conexe din sectorul gazelor naturale, cu scopul dezvoltării tranzacțiilor, creșterii concurenței și integrității pe piața de gaze.
”Infrastructura (de producție, transport, distribuție etc.) trebuie astfel proiectată, construită, regândită, exploatată cu scopul de a satisface orice tip de tranzacție, de a răspunde cerințelor pieței în mod eficient și eficace, de a nu mai fi o ‘piatră de gâtul ofertei’, de a nu mai consuma inutil valoarea intrinsecă a gazelor naturale”, precizează asociația.
Aceasta propune totodată definirea unei entități (Autoritatea Națională de Dispecerizare și Securitate Energetică) care să aibă acces legal la toate datele din sectorul energetic, sub obligația de confidențialitate și care să prevină situațiile de criză/urgență prin analiza în ansamblu a problemelor energetice (gaz, țiței, electricitate, cărbune), transmițând avertizările corespunzătoare și care să aibă competențe să intervină în situații de criză în vederea dispecerizării corespunzătoare a surselor disponibile (a tuturor formelor de energie în mod unitar) pentru depășirea corespunzătoare a acestora.
”România s-a scufundat continuu în ultimii 30 de ani, ajungând la punctul în care s-au atins și chiar depășit multe limite critice. Sectorul gazelor se confruntă în general cu aceleași probleme cu care se confruntă întreaga societate. Ceea ce se greșește și se continuă să se greșească este desconsiderarea unității fundamentale al acestui sector – oamenii (consumatori, angajați ai Ministerului Energiei, ai ANRE, ai operatorilor, furnizorilor, consumatorilor, proiectanților, constructorilor). Un element neînţeles încă în România este legat de faptul că orice creştere de preţ determină scăderea cererii de gaze pe piaţă. Astfel, o creştere a preţului final al gazelor în România cu cca. 100 dolari/1.000 mc a condus la scăderea consumului de gaze în România cu circa 5 miliarde mc. Sunt consumatori care se găsesc în situaţia imposibilităţii plăţii gazelor şi se închid, comută pe un alt combustibil sau recurg unori la soluții extereme în afara legii: furtul de gaze naturale. În unele cazuri, consumatorii iau măsuri corecte de eficientizare a consumului”, menționează asociația.
Potrivit acesteia, conform teoriei, separarea activităţilor din sectorul gazelor naturale din ultimii ani, ar fi trebuit să determine specializarea persoanelor şi a societăţilor pe un domeniu îngust de activitate, determinând creşterea substanţială a profesionalismului.
”Concurența pe același sector de activitate stimulează inovativitatea și face ca prețurile pentru serviciile oferite să fie inferioare. Această teorie nu s-a întâlnit cu practica în sectorul gazelor din România. Cererea mare de servicii în sectorul gazelor naturale, efortul redus – intelectual și fizic – de a activa în sectorul gazelor, prețurile ridicate ale serviciilor au determinat creșterea rapidă a numărului firmelor care au ajuns să lucreze în sectorul gazelor naturale, dar au determinat și antrenarea de persoane din diverse alte domenii care și-au încetat sau restrâns activitatea, fără pregătire teoretică și experiență în domeniul gazelor naturale. Astfel, s-a ajuns ca mii de firme să se autorizeze și licențieze în sectorul gazelor naturale, reunind persoane neexperimentate în această activitate”, adaugă specialiștii.