Acasă Economie Gigantul Amazon deschide un nou birou în România

Gigantul Amazon deschide un nou birou în România

de A
Gigantul american Amazon, cel mai puternic retailer online din lume, prezent pe piața din România de 16 ani, a înființat la București o nouă firmă, a patra pe plan local, care va desfășura „activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)”.

Cu sediul în platforma Pipera și un capital social de 200.000 lei, Amazon Web Services (AWS) îl va avea ca reprezentant pe Mateen Mohamed Memon, senior site leader – Alexa Data Services.
 
„Astăzi, Amazon Web Services (AWS) anunță deschiderea primului său birou în București, România. Noul birou face parte din investiția continuă a AWS în Europa Centrală și de Est, compania extinzându-și echipa care sprijină numărul tot mai mare de clienți și parteneri din România. Account manageri, manageri de parteneri, arhitecți de soluții, precum și alte roluri de suport vor sprijini organizațiile românești de toate dimensiunile pe măsură ce fac tranziția către AWS”, anunţă compania.

Avira, Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, Bit Soft, BITSoftware, City Insurance, Enel România, Nova Power & Gas, Superbet, The Third Iteration, Thinslices, UiPath și multe altele se numără printre întreprinderile de top din România și startup-urile cu cea mai rapidă creștere care folosesc AWS pentru a-și dezvolta și reinventa afacerile. Clienții români folosesc AWS pentru a rula o gamă completă de funcționalități, de la aplicații mobile, web și sociale, la medii de dezvoltare și testare, analize Big Data, aplicații de afaceri pentru întreprinderi, Internet of Things (IoT), inteligență artificială (AI) și machine learning (ML), precum și aplicații critice.

„România dispune de resurse incredibile de talent și de profesioniști IT foarte bine pregătiți și creativi, care vorbesc multiple limbi străine și care dezvoltă aplicații software inovative. În plus, găzduiește multe companii românești importante și startup-uri cu o creștere rapidă, care deschid calea în domeniul inovării digitale. Având în vedere că București, Cluj-Napoca și Iași se numără printre centrele IT cu cea mai rapidă creștere din Europa, considerăm că România este o locație foarte bună pentru afaceri și dorim să continuăm extinderea prezenței locale”, a declarat Przemek Szuder, lider AWS Europa Centrală și de Est.

Noul birou vine după lansarea Centrului de Dezvoltare AWS din 2018 și a Amazon CloudFront Edge Location din 2020 – ambele situate în București.

Gigantul american mai deține în România Amazon Development Center SRL și Amazon Development Center Romania, ambele cu sediul în Iași, precum și Amazon Web Services EMEA SARL Luxemburg Sucursala București, companie înființată în partea a doua a anului 2020. Cele două companii au raportat un business cumulat de peste 322 milioane de lei în 2019.
 
Pe plan global, Amazon a înregistrat în 2020 vânzări de 386 miliarde de dolari.
 
Lansat în iulie 1995, Amazon este cel mai puternic retailer online și unul dintre cei mai mari investitori în cercetare și dezvoltare la nivel mondial.

din aceeasi categorie