Acasă EconomieIndustrie Consiliul Concurenței câștigă procesul cu Petrom

Consiliul Concurenței câștigă procesul cu Petrom

de GM

Compania Petrom Marketing a pierdut, în primă instanţă, procesul intentat Consiliului Concurenţei, care a amendat compania petrolieră cu 137,28 de milioane de lei, în anul 2011, pentru o înţelegere anticoncurenţială privind eliminarea de pe piaţă a unui sortiment de benzină. Procesul s-a judecat la Cutea de Apel Bucureşti, decizia fiind dată miercuri.

Este vorba despre sortimentul Eco Premium, benzină fără plumb aditivată cu substitut de plumb, anunţau reprezentanţii Petrom la vremea respectivă, retras de pe piață la sfârșitul anului 2008, pe considerente economice și de mediu. Sortimentul reprezenta circa 2% din piața locală de carburanți.

În momentul investigaţiei Consiliului Concurenţei, OMV Petrom Marketing SRL era operatorul benzinăriilor OMV.

În anul 2011, şase companii petroliere au primit o amendă totală de 891,72 de milioane de lei. Cea mai mare, de 366,53 de milioane de  lei (conform cu cifra de afaceri), a fost primită de o altă companie din Grupul Petrom, SC OMV Petrom SA, care opera la acea vreme benzinăriile Petrom şi PetromV. LukOil România a fost atunci amendată cu 136,89 de milioane lei, iar Rompetrol Downstream SRL cu 159,55 de milioane de lei. Compania MOL România Petroleum Products SRL a primit o amendă de 80,26 de milioane de lei, în timp ce SC ENI România SRL a fost amendată cu 11,19 milioane de lei.

Consiliul Concurenței a câștigat totodată și procesul intentat de MOL România, care de asemenea contestase amenda, însă a pierdut în fața ENI România SRL, operatorul benzinăriilor Agip.

”Este puțin probabil ca unii să fie vinovați, iar alții să nu fie vinovați. În principiu, la cartel, ori sunt toți, ori nu-i niciunul. Straniu este că instanța la unii a spus că sunt vinovați, iar la alții că nu sunt vinovați. Ciudat este și că am avut aceeași echipă de avocați și la cazul Petrom și la procesul cu ENI. Cu toate acestea, instanța ne-a dat dreptate în procesul cu unul dintre Petrom-uri și în cel cu MOL, însă am pierdut procesul cu ENI”, a declarat, pentru Focus-energetic.ro, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Judecătorii care au dat verdictul sunt însă diferiți.

”Ce-i drept, nu avem încă motivațiile. Când or scrie, ne-om lămuri și noi de ce unul a gândit într-un fel și altul a gândit în alt fel. Avem trei pronunțări la Curtea de Apel, mai urmează alte trei. Trebuie să vedem motivările”, a menționat Chirițoiu.

Șeful autorității de concurență apreciază că o sentință definitivă și irevocabilă în aceste procese vom avea, cel mai probabil, la sfârșitul anului viitor.

Banii din acestea amenzi au fost deja încasați și vărsaţi la bugetul de stat, a explicat Bogdan Chirițoiu. ”Dacă statul pierde vreunul din procese (definitiv și irevocabil, n.r.), statul va trebuie să plătească banii înapoi”, a punctat președintele Consiliului.

Reprezentanţii companiei Petrom nu au dorit să comenteze situaţia și spun că așteaptă motivările instanței.

Consiliul Concurenței a aplicat anul trecut amenzi în valoare totală de 6,78 de milioane de euro, iar în 2011 amenzile s-au ridicat la 294,16 milioane de euro. De altfel, valoarea sancțiunilor din 2011 este cea mai mare din istoria autorității de concurență.

din aceeasi categorie