Cea mai mare companie din România, OMV Petrom, a început construcţia clădirii principale destinate laboratorului şi depozitului de carote din cadrul Institutului de Cercetări şi Proiectări Tehnologice (ICPT) din Câmpina. Investiţia pentru modernizarea institutului, în valoare de 3,7 milioane euro, va fi finalizată la începutul anului viitor şi este finanţată atât din surse proprii cât şi din fonduri europene, prin programul operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice”, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, potrivit unui comunicat al companiei petroliere.
„Sectorul de petrol şi gaze are o importanţă strategică pentru România, atât din perspectiva securităţii energetice cât şi din perspectivă economică, prin taxele, investiţiile şi locurile de muncă pe care le generează. În acest context, ne concentrăm asupra cercetării în acest domeniu, pentru a dezvolta tehnici noi de explorare si exploatare adecvate zăcămintelor pe care le operăm, iar colaborarea cu ICPT Câmpina este foarte importantă în acest scop”, a declarat Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de Explorare şi Producţie.
Noua construcţie va deservi activitatea de laborator şi stocare a tuturor carotelor mecanice (probă cilindrică de material, luată din fundul găurii unei sonde pentru a determina structura stratului) extrase de OMV Petrom în ultimii 50 ani precum și a celor noi. În momentul de faţă aceste carote sunt păstrate în trei locuri diferite, acestea fiind insuficiente pentru stocarea materialului carotat. De asemenea, proiectul prevede modernizarea echipamentului de laborator necesar pentru activităţile de cercetare şi dezvoltare ale institutului.
Institutul de Cercetări şi Proiectări Tehnice (ICPT) din Câmpina a fost înfiinţat în 1950 şi face parte din Divizia Explorare – Producţie, Unitatea Domestic Assets în cadrul OMV Petrom.
Începând cu anul 2005 ICPT Câmpina beneficiază de un amplu program de investiţii ce are ca obiectiv modernizarea şi retehnologizarea laboratoarelor. Investiţiile s-au ridicat la aproximativ 12 milioane euro, din care 6 milioane euro au fost alocaţi pentru modernizarea infrastructurii şi 6 milioane euro pentru achiziţionarea de echipament de laborator şi cercetare de ultimă generaţie.
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier din sud-estul Europei, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Gaze şi Energie, Rafinare şi Marketing. Grupul şi-a consolidat poziţia pe piaţa petrolieră din sud-estul Europei în urma unui amplu proces de modernizare şi eficientizare, pentru a cărui implementare au fost realizate investiţii de 10 miliarde euro în ultimii nouă ani.
La sfârşitul anului 2013, grupul exploata în România şi Kazahstan rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 728 milioane de barili echivalent petrol (707 milioane barili echivalent petrol în România). Cu o capacitate nominală anuală de rafinare de 4,2 milioane tone, OMV Petrom este prezent pe piaţa distribuţiei de produse petroliere din România, Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia, prin intermediul unei reţele de circa 800 staţii, operate sub două branduri, Petrom şi OMV. Activitatea de comercializare produse petroliere în România se desfăşoară prin intermediul OMV Petrom Marketing, care este deţinută în totalitate de OMV Petrom.
OMV Petrom operează totodată centrala electrică pe gaze de 860 MW de la Brazi şi parcul eolian Dorobanţu, cu o capacitate de 45 MW.
În anul 2013, cifra de afaceri a grupului a fost de 5,473 miliarde euro, iar EBIT (Profit Înainte de Dobânzi şi Impozite) a fost de 1,348 miliarde euro.
OMV, cea mai mare companie industrială publică din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. În Gaze şi Energie, OMV a vândut aproximativ 425 TWh gaze în 2013. În Rafinare şi Marketing, OMV are o capacitate anuală de rafinare de 17,4 milioane tone şi deţinea la finalul anului 2013 aproximativ 4.200 staţii de distribuţie în 11 ţări, inclusiv Turcia.
Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 18,99% iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.