Acasă Economie Începe lichidarea Companiei Naţionale a Uraniului

Începe lichidarea Companiei Naţionale a Uraniului

de A

Nuclearelectrica ar putea cumpăra concentratele tehnice de uraniu din stocul de siguranță și consum, constituit în perioada 2009-2011, aflat proprietatea privată a statului şi în administrarea Companiei Naţionale a Uraniului (CNU), potrivit unui Proiect de Ordonanță de urgență publicat în dezbatere de Ministerul Energiei. Preţul nu a fost stabilit, iar stocul de concentrate tehnice de uraniu, conform alin.(1) reprezintă informație clasificată la nivel secret de stat.

„Se propune astfel aprobarea vânzării de către statul român, prin Ministerul Energiei, a concentratelor tehnice de uraniu din stocul de siguranță și consum, constituit în perioada 2009-2011, aflat proprietatea privată a statului şi în administrarea Companiei Naţionale a Uraniului către societatea naţională Nuclearelectrica”, arată nota de fundamentare.

Vânzarea – cumpărarea  a concentratelor tehnice de uraniu se va realiza cu respectarea prevederilor Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Tratatul EURATOM),  iar semnarea contractului de vanzare – cumparare se realizează de vânzător, cumpărător și de către Agenţia de aprovizionare EURATOM, în conformitate cu reglementările europene în materie, scrie News.ro.

„Cantitatea reprezentând stocul de concentrate tehnice de uraniu, conform alin.(1) reprezintă informație clasificată la nivel secret de stat și se comunică părților interesate cu respectarea prevederilor Legii nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare, și a Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările și completările ulterioare. Stabilirea valorii de piață a bunurilor se realizează prin raportarea la preţurile de piaţă de referinţă spot publicate în rapoartele anuale/periodice ale Agenţia de aprovizionare EURATOM”, arată documentul.

Valorificarea stocului de siguranță și consum la o altă valoare decât valoarea de piață poate conduce la sesizarea Agenţiei de aprovizionare EURATOM cu privire la potențiale încălcări ale Tratatului EUROATOM.

„Apreciem că statul român trebuie să acționeze ca un investitor prudent privat și să recupereze chiar și parțial alocația bugetară pentru constituirea stocului de siguranță și consum din perioada 2009-2011”, se mai arată în nota de fundamentare.

Adoptarea măsurilor propuse este justificată de necesitatea luării unor măsuri în timp scurt, în principal, pentru funcționarea în condiții normale a Centralei de la Cernavodă, precum și evitarea eforturilor financiare pentru statul român pentru asigurarea pazei si condițiilor de păstrare a stocului de concentrate tehnice de uraniu, în urma lichidării CNU și oportunitate obținerii unor venituri suplimentare la bugetul de stat, prin vânzarea către Nucclearelectrica a stocului de concentrate tehnice de uraniu.

„Având în vedere existența unui stoc istoric de concentrate tehnice de uraniu, deținut de statul român, și luând în considerare reglementările internaționale stricte din domeniul nuclear, complexitatea operațiunilor de furnizare și prelucrare a materiei prime necesare fabricării combustibilului nuclear necesar CNE Cernavodă, stocul limitat de combustibil nuclear deținut de SNN, perspectiva clară de lichidare a CNU în perioada următoare, precum și contextul internațional nefavorabil la nivel european cu privire la perspectivele dezvoltării energiei nucleare de pe piață, se apreciază ca fiind oportună valorificarea stocului de concentrate tehnice de uraniu din stocul de siguranță și consum al statului, constituit în perioada 2009-2011, în vederea procesării pentru producerea de pulbere sinterizabilă de uraniu în dioxid de uraniu necesară CNE Cernavodă”, relevă proiectul.

Acesta arată că vânzarea de către statul român, prin Ministerul Energiei, a concentratelor tehnice de uraniu din stocul de siguranță și consum, constituit în perioada 2009-2011, asigură necesarul de materie primă pentru Nuclearelectrica în condițiile prevăzute de Legea nr. 193/2018 pentru reglementarea principiilor privind asigurarea strategiei naţionale a României referitoare la menţinerea ciclului nuclear integrat, prin asigurarea materiei prime pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar funcţionării unităţilor de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă.

„În considerarea situației economice-financiare dificile a CNU, la acest moment, există astfel riscul ca această cantitate de concentrate tehnice de uraniu, aflată în domeniul privat al statului, să rămână neprelucrată și în consecință să rămână nevalorificată prin vânzarea către societatea națională Nuclearelectrica”, mai arată nota de fundamentare.

De asemenea, statul român are obligația de punere în aplicare a Deciziei Comisiei Europene nr. C(2020) 1069 final privind ajutorul de stat SA 48394 2018/C (ex 2017/N) pe care România l-a acordat parțial Companiei Naționale a Uraniului, de recuperare a ajutorului de stat ilegal acordat CNU, societatea fiind notificată cu privire la restituirea ajutorului de stat ilegal.

Potrivit prevederilor Articolului 4 alin. (2) din Deciziei Comisiei Europene nr. C(2020) 1069 final privind ajutorul de stat SA 48394 2018/C (ex 2017/N) ”Suma care trebuie recuperată este egală cu cuantumul împrumutului de salvare plătit efectiv beneficiarului și pe care acesta din urmă nu l-a rambursat statului român și anume 60.367.550 lei, la care se adaugă dobânda contractuală corespunzătoare care ar trebui să fie suportată de la data punerii la dispozitie a împrumutului pentru salvare. Suma care trebuie recuperată este purtătoare de dobândă de la data la care ajutorul a devenit ilegal până la data recuperării efective a acestuia”, iar societatea nu dispune de resursele financiare necesare pentru a achita suma datorată.

 

 

 

din aceeasi categorie