OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, a finalizat lucrările de modernizare a depozitului de carburanţi de la Bacău. Investiţia de circa 18 milioane euro este parte a programului de modernizare a infrastructurii de depozitare, care vizeaza construirea a trei depozite noi şi modernizarea unui număr de trei depozite.
“O reţea modernă de depozite ne va ajuta pe de-o parte să reducem costurile şi să creştem eficienţa activităţilor noastre, dar şi să asigurăm în continuare clienţilor noştri produse la cele mai înalte standarde europene. Până acum am investit în total circa 100 milioane de euro pentru construcţia a trei depozite noi, la Jilava, Brazi şi Işalniţa şi modernizarea celui de la Bacău”, a declarat Neil Anthony Morgan, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activităţile de Rafinare şi Marketing.
Toate cele patru depozite sunt complet automatizate şi respectă normele şi standardele româneşti şi europene în domeniu, spun oficialii Petrom. Depozitele au o capacitate totală de depozitare de 65.000 metri cubi (Jilava: 27.000 mc, Brazi: 8.000 mc, Işalniţa: 11.000 mc, Bacău: 19.000 mc).
“Datorită standardelor înalte utilizate la construcţie şi echipare, cele patru depozite de la Jilava, Brazi, Işalniţa şi Bacău sunt printre cele mai moderne şi sigure depozite de distribuţie a produselor petroliere din Europa”, se arată în comunicat.
Depozitul de la Bacău va asigura aprovizionarea zonei de nord-est a României.
Produsele petroliere din depozitul Bacău sunt stocate în rezervoare supraterane, prevăzute cu sisteme automate de măsurare a volumului şi temperaturii, sistem automat de protecţie pentru supra-alimentare şi sistem fix de stingere a incendiilor. Rezervoarele au pereţi din oţel şi sunt conectate la sistemul automat de detecţie a scurgerilor şi fisurilor. Încărcarea produselor în autocisterne este complet automatizată şi controlată printr-un sistem automatizat.
Depozitul Bacău este prevăzut cu unităţi de recuperare a vaporilor pentru a minimiza emisiile de hidrocarburi, sisteme de colectare a apei uzate, sistem de protecţie împotriva incendiilor prevăzut cu dispozitive automate de alarmare şi avertizare în caz de incendiu precum şi un sistem de control automat şi administrare a procesului tehnologic şi a întregii activităţi din depozit.
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier din sud-estul Europei, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Gaze şi Energie, Rafinare şi Marketing. Grupul şi-a consolidat poziţia pe piaţa petrolieră din sud-estul Europei în urma unui amplu proces de modernizare şi eficientizare, pentru a cărui implementare au fost realizate investiţii de 10 miliarde euro în ultimii nouă ani.
La sfârşitul anului 2013, grupul exploata în România şi Kazahstan rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 728 milioane de barili echivalent petrol (707 milioane barili echivalent petrol în România). Cu o capacitate nominală anuală de rafinare de 4,2 milioane tone, OMV Petrom este prezent pe piaţa distribuţiei de produse petroliere din România, Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia, prin intermediul unei reţele de circa 800 staţii, operate sub două branduri, Petrom şi OMV. Activitatea de comercializare produse petroliere în România se desfăşoară prin intermediul OMV Petrom Marketing, care este deţinută în totalitate de OMV Petrom.
OMV Petrom operează totodată centrala electrică pe gaze de 860 MW de la Brazi şi parcul eolian Dorobanţu, cu o capacitate de 45 MW.
În anul 2013, cifra de afaceri a grupului a fost de 5,473 miliarde euro, iar EBIT (Profit Înainte de Dobânzi şi Impozite) a fost de 1,348 miliarde euro.
OMV, cea mai mare companie industrială publică din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. În Gaze şi Energie, OMV a vândut aproximativ 425 TWh gaze în 2013. În Rafinare şi Marketing, OMV are o capacitate anuală de rafinare de 17,4 milioane tone şi deţinea la finalul anului 2013 aproximativ 4.200 staţii de distribuţie în 11 ţări, inclusiv Turcia.
Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 18,99% iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.