Înmatriculările „pe jantă”
februarie 4, 2010
Anul 2009 a fost unul extrem de prost pentru autovehicule: din cauza crizei, numărul înmatriculărilor noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor a scăzut cu 44,4% faţă de anul 2008, iar numărul înmatriculărilor noi de vehicule pentru transportul mărfurilor cu 49,9%. ). De remarcat, înmatriculările noi se referă la vehiculele noi fabricate în ţară sau în alte ţări, cât şi la cele de ocazie importate, la vehiculele vândute în leasing, dar nu şi la reînmatriculările datorate schimbării proprietarului din ţară, prin vânzarea vehiculului. Astfel, anul trecut s-au înmatriculat 328.880 de autoturisme (faţă de 586.476 în 2008), reprezentând o diminuare cu 43,9%. De altfel, în anul 2009, s-au înregistrat scăderi ale numărului de înmatriculări noi la toate categoriile de vehicule pentru transportul pasagerilor, comparativ cu anul precedent. Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), cea mai semnificativă scădere s-a înregistrat la categoria autocare, autobuze şi microbuze, numărul înmatriculărilor fiind cu 78,2% mai mic faţă de anul 2008 (1586 în 2009, faţă de 7263 în 2008).
În ceea ce priveşte numărul de înmatriculări noi al vehiculelor rutiere pentru transportul mărfurilor, cea mai semnificativă scădere se înregistrează la categoria autotractoare şi autoremorchere, cu 95,0%, comparativ cu anul 2008. Practic, anul trecut nu s-au înregistrat decât 15 înmatriculări noi.
(04.02.2010)