Piața petrolului este „amețită” de criza sanitară, așa că operatorii din domeniu trebuie să fie extrem de atenți. Se așteaptă ca măsurile de carantină impuse la nivelul Uniunii Europene să reducă cererea de petrol, susțin analiștii, în timp ce anunțul Pfizer privind iminenta apariție pe piață a unui vaccin contra COVID a dus la majorarea prețului țițeiului. În contrapartidă, cotația aurului a cunoscut o scădere, pe fondul aceleași vești.
Noile restricţii impuse în Europa pentru a stopa extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19) vor reduce perspectivele privind cererea de petrol pe plan global, a declarat luni, pentru Reuters, Keisuke Sadamori, şeful Departamentului de pieţe energetice din cadrul Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA). Totuşi, impactul va fi mai puţin sever decât în urma restricţiilor impuse în martie, a apreciat oficialul IEA.
„Mare parte din Europa se confruntă cu măsuri de izolare. Acestea cu siguranţă vor avea un impact negativ asupra cererii de petrol. Cu certitudine ne aşteptăm ca de data aceasta impactul să fie mai redus decât la precedentele restricţii. De data aceasta şcolile sunt deschise şi unele magazine la fel”, a afirmat Keisuke Sadamori, scrie Agerpres.
Preţul barilului de petrol Brent s-a stabilizat în jur de 40 de dolari, dar temerile privind reducerea cererii persistă, iar pieţele urmăresc evoluţia din SUA, după anunţul preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump referitor la obiecţiile juridice legate de vot.
Mass media din SUA l-au anunţat drept câştigător al alegerilor din 3 noiembrie pe Joe Biden, cu 273 de mari electori, graţie succesului înregistrat în statul-cheie Pennsylvania. Biden ar urma să devină cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii.
„Industria petrolului şi a gazelor, în special în SUA, aşteaptă cu un interes ridicat evoluţiile din SUA. Dacă Partidul Democrat are planuri pentru o transformare radicală, către surse de energie cu emisii reduse de carbon, şi dacă Partidul Republican îşi menţine majoritatea în Senat, vor exista obstacole în adoptarea legislaţiei. Per total, trebuie să aşteptăm rezultatele finale”, a afirmat Keisuke Sadamori.
Măsurile de izolare introduse pentru a ţine sub control răspândirea virusului au afectat în mod deosebit piaţa petrolieră, unde preţurile s-au prăbuşit şi au dus la acumularea unor stocuri mari de petrol şi combustibili la nivel mondial.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.
Firma de consultanţă Rystad Energy a prognozat că barilul de petrol Brent se va stabiliza în jurul valorii de 60 de dolari în 2025, comparativ cu aproximativ 40 de dolari în prezent.
Țiței contra aur
Cotaţia aurului a înregistrat luni o scădere de aproape 2% în timp ca cotaţia barilului de petrol a crescut, după ce grupul farmaceutic Pfizer Inc. a dezvăluit că a înregistrat progrese cu vaccinul său împotriva Covid-19, anunţ care a redus atractivitatea aurului ca valoare de refugiu, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
La bursa de la Londra, preţul spot al unciei de aur a scăzut cu 1,8% până la 1.917,22 dolari uncia. Pe piaţa americană, cotaţia futures la aur a scăzut tot cu 1,8% până la 1.916,70 dolari uncia.
Grupul farmaceutic Pfizer Inc. a informat că vaccinul său experimental, dezvoltat împreună cu partenerul german BioNTech SE, este eficient în proporţie de peste 90% în prevenirea COVID-19, un pas important în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.
„Există credinţa că acest lucru va fi benefic pentru creşterea economică, pe măsură ce ieşim din pandemia, astfel încât este o veste bună pentru lume dar una negativă pentru aur”, spune analistul Ross Norman.
În paralel, la bursa de la Londra cotaţia barilului de petrol a înregistrat cea mai puternică creştere de după luna iunie iar la bursa de la New York, cotaţia barilului de ţiţei WTI a crescut cu aproape 10%. „Aceasta ar putea schimba radical datele problemei deoarece va accelera revenirea cererii de petrol”, spune analistul Saxo Bank A/S, Ole Hansen.