Oltchim va avea o capacitate de producere a energiei din hidrogen
februarie 23, 2021
O capacitate de producere a energiei din hidrogen ar putea fi construită pe platforma Oltchim Râmnicu Vâlcea, în urma unei investiţii între 500 de milioane şi un miliard de euro, a declarat omul de afaceri Ştefan Vuza, proprietarul combinatului petrochimic. Fabrica de hidrogen ar urma să fie finanţată din fonduri europene, prin Green Deal şi Fondul de Eficienţă Energetică. Acesta ar putea fi un proiect de ţară, România urmând să fie printre primele state din Uniunea Europeană unde ar exista o astfel de capacitate, a precizat Vuza, pentru Agerpres.
Aceasta în condiţiile în care la Oltchim există experienţa necesară unui astfel de proiect, aici existând deja un institut de cercetare în hidrogen şi criogenie, iar combinatul are inclusiv posibilitatea de a capta dioxid de carbon. Oltchim urmăreşte să atragă în proiect şi alţi jucători din industria chimică românească, precum Azomureş, Terapia şi facultăţile de profil.
„Noi vrem să răspundem trendului şi solicitărilor Uniunii Europene, este vorba de Pactul Green Deal. Green Deal înseamnă capacităţi de producţie şi în zona de chimizare, dar şi în celelalte bresle ale economiei care aduc un impact mai mic de CO2 sau care au la bază hidrogenul. Noi, Oltchim şi Chimcomplex, împreună, având alături şi Institutul de Cercetări în Hidrogen şi Criogenie tot la Râmnicu Vâlcea, vom fi jucători activi în zona Green Deal-ului. Aici ar fi bine ca şi statul român să sprijine, Bruxelles-ul chiar alocă fonduri. Am găsit multă susţinere din partea oamenilor politici care ne reprezintă la Bruxelles. Acum este timpul să şi implementăm această direcţie de investiţii în instalaţii care produc energie din hidrogen. Avem ştiinţa, o facem şi nu este decât o chestiune de timp până o implementăm. Mai mult decât atât, putem să şi absorbim CO2. Dacă alte industrii eliberează dioxidul în atmosferă şi produc acel efect de seră, noi, prin tehnologii, îl absorbim în aceşti polioli, lucru care este deosebit de benefic şi foarte interesant. Am fi printre primele două companii din Uniunea Europeană care am face acest lucru”, a spus Vuza.
Mai mult decât atât, suntem pe locul trei dacă vorbim de reciclarea deşeurilor chimice.
„Peste 1.200 de tone de acid clorhidric este adus în combinat şi reciclat, iar România este pe locul trei în UE la acest domeniu, cu toate că în alte domenii, pe mediu, suntem criticaţi de Uniunea Europeană. Deci în anii următori ştim ce avem de făcut, timpul este singurul lucru pe care nu îl ştim când vom finaliza, dar direcţiile sunt foarte clare (…) De la Guvern nu vrem nimic, doar să nu ne împiedice”, spune omul de afaceri.
Vuza spune că a închis 2020 cu un profit foarte bun, 6 milioane de euro net, lucru care îi dă perspectivă şi pentru anii următori să îşi îndeplinească ţintele atât de profit, cât şi de investiţii.
Întrebat cum arată acum Oltchim, omul de afaceri a precizat că au trecut doi ani de la fuziune.
„În 2018, Chimcomplex Oneşti a luat un credit de pe piaţa financiară londoneză şi am cumpărat toate activele de la Râmnicu Vâlcea, cu 164 de milioane de euro şi acum credem că procesul de fuziune s-a încheiat, cu toate că doar 80% suntem în ţintă, dar e bine. Cele două combinate sunt într-o sinergie, lucrează împreună şi am şi demarat chiar din primul an programele de investiţii necesare. Le ştiam din auditurile dinainte de achiziţie. Putem să spunem astfel că am investit în primii trei ani 40 de milioane de euro şi în acest an, acesta este al treilea, o nouă secţie de polioli va fi pusă în funcţiune, după ultimele tehnologii. Mai ales digitalizarea de care vorbeam începem şi noi să o aplicăm. Deci este bine, mergem pe culoarul pe care trebuie, investiţiile sunt în curs, zona este foarte dinamică şi sunt foarte multe oportunităţi de a ne dezvolta”, a spus Vuza.