Practicile comericale neloiale ale hipermaketurilor sancționate de UE

Legislativul comunitar a simțit nevoia de a promova o directivă care să pună ordine în relațiile comerciale dintre furnizorii de produse alimentare și marile lanțuri de magazine. Semn că practicile neloiale semnalate în România sunt prezente pe tot cuprinsul Uniunii Europene. Prin noua directivă se preconizează ca marile lanțuri de magazine că nu mai impună clauze în avantajul lor și în detrimentul furnizorilor. La nivel național, statele membre trebuie să adopte directiva până pe 1 noiembrie 2021.

Pe 1 mai 2019 a intrat în vigoare Directiva (UE) 2019/633 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.

Textul adoptat a pornit de la faptul că, „în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar se constată în mod curent inegalități semnificative în ceea ce privește puterea de negociere a furnizorilor și cea a cumpărătorilor de produse agricole și alimentare. Respectivele inegalități privind puterea de negociere pot conduce la practici comerciale neloiale în cazurile în care parteneri comerciali mai importanți și mai puternici încearcă să impună anumite practici sau clauze contractuale care sunt în avantajul lor în legătură cu o tranzacție de vânzare”, se arată în preambulul directivei.

„Ar trebui introdus un standard minim al Uniunii de protecție împotriva practicilor comerciale neloiale pentru a reduce apariția unor astfel de practici care pot avea un impact negativ asupra nivelului de trai al comunității agricole”, precizează directiva.

Majoritatea statelor membre, dar nu toate, au reglementări naționale specifice care protejează furnizorii împotriva practicilor comerciale neloiale aplicate în relațiile dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, susține directiva. România a promovat un astfel de act normativ, dar fără prea mare impact, pentru că practicile neloiale, așa cum sunt ele definite de directivă, continuă.

„Protecția prevăzută în prezenta directivă ar trebui să fie în beneficiul producătorilor agricoli și al persoanelor fizice sau juridice care furnizează produse agricole și alimentare, inclusiv al organizațiilor de producători, recunoscute sau nu, și al asociațiilor organizațiilor de producători, recunoscute sau nu, în funcție de puterea lor relativă de negociere. (…) Prezenta directivă ar trebui să se aplice în ceea ce privește conduita comercială a operatorilor mai mari față de operatorii care au o putere de negociere mai mică. Cifra de afaceri anuală a diferiților operatori este o aproximare adecvată a puterii relative de negociere.

Directiva lasă în seama autorităților naționale modul în care furnizorii pot depune plângeri privind anumite practici comerciale neloiale. „Ar trebui interzise și tratate ca practici comerciale neloiale represaliile comerciale exercitate de cumpărători asupra furnizorilor care își exercită drepturile sau amenințarea în acest sens, de exemplu prin delistarea produselor, reducerea cantităților de produse comandate sau suspendarea anumitor servicii pe care cumpărătorul le prestează furnizorului, cum ar fi serviciile de marketing și de promovare a produselor furnizorului”, se precizează în preambulul directivei. Toate aceste elemente au fost sesizate de-a lungul timpului de către furnizorii români în relațiile cu marile lanțuri de magazine.

„Pentru a combate practicile care deviază considerabil de la buna conduită comercială, care contravin bunei credințe și corectitudinii și care sunt impuse unilateral de un partener comercial altuia, prezenta directivă stabilește o listă minimă a practicilor comerciale neloiale interzise în relațiile dintre cumpărătorii și furnizorii din cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar și prevede norme minime de asigurare a aplicării respectivelor interdicții și modalitățile de coordonare între autoritățile de aplicare a legii”, se arată în directivă.

Lista relelor

Legislativul comunitar a stabilit o listă cu 9 practici neloaile, acestea fiind considerate cele mai importante. Prima se referă la termenul de plată pentru produsele agricole și alimentare, care este, de regulă, de 30 zile, dar nu mai mult de 60 de zile, în anumite condiții. Pe de altă parte, cumpărătorul nu poate anula comenzile de produse perisabile în lipsa unui preaviz atât de scurt încât furnizorul nu are posibilități rezonabile de a găsi o alternativă pentru comercializarea sau utilizarea produselor respective. În plus, tot cumpărătorul nu poate modifica unilateral clauzele unui acord de furnizare, precum frecvența sau condițiile de plată și prețurile produselor de la furnizori.

Sunt considerate practici comerciale neloiale și atunci când „cumpărătorul solicită furnizorului plăți care nu sunt legate de vânzarea produselor agricole și alimentare ale furnizorului sau când solicită furnizorului plăți pentru deteriorarea sau pierderea de produse agricole și alimentare sau pentru ambele, survenite în spațiile cumpărătorului sau după ce proprietatea a fost transferată cumpărătorului, atunci când o astfel de deteriorare sau pierdere nu a avut loc din neglijența sau culpa furnizorului. Directiva sancționează și refuzul cumpărătorului de a confirma în scris clauzele unui acord de furnizare, precum și dobândirea, utilizarea sau divulgarea ilegală a secretelor comerciale ale furnizorului.

Practică neloială este și atunci când „cumpărătorul amenință cu efectuarea sau efectuează represalii comerciale împotriva furnizorului în cazul în care furnizorul își exercită drepturile legale sau contractuale, inclusiv prin depunerea unei plângeri la autoritățile de aplicare a legii sau prin cooperarea cu autoritățile de aplicare a legii în timpul unei investigații; cumpărătorul solicită furnizorului compensarea costurilor aferente examinării plângerilor clienților referitoare la vânzarea produselor furnizorului, în pofida absenței unei conduite neglijente sau a unei culpe din partea furnizorului”, precizează actul normativ. Potrivit preambului directivei, lista nu este exhaustivă.

Directiva stipulează clar că statele membre trebuie să se asigure că unele practici comerciale sunt interzise. Acestea se referă la cumpărătorul ce returnează furnizorului produsele agricole și alimentare nevândute, fără să plătească pentru respectivele produse nevândute, sau fără să plătească pentru eliminarea acestor produse, sau ambele. Sau furnizorului i se impune o plată de care este condiționată stocarea, afișarea sau listarea produselor sale agricole și alimentare, sau punerea la dispoziție pe piață a respectivelor produse. Este interzis și cumpărătorului să solicite furnizorului să suporte, integral sau parțial, costul oricăror reduceri pentru produsele agricole și alimentare vândute de cumpărător cu titlu promoțional sau să plătească pentru publicitatea făcută de către cumpărător produselor agricole și alimentare. În plus, nu este permis cumpărătorului să solicite furnizorului să plătească pentru serviciile de marketing prestate de către cumpărător privind produsele agricole și alimentare sau să plătească pentru personalul care se ocupă de amenajarea spațiilor de vânzare utilizate pentru vânzarea produselor furnizorului.

Măsuri de aplicare

Pentru a se asigura că se aplică aceste prevederi, legislativul comunitar a stabilit că furnizorii pot adresa plângeri fie autorității de aplicare a legii a statului membru în care este stabilit furnizorul, fie autorității de aplicare a legii a statului membru în care este stabilit cumpărătorul care este suspectat de implicarea într-o practică comercială interzisă. Iar pentru asigurarea unui nivel mai ridicat de protecție, statele membre pot menține sau introduce reglementări mai strice pentru combaterea practicilor comerciale neloiale decât cele prevăzute de această directivă.

Pe de altă parte, și autoritățile naționale, alături de statele membre, au responsabilități care să asigure că prevederile directivei de aplică. Mai exact, autoritățile naționale trebuie să prezinte, anual, un raport privind aplicarea directivei; un raport similar trebuie prezentat de statul membru și Comisie Europene.

Statele membre au timp până pe 1 noiembrie 2021 pentru adoptarea în legislația internă a acestei directive.