Acasă Economie Concurența analizează tranzacția prin care IKEA preia parcuri eoliene de la Vestas

Concurența analizează tranzacția prin care IKEA preia parcuri eoliene de la Vestas

de A

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care IRI Investments, care aparţine Grupului Ingka (partener strategic al sistemului de franciză IKEA), preia unele companii din România aparţinând Grupului Vestas Wind Systems.

Ingka Group (Ingka Holding BV şi entităţile controlate), partener strategic al sistemului de franciză IKEA, a anunţat pe 13 septembrie că a ajuns la un acord cu Vestas Wind Systems A/S pentru achiziţionarea unei participaţii de 80% în şapte entităţi eoliene din sud-estul României care cumulat au 64 de turbine ce pot asigura echivalentul consumului a 150.000 gospodării din România.

Achiziţia a fost făcută de ramura investiţională a Ingka Group, Ingka Investments, şi are ca obiect 64 de turbine cu o capacitate totală 171 MW, precizează grupul într-un comunicat.

”În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie supusă controlului Consiliului Concurenţei. Autoritatea de Concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, a anunțat autoritatea de concurență.

Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile.

IRI Investments este o companie de tip holding, deţinută de Ingka Investments BV, Olanda care aparţine Grupului Ingka. Grupul Ingka deţine acum şi operează 900.000 de panouri solare şi 534 de turbine eoliene în 14 ţări. România este a 14-a ţară în care Grupul Ingka investeşte în energia eoliană. Cea mai recentă achiziţie a fost a unui parc eolian din Germania.

Grupul Ingka operează în România două direcții de business: comercializarea mobilei, articolelor de iluminat şi articolelor de uz casnic şi investiţii în sectorul forestier.

Grupului Vestas activează, în principal, în industria energiei eoliene, fiind unul dintre cei mai importanţi producători de turbine eoliene şi servicii conexe, la nivel global.

În România, Grupul Vestas operează în domeniul furnizării de turbine eoliene şi serviciilor conexe, prin intermediul Vestas CEU România, precum şi în domeniul producţiei şi vânzării de energie (energie eoliană) prin intermediul celor şapte companii ce vor fi preluate de către IRI Investments SRL.

din aceeasi categorie