Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, susţine că noua strategie de guvernanţă corporativă unitară aprobată recent de Electrica SA încalcă drepturile acţionarilor minoritari şi va pune în pericol oferta publică iniţială programată pentru luna iunie. Reprezentanţii FP spun că noua strategie de guvernanţă corporativă îi oferă acţionarului majoritar, statul român prin intermediul Electrica, o poziţie privilegiată şi încalcă drepturile acţionarilor minoritari prin faptul că permite intervenţia statului în activitatea curentă a celor patru subsidiare în care Fondul deţine o participaţie minoritară, se arată într-un comunicat transmis de Fondul Proprietatea.
Conform acordului dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional, statul va vinde 51% din acţiunile Electrica în luna iunie.
Potrivit Fondului, noua strategie aprobată la data de 20 martie 2014 de Adunările Generale ale Acţionarilor Electrica Distribuţie Transilvania Nord, Electrica Distribuţie Transilvania Sud şi Electrica Furnizare, prin votul unic al Electrica, în calitate de acţionar majoritar, încalcă sever principiile OECD privind guvernanţa corporativă pentru companiile de stat, care au stat la baza OUG 109/2011, Codul de Guvernanţă Corporativă al Bursei de Valori Bucureşti, Legea 31/1990 a societăţilor comerciale şi Legea 123/2012.
„Electrica va prelua funcţia strategică şi cea operaţională de la subsidiarele sale, care vor fi obligate să plătească Electrica pentru aceste servicii. Prin urmare, responsabilităţile şi competenţele managementului, precum şi autonomia operaţională a subsidiarelor, sunt anihilate. Acest lucru încalcă articolul 4 al OUG 109/2011, care subliniază faptul că statul român nu are voie să intervină în managementul zilnic al companiilor pe care le controlează, ci trebuie să asigure autonomie operaţională, şi articolul 142 din Legea 31/1990, care interzice transferul funcţiilor strategice către acţionarul majoritar. De asemenea, centralizarea celor două funcţii este în conflict cu prevederile articolului 48 din Legea 123/2012, care solicită independenţa activităţilor de furnizare şi distribuţie”, se arată într-un comunicat al FP.
Oficialii FP spun că Electrica va avea drepturi privilegiate în detrimentul Fondului în calitatea sa de acţionar minoritar, împiedicând, prin urmare, Fondul să se implice în procesul de decizie şi să aibă acces la aceleaşi informaţii ca acţionarul majoritar, Electrica. Iar acest fapt încalcă principiile OECD privind guvernanţa corporativă legate de tratamentul egal al tuturor acţionarilor.
„Electrica consideră că se impune ca membrii Consiliilor subsidiarelor să semneze contracte plătite de consultanţă şi reprezentare cu aceasta, în calitate de acţionar majoritar. Aceasta este o încălcare a Codului de Guvernanţă Corporativă al BVB, care subliniează faptul că tranzacţiile cu părţi implicate trebuie să fie evaluate de directori şi experţi independenţi”, afirmă conducerea FP.
În opinia conducerii FP, Electrica va avea în vedere creşterea veniturilor sale din contracte plătite de consultanţă strategică şi management, majorând costurile şi scăzând profitabilitatea subsidiarelor, şi având, astfel, un impact negativ asupra beneficiilor financiare ale acţionarilor. „Acest lucru este în dezacord cu articolul 127 din Legea 31/1990 privind conflictul de interese şi articolul 136, care subliniază faptul că interesul companiei ar trebui să prevaleze în faţa interesului oricărui acţionar (în acest caz Electrica)”, se arată în comunicat.
Managerul Fondului Proprietatea îndeamnă totodată la o revizuire promptă a noii strategii, care să asigure faptul că nu va exista o implicare a acţionarului majoritar în operaţiunile de zi cu zi ale subsidiarelor, o delimitare clară a atribuţiilor între structurile corporative, responsabilitate şi autonomie a managementului şi care să protejeze drepturile acţionarilor minoritari, toate acestea fiind condiţii esenţiale pentru un IPO de succes.
1 comentariu
Incetul cu incetul vedem rezultatele fondurilor si fonduletelor in economia companiilor de stat din energie! Profit la greu si investitii de loc. Personal nu sunt de acord cu interventii aberante ale Statului in companiile detinute majoritar sau 100% (am trait asta) dar decapitalizarea acestora datorita unei piete de electricitate care nu-si mai are rostul, goanei acerbe dupa profit, unei promiscuitati din total dezechilibrat oferit regenerabilelor si discriminarii celorlate tehnologii „non-carbon” cel mai mare rau adus industriilor eneregetice nationale din Europa Centrala si de Sud-Est! Este de notorietate ca Fondul peste tot voteaza contra investitiilor, avand alte interese decat ale statului, ale populatiei. Marea Britanie care a „inventat” piata de electricite acum 30 ani, o considera benefica post-privatizarii, dar total necorespunzatoare zilelor de astazi, cand sistemul lor are o nevoie acerba de investitii, trecand la mecanisme de interventie a Statului corelate cu producatorii de energie.
La noi chestia cu cea mai generoasa schema de ajutor din UE pentru regenerabile este ca „piticul sovietic care este cel mai mare pitic din lume”!
Comments are closed.